G4Media.ro

Restaurantele din Brașov se închid din nou, după două săptămâni de la…

sursa foto: Pexels

Restaurantele din Brașov se închid din nou, după două săptămâni de la redeschidere. Orașul a trecut în scenariul roșu

Restaurantele, sălile de jocuri de noroc, cinematografele și instituțiile de spectacol din municipiul Brașov se închid din nou, pentru că orașul a intrat în scenariul roșu. Acestea au fost redeschise în 3 februarie, la 30% din capacitate, când rata de incidență scăzuse sub 3 la mia de locuitori.

Municipiul Braşov va intra începând de vineri, 19 februarie, pentru o perioadă de 14 zile, în „scenariul roşu”, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) adoptând, joi, o hotărâre în acest sens, relatează Agerpres.

Conform unei informări transmisă de Instituţia Prefectului Braşov, CJSU a luat decizia „constatând că în această unitate administrativ-teritorială a fost depăşită incidenţa cumulată de 3 la 1.000 de locuitori a cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 pe ultimele 14 zile”.

Astfel, din acest weekend, conform reglementărilor legale, la Braşov vor fi închise din nou cinematografele şi instituţiile de spectacole, restaurantele şi cafenele vor funcţiona exclusiv cu terase, iar în interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare vor putea lua masa doar persoanele cazate în cadrul acestora, în intervalul orar 06,00 – 23,00. Totodată, este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc.

Rata de incidență COVID era joi de 3,16 la mia de locuitori.

sursa foto: Pexels

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Joaca de-a protectia.

  2. Normal. Cand jumatate din cei pe care-i vezi pe strada poarta masca SUB nas, de parca ar respira pe alt orificiu, dorsal, cum sa nu creasca rata de infectare? Cand îi doare-n bascheti, si umblă cu masti din dantela in Mall? Dar deh…daca îi intreaba politia de sanatate, sar juma’ de meteu in sus, ca li se restrang drepturile…Dar ei, prin comportament, nu incalca drepturile altora, de a nu fi puși in pericol?

  3. Bine că ești tu deștept și moralist!