Restaurantele mai au 15 zile pentru a trece în meniuri E-urile și caloriile produselor. ANPC anunţă că va da avertismente în primă fază, după care va trece la sancţiuni
Din15 martie, meniurile restaurantelor, fast-food-urilor şi cantinelor trebuie să conţină toate ingredientele folosite pentru prepararea mâncării, cantitatea acestora, numărul de E-uri, dar şi caloriile, potrivit unui act legislativ.
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) spune că operatorii economici care nu se vor conforma vor primi avertismente în primă fază, după care vor fi amendaţi.
„Nerespectarea oricăror acte normative şi oricăror exigenţe legate de acestea, conduc bineînţeles la sancţiuni. Pentru abateri repetate se poate ajunge până la suspendarea activităţii. Până la data de 1 mai vom aplica eventual, dacă este nevoie, avertismente şi vom stabili un calendar de măsuri de implementare clare pentru fiecare operator economic. De la data începerii sezonului turistic, considerăm că termenul a fost suficient de lung pentru a putea fi implementat acest ordin. Din ce în ce mai mulţi consumatori aleg să evite consumul oricăror aditivi alimentari, oricăror altor substanţe decât cele prezent în mod natural în produse, şi din acest motiv am considerat obligatorie emiterea unui astfel de ordin, pentru a departaja pe cel utilizează smântână de cel ce utilizează cremă vegetală adiţionată alimentar”, a declarat pentru TVR, preşedintele ANPC, Horia Constantinescu.
Reprezentanţii industriei ospitalităţii româneşti spun că se vor conforma, însă ar fi vrut ca toate aceste specificatii să fie trecute intr-un singur caiet care să poată fi consultat de clienţi în restaurant sau pe site-ul unităţii comerciale.
„Gramajul, preţul, caloriile, numărul de E-uri, sărurile, grăsimile, alergenii ar trebui trecute. Cred că sunt detalii necesare. Restul să le pună undeva în spate şi oricine poate vedea în acel document, care repet, este pus deoparte undeva în restaurant, tipărit, 10, 20, 30 de pagini, nu mai contează, sau într-un site, şi tu ca şi consumator să ai acces la acel site”, a declarat pentru TVR, Radu Tănase, purtător de cuvânt HORA – Organizaţia Industriei HORECA.
Ordinul ar fi trebuit să intre în vigoare din decembrie anul trecut, însă la cererea reprezentanţilor mai multor asociaţii patronale şi federaţii, s-a hotărât intrarea în vigoare pe data de 15 martie, de „Ziua Consumatorului la nivel mondial”.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank