G4Media.ro

Restaurantele, terasele şi sălile de jocuri din Dorohoi vor fi închise; şcolile…

sursa foto: Facebook

Restaurantele, terasele şi sălile de jocuri din Dorohoi vor fi închise; şcolile intră în scenariul roşu

Toate restaurantele, terasele şi sălile de jocuri din municipiul Dorohoi vor fi închise, începând de duminică, în urma creşterii alarmante a numărului de cazuri de COVID-19, a declarat, sâmbătă, pentru Agerpres, prefectul judeţului Botoşani, Dan Nechifor.

Potrivit acestuia, măsura a fost adoptată de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, la propunerea Direcţiei de Sănătate Publică, după ce au fost înregistrate patru focare active de SARS-CoV-2, iar în ultimele 24 de ore au fost diagnosticate cu această boală 29 de persoane.

CJSU a decis, de asemenea, ca începând de luni toate şcolile să intre în scenariul trei de funcţionare, cursurile urmând să fie susţinute exclusiv online.

În prezent, focarele de coronavirus se manifestă la singurul centru privat de dializă, unde sunt trei îmbolnăviri în rândul pacienţilor, la Centrul rezidenţial „Casa Elena”, unde sunt infectaţi 17 beneficiari şi cinci angajaţi, la Complexul de apartamente „Floare de Colţ”, cu trei cazuri, şi la Complexul de apartamente „Amicii”, unde sunt 14 cazuri.

Măsurile se aplică pentru 14 zile.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Pentru că s-au infectat bătrânii din azil, care numai viață mișto nu au, copiii trebuie să stea acasă și să o ia razna. Super! Trăiască PNL!