G4Media.ro

Restaurantul Cerbul Carpatin din centrul Brașovului, câștigat în primă instanță de primărie…

Restaurantul Cerbul Carpatin din centrul Brașovului, câștigat în primă instanță de primărie / Clădirea a fost făcută după un model italian și aparținea SC Postăvarul SA

La 4 ani după ce Primăria Brașov a demarat procedura de recuperare a clădirii în care a funcționat Restaurantul Cerbul Carpatin, parte a fostei Case a Negustorilor, construită de către Apollonia Hirscher și donată comunității brașovene, Tribunalul Brașov, ca instanță de fond, a decis miercuri ca această clădire să se întoarcă în patrimoniul municipiului Brașov, așa cum s-a întâmplat și cu Cetățuia de pe Dealul Straja, relatează Monitorul Expres.

,,O decizie de primă instanță, după patru ani de judecată, în situația unui obiectiv foarte important pentru patrimoniul și istoria Brașovului, Restaurantul Cerbul Carpatin din Piața Sfatului. Mă bucur că avem o perspectivă și o instanță de judecată a decis că acest obiectiv ar trebui să revină în patrimoniul municipiului. Aștept și sper ca definitivarea acestei sentințe să nu dureze mai mult de câteva luni, astfel încât să avem acest obiectiv din centrul orașului, din inima orașului, din Piața Sfatului, revenit în patrimoniu și redeschis cetățenilor și vizitatorilor”, a declarat primarul Allen Coliban.

În sentința de astăzi, Tribunalul Brașov stabilește că acest imobil, alcătuit din clădiri şi terenuri, denumit generic „Restaurantul Cerbul Carpatin”, cu suprafaţa de 1357,73 mp, constituie obiectul dreptului de proprietate publică al reclamantului municipiul Braşov.

Imobilul a fost edificat de Apollonia Hirscher, văduva judelui Brașovului, Lukas Hirscher în perioada cuprinsă între anii 1541 – 1547, fiind monument de arhitectură al Brașovului.

În perioada medievală aici era principalul loc de întâlnire al breslelor de meșteșugari, era un fel de piață acoperită a orașului, reprezentând, totodată, locul de desfacere a mărfurilor executate de diferite bresle, în special a cizmarilor și cojocarilor.

În perioada 1960 – 1963, monumentul istoric cunoaște o transformare radicală, primind numele de Cerbul Carpatin.

Ulterior, ca parte a patrimoniul SC Postăvarul SA. a intrat în procesul de privatizare.

 

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Deci la Brașov se pot câștiga procese grele pentru obiective imobiliare. La S3 nu. Brașovul se pare că găsit juriști buni. Cu cine or fi lucrat Firea și Negoiță de au pierdut procesul pentru parcul ior?