G4Media.ro

Restricții în insule importante din Grecia: baruri închise la miezul nopții, evenimente…

Foto: Pexels.com

Restricții în insule importante din Grecia: baruri închise la miezul nopții, evenimente publice anulate/ Crește numărul turiștilor care pot intra în țară doar cu test negativ de COVID-19

Grecia impune noi restricții în insule importante, cum ar fi Mykonos, Paros, Halkidiki și alte șapte zone. Barurile vor fi închise la miezul nopții, iar evenimente publice au fost anulate. Totodată, crește numărul turiștilor care pot intra în țară doar dacă prezintă un test negativ de COVID-19, a transmis, luni, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Aristotel Peloni, citat de Iefimerida.gr.

Cel de-al 85-lea Târg Internațional de la Salonic, programat pentru 5-13 septembrie 2020, nu va mai avea loc. Primul ministru va participa la discursul tradițional de la Salonic, pe care îl va susține în 5 septembrie, dar în fața unei audiențe limitate.

Totodată, pe baza evaluării datelor epidemiologice, s-a decis ca începând cu 17 august pentru intrarea în Grecia să devină obligatorie prezentarea unui test molecular negativ pentru coronavirus (test PCR), care va fi fost efectuat până la 72 de ore înainte, pentru cei care călătoresc din următoarele țări: Suedia, Republica Cehă, Belgia, Spania și Olanda.

Nu în ultimul rând, toate evenimentele publice sunt suspendate, inclusiv concerte și spectacole.

sursa foto: Pexels.com

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

4 comentarii

  1. Halkidiki pentru moment este o peninsula!

  2. O treaba exceptional de inteligenta pentru o tara care traieste din turism. Au doua optiuni: ori accepta cresterea numarului de cazuri, ori lasa dracului turismul si se apuca de alteva.
    Adica si cu crucea in san…

    • Se pare ca au ales sanatatea populatiei.
      Turismul isi va reveni instantaneu cind vor fi conditii pt. el.

  3. Decat asa vacanta mai bine stat acasa. E drept ca multi ar pierde banii platiti din iarna.