G4Media.ro

Restricții noi în Catalonia / Restricții de circulație pe timpul nopții, se…

Sursa foto: Pixabay

Restricții noi în Catalonia / Restricții de circulație pe timpul nopții, se închid barurile și restaurantele

Catalonia, regiunea spaniolă a cărei capitală este metropola turistică Barcelona, a anunţat noi restricţii privind viaţa publică, în contextul unei recrudescenţe a infectărilor cu noul coronavirus, relatează marţi Agerpres, care citează dpa.

Cluburile, barurile şi discotecile se vor închide, vor fi restricţii de circulaţie pe timp de noapte, între orele 01:00 şi 06:00, şi va fi limitat gradul de ocupare al restaurantelor şi facilităţilor de divertisment, precum şi numărul de persoane ce pot participa la reuniuni private, a indicat guvernul regiunii autonome din nord-estul Spaniei.

Măsurile urmează să intre în vigoare de vineri pentru o perioadă iniţială de 15 zile, dar mai trebuie aprobate de Curtea Supremă catalană.

Numărul de infectări este în creştere rapidă în Spania, în pofida unei rate foarte ridicate de vaccinare, de circa 90% din toată populaţia trecută de 12 ani. Incidenţa la 100.000 de locuitori a ajuns la 377 pe o perioadă de 7 zile şi creşte şi povara asupra spitalelor, 1.442 pacienţi cu coronavirus fiind în prezent trataţi la terapie intensivă. Premierul spaniol Pedro Sanchez a convocat de altfel o reuniune de urgenţă pentru miercuri după-amiază pentru a discuta despre măsurile anti-COVID-19.

Sursa foto: Pixabay

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. „Un fleac, ne-au ciuruit degeaba.” .
    Cele mai vaccinate tari, cele mai carantinate, restricționate, libertățile restrânse.
    Deci nu a mers.

  2. Vaccinul aduce libertate, intalniri cu prietenii, sarbatori cu cei dragi, etc.

  3. Vaccinul iti aduce inapoi libertatea,calatoriile,iesirile cu prietenii :))) Țepuiti si cu o mare necunoscuta in legatura cu sanatatea pe urmatorii 5-10 ani,bravo baieti,ati salvat si lumea de pe canapea in carantina,bravilor. Incolonarea la booster din 6 in 6 luni pana faceti poc!Dupa doi ani inca mai puneti botul,oi docile,meritati tot ce-o sa vi se intample!

  4. Asta cu „Catalonia” e ca si cand ai spune ca se baga restrictii in Tinutul Secuiesc…

    • Catalonia este cea mai bogata zona a Spaniei,industrializata la greu,dar ce sa stie un iubitor de vaccinuri!