Restricţiile COVID-19 din China se intensifică, pe măsură ce numărul cazurilor atinge cel mai mare nivel de la lockdownul din Shanghai
Autorităţile chineze intensifică lockdownurile COVID-19 şi alte restricţii pentru a împiedica focarele să se răspândească, în timp ce numărul cazurilor de îmbolnăvire din această ţară a ajuns la cel mai mare nivel de la lockdownul din Shanghai din acest an, iar oraşele Beijing şi Zhengzhou au înregistrat cifre record în ceea ce priveşte numărul de cazuri zilnice, relatează Reuters, citată de News.ro.
Vineri, China a raportat 10.535 de cazuri noi, cu transmitere comunitară, pentru ziua de 10 noiembrie, cel mai mare număr din 29 aprilie încoace, când hub-ul comercial al ţării, Shanghai, se confrunta cu cea mai serioasă creştere a infectărilor.
Creşterea la nivel naţional a numărului de cazuri, încă mică potrivit standardelor globale şi pentru o ţară cu 1,4 miliarde de locuitori, a făcut conducerea Chinei să îşi reafirme toleranţa zero faţă de acest virus, o politică despre care preşedintele Xi Jinping spune că salvează vieţi, în special printre vârstnicii Chinei.
Oraşul Guangzhou, aflat în sud, epicentrul actual al luptei anti-COVID din China, a raportat 2.824 de cazuri noi comunitare pentru 10 noiembrie, a patra zi în care numărul de infectări depăşeşte 2.000.
Cea mai mare creştere a infectărilor a avut loc în aglomeratul district Haizhu, care vineri a declarat un lockdown dur până duminică, după mai multe zile în care restricţiile şi limitările au fost extinse.
”Este obligatoriu ca toţi locuitorii să stea acasă”, a afirmat guvernarea districtuală, într-o declaraţie. ”Doar o persoană din fiecare gospodărie poate merge să cumpere bunurile de strictă necesitate, conform unui program eşalonat”, a arătat aceasta.
Transportul în comun este, de asemenea, suspendat complet în districtul cu 1,8 milioane de locuitori şi teste PCR obligatorii vor fi făcute ”în fiecare gospodărie şi fiecărei persoane”, potrivit declaraţiei.
China nu va relaxa măsurile sale împotriva COVID, ci va continua să le îmbunătăţească în conformitate cu situaţia pandemică în schimbare şi cu mutaţiile virusului, a afirmat un expert guvernamental, citat vineri de autoritatea naţională de sănătate.
Alte oraşe importante, precum Beijing, Zhengzhou şi Chongqing au înăsprit măsurile în această săptămână, întrucât numărul de cazuri zilnice a atins noi niveluri record.
Zhengzhou, capitala provinciei Henan, a raportat 2.988 de cazuri noi comunitare, mai mult decât dublu faţă de ziua anterioară, în timp ce o izbucnire a epidemiei a cauzat haos recent pentru fabrica de asamblare iPhone a furnizorului Appel Foxconn.
În metropola din sud-vest Chongqing, numărul de cazuri comunitare a rămas unul cu trei cifre toată săptămâna, cu un nou nivel maxim de 783 de infectări în 10 noiembrie.
Unele districte din Chongqing au interzis, vineri, luatul mesei la restaurante şi au suspendat cursurile cu prezenţă fizică în şcoli. Totodată, au fost închise şi unele staţii de metrou.
Beijingul a raportat 118 cazuri comunitare în 10 noiembrie, un record zilnic, dar un număr totuşi mic comparativ cu alte oraşe chineze.
Totuşi, în multe părţi ale oraşului cu aproape 22 de milioane de locuitori rezidenţii au fost îndemnaţi să facă teste PCR zilnic, în caz contrar fiindu-le interzisă intrarea în spaţii publice pentru birouri, centre de recreere sau de fitness.
Organizatorii au afirmat în această săptămână că Showul Auto de la Beijing – un eveniment important la care participă mărci globale – nu se va ţine în acest an.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu