Restricțiile în Franța dispar începând de luni. Vor mai fi menținute măsuri severe în nord-estul țării și în regiunea pariziană
Începând de luni, Franța începe relaxarea progresivă a restricțiilor, după aproape două luni în care populația s-a aflat în izolare. Vor rămâne însă în vigoare măsuri restictive în nord-estul ţării şi în regiunea pariziană, relatează AFP, conform Agerpres. Până în prezent, în Franța au murit aproape 26.000 de persoane, infectate cu COVID-19.
„Ridicarea progresivă a restricţiilor poate începe luni, 11 mai, pe întreg teritoriul”, a anunţat joi premierul Edouard Philippe, în cadrul unei conferinţe de presă, precizând că Franţa rămâne „împărţită în două” în funcţie de situaţiile sanitare şi reguli drastice vor rămâne în vigoare în zonele „roşii”, între care regiunea pariziană.
Deocamdată, patru regiuni din sfertul de nord-est al ţării prezintă indicatori îngrijorători, fie din cauza unei circulaţii încă active a virusului, fie din cauza „tensiunilor” în ceea ce priveşte capacităţile spitaliceşti. Colegiile (pentru elevi de 11-14 ani) vor rămâne închise în mai şi vor fi implementate ‘„reguli foarte stricte” în transportul public, în special purtarea măştii care va deveni obligatorie.
În Mayotte, ieşirea din izolare a fost amânată până după 11 mai, din cauza circulaţiei virusului pe această insulă din Oceanul Indian.
„Nu putem face pe deştepţii cu virusul”, a insistat premierul fracez, adăugând că la 2 iunie va fi o nouă etapă pentru a ”trece la o nouă fază” de relaxare sau, în cazul ”unor rezultate slabe”, ”vor fi suportate consecinţele”.
În ceea ce priveşte frontierele, ministrul de Interne francez Christophe Castaner a subliniat că închiderea lor rămâne ”regula”. Restricţiile la frontierele cu ţările din spaţiul european (Uniunea Europeană, Schengen, Regatul Unit) vor fi ”prelungite până cel puţin la 15 iunie” şi graniţele cu ţările non-europene ”vor rămâne închise până la un nou ordin”, a declarat el.
În ţările europene, libera circulaţie a lucrătorilor la frontieră va fi menţinută, a adăugat el. În plus, măsurile de carantină impuse timp de 14 zile ”pentru orice cetăţean francez sau străin care intră în Franţa” nu vor fi aplicate ”în spaţiul european, cu excepţia celui de peste mări şi, dacă decidem, în Corsica”, a precizat ministrul.
În ceea ce priveşte redeschiderea şcolilor, care a ridicat întrebări şi a provocat îngrijorări în ultimele zile, ministrul Educaţiei, Jean-Michel Blanquer a spus că un milion de elevi din grădiniţe şi şcoli elementare (cu vârsta de la trei la 10 ani) vor fi primiţi de săptămâna viitoare de aproximativ 130.000 de profesori.
În paralel, aproximativ 400.000 de companii cu 875.000 de angajaţi se vor redeschide luni, a declarat ministrul Economiei, Bruno Le Maire. Şi centrele comerciale cu peste 40.000 de metri pătraţi vor putea începe să funcţioneze din nou, cu excepţia celor din regiunea Paris.
Sursă: G4Media.ro (militari Franta)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii