G4Media.ro

Retailerii europeni sting lumina şi reduc programul de funcţionare pentru a economisi…

Sursa foto: Pixabay

Retailerii europeni sting lumina şi reduc programul de funcţionare pentru a economisi energia

Pe măsură ce facturile la energie cresc şi apare riscul raţionalizării, unii retaileri europeni au început să stingă lumina şi se gândesc să scurteze programul de funcţionare la iarnă, transmite Reuters, preluată de Agerpres.

Şefii companiilor de utilităţi şi oficialii guvernamentali i-au îndemnat pe cetăţeni şi companii să reducă consumul de electricitate şi să pună la punct planuri de rezervă, astfel încât să fie mai puţin dependenţi de importurile de gaze, dacă vor apărea probleme în aprovizionare din cauza războiului din Ucraina.

Subsidiara din Austria a grupului internaţional de retail SPAR Group a decis să reducă intervalul de timp în care va fi iluminată publicitatea din vitrine şi exteriorul celor peste 1.500 de magazine pe care le deţine, a informat un purtător de cuvânt. Datorită acestor măsuri, consumul de electricitate al retailerului va fi redus cu un milion de kilowaţi-oră pe an, a adăugat purtătorul de cuvânt, fără a preciza care este suma de bani care va fi economistă astfel.

Luna trecută, şi directorul de la Leclerc a avertizat că cel mai mare retailer francez de produse alimentare ar putea reduce programul de funcţionare la magazinele sale, în cadrul unui pachet de măsuri de urgenţă destinat contracarării riscului întreruperilor în aprovizionarea cu electricitate.

Anterior, rivalul francez Carrefour a semnat un document intitulat „EcoWatt Charter” cu operatorul de reţea RTE, în ideea reducerii consumului de electricitate la magazinele sale în perioada în care cererea este la un nivel ridicat.

Unii retaileri europeni, inclusiv grupurile Colruyt şi Ahold din Belgia, ar putea fi izolaţi parţial de potenţialele întreruperi şi de costurile ridicate pentru că au deja programe destinate conservării energiei.

„Pe termen scurt nu sunt avute în vedere măsuri concrete, dar ambiţia firmei este să continue eforturile care fac parte din politica sa energetică generală. De acea nu avem reclame iluminate şi optăm pentru frigidere închise, etc”, a spus un purtător de cuvânt de la Colruyt. Acesta a adăugat că retailerul are 44 de magazine de tip „zero combustibili fosili”, care nu folosesc păcură sau gaze naturale şi în schimb sunt încălzite în întregime graţie deşeurilor sau electricităţii din surse regenerabile.

Grupul Ahold caută şi el modalităţi prin care să îşi reducă consumul de energie, a declarat directorul general Frans Muller. „Nu am luat nicio decizie cu privire la programul de funcţionare dar ne uităm cu mai multă atenţie la consumul de energie”, a spus Frans Muller. Grupul a introdus deja o serie de programe destinate economisirii gazelor naturale, inclusiv un program care prevede că toate magazinele marca Albert Heijn vor funcţiona în întregime pe energie sustenabilă începând de anul viitor.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Noi astia mai batrani, tinem mintea cum era pe vremea lui Ceausescu. Tot asta era mantra, sa stingem lumina sa mai punem o patura pe noi… Ne-am intors de unde am plecat.

    • comunistii au fost atunci de vina, si acum tot comunistii, atunci era doar la noi, acum e la nivel european

  2. No shit, Sherlock?

  3. Pe strada mea sunt mai multe societăți comerciale, vizavi am o florărie și magazin de modă cu haine etc … 15 metri la stânga o spălătorie haine cu fise, lipit un hotel 3 stele…. toate cu iluminare exterioară iar azi noapte la 12, 03 minute florăria și-a stins luminile exterioare, la 12,05 minute magazinul de modă, în același minut și spălătoria haine , privirea o aveam spre partea dreaptă iar întorcândumă la stânga și hotelul și le-a stins.
    Mi-a atras atenția, astăzi miercuri a intrat în vigoare legea de austeritate și lumea a acționat.
    Locuiesc in Spania.
    Un salut.

  4. Iar s-a umplut de troll rusi…..degeaba unvalorati nici cât un scuipat! Gicule, gura ta o sa fie prezervativ din carne vie!