G4Media.ro

Rețea de prespuși spioni ruși investigată la Sofia / Statele Unite anunță…

sursa foto: Pexels.com

Rețea de prespuși spioni ruși investigată la Sofia / Statele Unite anunță că susține eforturile Bulgariei de a-şi proteja suveranitatea împotriva influenţei nocive

Un scandal de spionaj între Bulgaria şi Rusia a izbucnit la începutul acestei săptămâni. Sub conducerea Procuraturii speciale anticorupţie din Bulgaria, au fost investigate mai multe persoane, membre ale Mişcării „Rusofilii”, transmite focus-news.net, citată de Rador.

Procurorul general al Bulgariei, Sotir Ţaţarov, a declarat că cetăţeanul bulgar Nikolai Malinov, preşedintele unui ONG, a fost pus sub acuzare pentru organizarea unei scheme infracţionale de spălare de bani şi finanţare a unor acţiuni care afectează securitatea naţională a ţării.

„În cursul investigării infracţiunii împotriva sistemului financiar, s-a stabilit existenţa unei scheme funcţionale de spălare a banilor. Procuratura a solicitat Agenţiei de Stat pentru Securitate Naţională să execute o serie de activităţi operaţionale, inclusiv investigaţii financiare.

În urma anchetei, s-a stabilit că această schemă este folosită şi pentru transferul de bani de la persoane care conduc organizaţii străine şi au anumite interese în viaţa politică a ţării. Aceste interese se referă la diferite domenii ale vieţii publice şi politice bulgare, precum şi la activitatea organelor de stat bulgare.

Astfel sunt finanţate diverse evenimente, care afectează în mod direct securitatea naţională a Republicii Bulgaria şi reprezintă încercări de influenţă intenţionată şi în ceea ce priveşte politica sa externă.

Au fost expuse dovezi privind implicarea directă a cetăţeanului bulgar Nikolai Malinov, atât în ​​schema de finanţare, cât şi în acţiuni pe teritoriul bulgar, care servesc intereselor prezentate printr-o varietate de forme, inclusiv transmiterea de informaţii protejate de lege. Malinov a fost pus sub acuzare”, a adăugat Ţaţarov.

Potrivit procurorului general, cetăţeanul rus Leonid Reşetnikov a primit intedicţie de a pătrunde pe teritoriul Bulgariei. Procurorul general adjunct, Ivan Gheşev, a anunțat că au fost efectuate 11 percheziţii de imobile şi au fost confiscate probe fizice – telefoane şi numeroase documente.

El a explicat că a fost găsit un document redactat de Nikolai Malinov în limba rusă cu privire la „reorientarea geopolitică necesară a Bulgariei”, pentru a informa organizaţiile care este situaţia actuală din ţară şi măsurile care trebuie luate pentru a schimba fundamental orientarea geopolitică a Bulgariei.

„Malinov a acceptat sarcinile care i-au fost atribuite de şefii organizaţiilor contra unor sume de bani. Plăţile au fost făcute sub diferite forme, fiind destinate, pe de o parte, companiilor sale comerciale şi activităţilor acestora, iar, pe de altă parte, finanţării tuturor evenimentelor care vizau influenţarea politicii interne bulgare”, a explicat Gheşev.

Preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, a comentat scandalul şi a afirmat că aceasta este o „acuzaţie extrem de gravă” şi, dacă ancheta nu va prezenta fapte incontestabile, „se va menţine îndoiala că instituţiile bulgare au fost folosite într-un scenariu regizat de politică internă”.

„Aştept dovezi cu adevărat puternice ale faptului că politica externă a Bulgariei nu a devenit prizoniera intereselor interne ale partidelor, servind intereselor guvernanţilor”, a precizat şeful statului bulgar. Subiectul a fost dezbătut şi de mass-media din Rusia, existând certitudinea că Moscova va proteja rusofilii din Bulgaria suspectaţi de spionaj.

Poziţia oficială a SUA referitoare la scandalul de spionaj dintre Bulgaria şi Rusia

SUA au făcut publică o declaraţie cu privire la scandalul de spionaj dintre Bulgaria şi Rusia. „Suntem la curent cu investigaţiile autorităţilor bulgare privind un presupus caz de spionaj, scrie Novini, citată de Rador.

Statele Unite susţin pe deplin eforturile Bulgariei de a-şi proteja suveranitatea împotriva influenţei nocive”, se arată în comunicatul Ambasadei SUA la Sofia.

Amintim că redactorul-şef al publicaţiei „Duma” din Bulgaria, Iuri Borisov, a fost reţinut pentru a fi interogat în calitate de martor, iar generalul rus în rezervă Leonid Reşetnikov a primit interdicţia de a intra în Bulgaria pe o perioadă de 10 ani.

Preşedintele Mişcării Naţionale „Rusofili”, Nikolai Malinov, a fost pus sub acuzare, conform Codului Penal al Bulgariei, care prevede că o persoană care acţionează în serviciul unei ţări străine sau al unei organizaţii străine pentru a servi ca spion va fi sancţionată cu închisoarea de la 5 la 15 ani.

În cursul investigaţiilor s-a stabilit că Malinov a executat sarcinile atribuite de şefii unor organizaţii contra unor sume de bani. Potrivit procurorului general adjunct al Bulgariei, Ivan Gheşev, plăţile au fost efectuate sub diferite forme, fiind destinate pe de o parte companiilor comerciale ale lui Malinov şi activităţilor acestora, iar pe de altă parte, finanţării tuturor evenimentelor care vizau influenţarea politicii interne bulgare.

În cadrul percheziţiilor efectuate, au fost confiscate o serie de dovezi, telefoane şi documente, printre care şi un text redactat în limba rusă de către Nikolai Malinov, referitor la „reorientarea geopolitică necesară a Bulgariei”. Pe reţeaua de socializare Facebook, Leonid Reşetnikov a acuzat SUA că au lansat „campania spionii ruşi în Bulgaria”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...