
Reţea internaţională destructurată cu ajutorul Poliţiei Române şi Europol / Membrii grupării convingeau cetăţeni europeni, prin reclame şi tehnici înşelătoare, să cumpere suplimente alimentare netestate sau expirate renunţând la tratamentele medicale
O amplă reţea internaţională care acţiona în Republica Moldova, Ucraina şi Federaţia Rusă a fost destructurată cu ajutorul Poliţiei Române şi al Europol. Potrivit anchetatorilor, membrii grupării convingeau cetăţeni europeni, prin crearea unor site-uri şi reclame manipulatoare şi prin tehnici înşelătoare, să cumpere suplimente alimentare netestate sau chiar expirate, pentru anumite boli grave cum ar fi diabetul, cancerul şi psoriazisul, şi să renunţe la tratamentele prescrise de către medici. Presupuşii infractori erau organizaţi în aşa-zise „call-center”, în care activau peste 80 de persoane. Până acum, au fost făcute 28 de percheziţii şi au fost reţinuţi trei bărbaţi şi trei femei, transmite News.ro.
La data de 15 aprilie, Poliţia Română, împreună cu specialişti din cadrul EUROPOL, au oferit sprijin ofiţerilor de investigaţie ai Direcţiei Combaterea Criminalităţii Organizate din Republica Moldova, pentru destructurarea unei reţele internaţionale, formată din cetăţeni moldoveni şi cetăţeni ai altor state.
Gruparea ar fi fost specializată în infracţiuni de înşelăciune, prin crearea unor site-uri şi reclame manipulatoare, prin intermediul cărora sunt promovate, în mod fraudulos, diverse suplimente alimentare, pentru anumite boli (diabetul, cancerul, psoriazis) sau suplimente pentru slăbit, prin care victimele erau convinse să renunţe la tratamente prescrise de medici şi să le înlocuiască cu aceste suplimente.
Concret, prin accesarea anumitor link-uri şi completarea formularelor cu datele de contact, potenţialii cumpărători ar fi fost contactaţi de către membrii grupului infracţional care, prezentând fictiv funcţiile de reprezentanţi/specialişti ai companiilor farmaceutice sau chiar de medici, organizaţi în aşa zisele „call-center”, prin aplicarea unor tehnici/metode de manipulare şi persuasiune, ar fi convins victimele să achiziţioneze aceste suplimente neaprobate şi netestate, care pot pune viaţa în pericol.
În cadrul investigaţiilor pornite în vara anului 2024, de către ofiţerii D.C.C.O. Moldova, de comun cu Procurorii P.C.C.O.C.S., poliţiştii au identificat două direcţii de activitate infracţională.
Prima se referă la funcţionarea unor ”call-center” din Chişinău, unde, un grup de persoane, aflate sub coordonarea unor cetăţeni străini, ar fi contactat telefonic persoane aflate pe teritoriul Europei şi le-ar fi convins să achiziţioneze anumite suplimente alimentare sau produse similare, utilizând tehnici de persuasiune bine structurate, în scopuri comerciale frauduloase. Potrivit poliţiştilor, în aceste „call-center”, în total, activau peste 80 de persoane.
Cea de-a doua direcţie vizează implicarea unor persoane de pe teritoriul Republicii Moldova, care, prin intermediul unor companii de curierat, ar fi asigurat livrarea produselor către cetăţenii moldoveni.
Investigaţiile au scos la iveală că unele dintre aceste produse ar fi fost expirate sau de provenienţă incertă şi ar fi fost introduse în Republica Moldova, din Ucraina, regiunea Odesa.
De asemenea, s-a stabilit că o parte dintre operatorii implicaţi în această schemă s-ar fi aflat pe teritoriul Federaţiei Ruse, fapt ce indică existenţa unei reţele transfrontaliere bine organizate, cu ramificaţii în mai multe state, precizează Poliţia Română.
Potrivit sursei citate, au fost efectuate 28 de percheziţii şi au fost reţinuţi trei bărbaţi şi trei femei, cu vârste cuprinse între 24 şi 49 de ani.
Din oficiile din Chişinău, poliţiştii au ridicat telefoane mobile, înscrisuri, acte contabile, contracte, copii la diferite acte, inclusiv acte de identitate, servere, registrator video, blocuri de sistem, calculatoare, laptopuri, stick-uri, harduri, etc.
Totodată, la domiciliul persoanelor implicate, au fost descoperite şi ridicate acte, laptopuri, telefoane mobile, stick-uri USB, carnete cu notiţe relevante activităţii infracţionale, 195.500 de lei moldoveneşti, 15.109 dolari, 2.311 hrivne, listele comenzilor livrate, cutii cu suplimente naturiste contrafăcute, pachete şi sigilii, destinate ambalării comenzilor.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.