G4Media.ro

Reţea românească de prostituţie de mare amploare, destructurată în urma arestării a…

sursa foto: Poliția Română

Reţea românească de prostituţie de mare amploare, destructurată în urma arestării a cinci bărbaţi în România şi doi în Hexagon

O reţea românească de prostituţie de mare amploare a fost destructurată marţi în urma arestării a cinci bărbaţi în România şi doi în Hexagon, în urma unei operaţiuni de poliţie comună cu România şi Spania, informează Oficiul central pentru combaterea traficului de fiinţe umane, relatează Agerpres, conform AFP.

Stilul de viaţă al membrilor reţelei şi câştigurile lor financiare care nu corespundeau cu veniturile lor sunt lucrurile care au atras atenţia poliţiei, a explicat pentru AFP comisarul Elvire Arrighi, şefa Oficiului.

Aceştia circulau în maşini de lux, se aflau în fruntea unor societăţi comerciale şi deţineau imobile.

Ancheta pentru „trafic de fiinţe umane în bande organizată” a fost declanşată în 2020.

Cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani, cei implicaţi, care o perioadă au locuit în Spania, atrăgeau tinere românce de aceleaşi vârste prin tehnica aşa-numită „Lover boy”. Ei seduceau victimele, lăsându-le să viseze la o viaţă de lux alături de ei.

Ei le aduceau în Spania, apoi le instalau în Franţa în apartamente în care erau constrânse să se prostitueze.

„Aproape săptămânal, ei veneau în Franţa şi le făceau să schimbe oraşul”, a adăugat comisarul.

Douăzeci şi opt de victime au fost găsite marţi în apartamente din mai multe oraşe franceze: Marsilia, Aix-en-Provence, Montpellier, Limoges şi Tours. Treisprezece dintre ele au fost audiate de anchetatori, care le-au pus apoi în contact cu asociaţii care să le ofere ajutor.

În paralel, în România, poliţişti francezi şi spanioli au reţinut împreună cu colegii lor români cinci bărbaţi, suspectaţi că fac parte din reţea, toţi vizaţi de un mandat de arestare european. Aceştia luaseră decizia de a părăsi Spania anul trecut, pentru a se muta din nou în România. Unul dintre ei este considerat de Europol o ţintă de prim-plan, potrivit comisarului Arrighi.

În Franţa, doi bărbaţi au fost reţinuţi la Marsilia şi Montpellier. În cursul percheziţiilor, 29.000 de euro au fost confiscaţi în Franţa.

Cei cinci bărbaţi reţinuţi în România vor fi predaţi justiţiei franceze în următoarele zile

sursa foto: Poliția Română

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. puteau sa fie prinsi din prima saptamina de activitate; politia stie, informatorii stiu, multa lume stie, dar nu se vrea pentru ca banii sunt impartiti, se fac razii, se gasesc 250 de mii de dolari si se confisca (dar in realitate erau 700 de mii, etc)
    acum cu razboiul, lumea e nemultumita de scumpiri, etc… politia zice, dom’ne trebuie si noi sa ne justificam salariile, maririle de salarii, sporurile, pensiile, binee… aresteaza-i pe aia, ca e usor, bati la usa, si ii arestezi… cam asa se gindeste si lucreaza in politie…
    pai daca geoana, corupt psd, cu video care primea 5000 de euro cash, cu tata lui general in secu’lu’ceasca, daca ala a ajuns vice la nato, inchipuiti-va cine sunt ceilalti politicieni, si romani si mondiali… janghine… kodruta a plecat la brusel, ok! nu mai exista coruptie in romania? nu mai aud, nu mai vad nimic… toti politicienii au devenit corecti peste noapte si in curind eroi ca au primit 10000 de refugiati (corupti ca ei, din psd’ul ucrainean, vin oamenii cu valize pline de euro) etc/etc…

  2. Bine că i cercetează și i judeca in Franța, că în România scăpau sigur, vezi cazul Țăndărei cu implicații mult mai grave unde erau exploatați inclusiv minori….noroc de alții că ne scapă de infractori, Romania raiul lor

  3. Noroc cu polițiștii din Franța….. că milițienii noștri sunt prieteniii interlopilor 🤮🤮🤮🤮🤮

  4. „Ei seduceau victimele, lăsându-le să viseze la o viaţă de lux alături de ei.”

    Deci femeile care chipurile cred niste baliverne NU au nici o vina, asta ne spune propaganda feminista

    ala le zicea, hai fa sa te fac princesa la monaco si ea zicea:
    DA? deci nu trebuie sa lucrez la Lidl restu vietii? Bine, hai sa ma faci princesa

    si vina e numai a aluia care promite