G4Media.ro

Rețeaua de socializare TikTok a ajuns la un miliard de utilizatori activi…

sursa foto: Pixabay

Rețeaua de socializare TikTok a ajuns la un miliard de utilizatori activi pe lună

Populara rețea de socializare TikTok a anunţat luni că a ajuns la un miliard de utilizatori activi lunari în întreaga lume pe parcursul verii, o creştere cu 45% comparativ cu luna iulie a anului trecut, relatează Reuters.

Comparativ, Facebook a raportat 2,9 miliarde de utilizatori activi lunari la finele primului semestru, potrivit celui mai recent raport trimestrial al reţelei sociale.

TikTok a înregistrat o creştere explozivă a numărului de utilizatori la nivel mondial în ultimii ani, în pofida faptului că a intrat în vizorul autorităţilor de reglementare din SUA şi alte regiuni. SUA, Europa, Brazilia şi Asia de Sud-Est sunt cele mai mari pieţe pentru TikTok, a precizat compania.

Oameni din toată lumea folosesc TikTok pentru a se juca, învăţa, râde sau pentru a descoperi lucruri noi, iar platforma este utilizată de o comunitate diversă de familii, afaceri mici şi creatori.

„Din Singapore, São Paolo, Stockholm sau Seattle, TikTok îi sărbătoreşte pe creatorii care inspiră, pe artiştii care lansează albume de succes, brandurile care îi ajută pe oameni să descopere produse pe care le iubesc, comunităţile care ne inspiră şi oamenii care ne fac să râdem şi să dansăm”, se arată într-un comunicat citat de News.ro.

TikTok este destinaţia principală pentru conţinut video scurt pentru mobil. „Misiunea noastră este de a inspira creativitate şi de a aduce bucurie”.

Anterior, TikTok a anunţat că a ajuns la 55 de milioane de utilizatori activi lunari la nivel mondial în ianuarie 2018. Acest număr a crescut la 271 milioane în luna decembrie 2018, la 508 milioane în luna decembrie 2019 şi la 689 milioane în luna iulie 2021. De asemenea, în luna august a anului trecut TikTok a anunţat că a depăşit pragul de două miliarde de descărcări la nivel global.

Deţinută de compania chineză chineză ByteDance, TikTok a devenit cea mai descărcată aplicaţie mobilă din lume în 2020, devansând Facebook şi aplicaţiile sale de mesagerie, semn că pandemia de coronavirus a extins popularitatea platformei de clipuri dincolo de publicul său iniţial, adolescenţii.

Sursa foto: Pixabay

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...