
Reţeaua internă de apă a Spitalului de Pediatrie Ploieşti, contaminată cu bacteria Pseudomonas aeruginosa / Pacienții și personalul medical primesc apă îmbuteliată
Reţeaua internă de apă a Spitalului de Pediatrie Ploieşti este contaminată cu bacteria Pseudomonas aeruginosa, arată rezultatele ultimelor analize efectuate pe probele prelevate din mai multe puncte din spital, transmite Agerpres.
„Reţeaua este contaminată la Spitalul de Pediatrie. Din fericire, în amonte şi în aval de Spitalul de Pediatrie nu sunt probleme pe reţeaua Apa Nova”, a declarat vineri, pentru AGERPRES, directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Prahova, Cătălin Albu.
Potrivit acestuia, de joi s-au luat măsuri de clorinare a reţelei interioare a unităţii sanitare, iar luni se va face şi o dezinfecţie cu o firmă specializată, urmând să fie prelevate noi probe de apă după aceste operaţiuni.
În continuare se menţine restricţia privind folosirea apei de la robinet în spital.
Managerul spitalului, Anca Miu, a declarat miercuri, pentru Agerpres, că bacteria a fost depistată la un control periodic al Apa Nova, proba fiind luată de la o singură chiuvetă, care este scoasă din circuit.
„Am anunţat Direcţia de Sănătate Publică, autorităţile locale şi au fost luate măsurile urgente. Astfel, consumul apei potabile a fost oprit în spital, am interzis spălarea biberoanelor şi a veselei cu apa de la robinet şi am solicitat Apa Nova un rezervor pentru a asigura apa menajeră şi potabilă”, a precizat Anca Miu.
De asemenea, pacienţii, aparţinătorii şi personalul medical primesc apă îmbuteliată.
Ulterior, Apa Nova a comunicat că toate analizele de laborator efectuate în zona de distribuţie care alimentează şi Spitalul de Pediatrie Ploieşti, realizate până în data de 12 martie, confirmă potabilitatea apei furnizate prin sistemul public de alimentare, potenţiala prezenţă a bacteriei Pseudomonas aeruginosa vizând reţeaua interioară de apă a spitalului.
„Pe 10 martie 2025 a fost semnalată potenţiala prezenţă a bacteriei Pseudomonas aeruginosa în reţeaua interioară de apă a Spitalului de Pediatrie din Ploieşti. În urma acestei constatări, echipa Apa Nova a demarat verificările necesare şi a recoltat probe din mai multe puncte, inclusiv de la branşamentul care deserveşte spitalul, precum şi din zonele din amonte şi aval de acesta, repetând operaţiunea pe 11 martie. Analizele efectuate până acum nu au indicat prezenţa bacteriei în apa din sistemul public de alimentare cu apă. Rezultatele finale ale rapoartelor de analiză (atât pentru reţeaua interioară a spitalului, cât şi cele din reţeaua publică) vor fi disponibile pe 13 martie, fiind necesar un interval de 72 de ore de la recoltarea acestora. Toate analizele de laborator efectuate în zona de distribuţie care alimentează şi Spitalul de Pediatrie, realizate până în data de 12 martie, confirmă potabilitatea apei furnizate prin sistemul public de alimentare. Totodată, menţionăm că indicatorul ‘pseudomonas aeroginosa’/’pioceanic’ nu este specific pentru apa potabilă”, se arată într-un punct de vedere transmis AGERPRES.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank