Reţele de finanţare ilegală a partidelor apropiate lui Ilan Şor, descoperite de oamenii legii în urma a zeci de percheziţii în Republica Moldova
Mai mulţi membri ai organizaţiilor teritoriale ale unor partide politice din Republica Moldova afiliate oligarhului fugar Ilan Şor, care, de la Moscova, încearcă să influenţeze politica de la Chişinău, au primit bani lunar din surse obscure, nedeclarate contabil, au descoperit autorităţile de peste Prust, care au efectuat, marţi, zeci de descinderi, transmite News.ro.
Potrivit NewsMaker, aceşti politicieni au fost plătiţi pentru activităţi legate de viitoarele alegeri prezidenţiale – prevăzute în octombrie – cum ar fi participarea la mitinguri, flashmoburi şi proteste.
Ofiţerii Inspectoratului Naţional de Investigaţii, în colaborare cu Procuratura Anticorupţie, au efectuat marţi mai multe percheziţii într-o cauză penală legată de finanţarea ilegală a partidelor politice, grupurilor de iniţiativă şi concurenţilor electorali. Acuzaţiile includ şi spălarea banilor de către un grup criminal organizat, în proporţii deosebit de mari.
În cadrul percheziţiilor, oamenii legii au confiscat înscrisuri de mână, telefoane mobile şi alte obiecte relevante pentru anchetă, iar investigaţiile continuă.
Potrivit informaţiilor presei, reprezentanţilor partidelor afiliate lui Ilan Şor li s-au deschis conturi bancare la banca comercială „Promsviazbank” din Federaţia Rusă, care se află sub sancţiuni internaţionale pentru sprijinul oferit armatei ruse în conflictul din Ucraina. Prin aplicaţia „PSB”, membrii organizaţiilor teritoriale ale partidelor politice primeau sume de bani în ruble ruseşti, care erau ulterior convertite în valută pentru a finanţa activitatea partidelor şi mita electorală. Transferurile de ruble, variind între 10.000 şi 155.000 ruble (echivalentul a circa 100 – 1.500 de euro), se efectuau prin platforme financiare interne şi internaţionale. Activiştii de partid primeau doar jumătate din suma transferată prin aplicaţia PSB, restul fiind reţinut de preşedinţii birourilor teritoriale ca recompensă pentru ajutorul în extragerea banilor.
În primăvara acestui an, oamenii legii au făcut peste 150 de percheziţii, marea majoritate la Aeroportul Internaţional Chişinău, după ce au fost informaţi că mai multe persoane care au participat, la Moscova, la crearea blocului „Victoria”, format în jurul lui Ilan Şor, urmau să aducă în ţară, prin contrabandă, mijloace băneşti ce depăşeau 16 mii de unităţi convenţionale, adică echivalentul a 800.000 de lei moldoveneşti (circa 40.000 de euro). Banii erau destinaţi finanţării partidelor politice din Moldova, în interesul „grupului criminal organizat Şor”, a anunţat şeful Inspectoratului General al Poliţiei, Viorel Cernăuţeanu.
Potrivit autorităţilor de drept, suma totală găsită aupra diverşilor „cărăuşi” depăşeşte 20 de milioane de lei (1 milion de euro). Pentru „serviciile” lor, „curierii” oligarhului fugar Ilan Şor au fost remuneraţi cu bani. Sumele oscilează între 300 şi 500 de euro.
Ulterior, oamenii legii au efectuat mai multe percheziţii referitor la finanţarea ilegală a partidelor politice de către Ilan Şor.
La începutul lunii iulie, Centrul Naţional Anticorupţie (CNA) a publicat o înregistrare audio cu mai multe discuţii între persoane afiliate oligarhului Ilan Şor, care au fost reţinute în dosarul pentru spălare de bani, finanţare ilegală a unui partid şi falsificarea rapoartelor financiare. Potrivit înregistrării audio, persoanele respective vorbesc despre recrutarea tinerilor şi bani trimişi în Republica Moldova de la Moscova.
Politicianul fugar Ilan Şor a recunoscut într-un interviu pentru presa din Rusia că finanţează mai multe partide politice din Republica Moldova. Deşi nu a oferit un număr exact, Şor, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul „Frauda bancară”, a menţionat că este gata să sprijine financiar toate partidele care îşi doresc să lupte împotriva partidului de guvernare de la Chişinău.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu