Reuniune a Consiliului de Securitate al ONU, la cererea SUA / Ucraina a cerut ieri Rusiei să-și retragă trupele masate de-a lungul graniței comune
Consiliul de Securitate al ONU se întruneşte azi pe tema crizei ucrainene, la cererea Statelor Unite, anunță Radio România Actualități.
Ambasadoarea americană la ONU, Linda Thomas-Greenfield a declarat că acţiunile Rusiei ameninţă securitatea internaţională şi Carta Naţiunilor Unite prin forţa armată dislocată la graniţa cu Ucraina şi alte acte destabilizatoare care vizează Kievul.
Potrivit France Presse, în faţa riscului ca Moscova să încerce să împiedice şedinţa de azi, diplomatul american a dat asigurări că membrii consiliului sunt uniţi în a cere explicaţii Rusiei.
Confruntată cu amenințarea unei invazii, Ucraina a cerut ieri Rusiei să-și retragă trupele masate de-a lungul graniței comune și să continue dialogul cu Occidentul, dacă dorește cu adevărat o detensionare a situației.
Rusia a cerut, la rândul ei, prin ministrul de externe, să fie tratată de la egal la egal de americani. Serghei Lavrov a spus că Rusia își dorește relații bune și reciproc respectuoase cu Statele Unite și cu orice altă țară, dar că nu vrea să rămână într-o situație în care îi este încălcată securitatea cu regularitate.
Înaintea discuțiilor de astăzi din Consiliul de Securitate, Statele Unite și Marea Britanie au vorbit din nou despre sancționarea Rusiei în cazul unei invazii în Ucraina.
Potrivit unor parlamentari americani, Congresul este aproape de un acord pentru o lege cu sancțiuni economice, iar autoritățile de la Londra spun că vor să țintească interesele directe ale Kremlinului.
France Presse aminteşte că arsenalul de sancțiuni evocate vizează, între altele, gazoductul strategic dintre Rusia și Germania sau accesul Moscovei la tranzacțiile internaționale în dolari, principala monedă din comerțul mondial.
În acest timp, ministrul canadian al apărării, aflat în vizită la Kiev, a anunțat că trupele canadiene, care acordă asistență militarilor ucraineni, se vor deplasa spre vestul Ucrainei, iar personalul neesențial al ambasadei canadiene va fi repatriat temporar.
sursa foto: Pixabay.com
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank