Reuniune de urgență la Guvern. Dragnea a fost la Palatul Victoria, Guvernul se va reuni miercuri
Liviu Dragnea și Florin Iordache au ajuns în jurul orei 18.00 la Palatul Victoria, după ce președintele Klaus Iohannis a suspendat ședința CSAT în care se discuta rectificarea bugetară pe motiv că nu s-a ajuns la un consens. Potrivit sursei citate, Liviu Dragnea a vorbit cu premierul Viorica Dăncilă și șeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. Liderul PSD i-a cerut prim-ministrului să găsească o soluție pentru deblocarea situației, potrivit unor informații Digi24.
- Update 20:15 – Guvernul a anunţat oficial, marţi seară, că se întuneşte miercuri în şedinţă, pentru a găsi o soluţie privind rectificarea bugetară, transmite Digi24.
- Update 19:00 – Președintele PSD, Liviu Dragnea, alături de premierul Viorica Dăncilă, au plecat de la Palatul Victoria, în timp ce câțiva protestari strânși în piața Victoriei strigau „Hoții, hoții”.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat marți, la finalul ședinței CSAT, că nu s-a obținut consens și nici avizul pentru rectificarea bugetară din cauza tăierilor masive din bugetele instituțiilor din zona securității naționale.
”Este inexplicabil – și nici nu a fost explicat – de ce s-a insistat în continuare pe diminuarea fondurilor instituțiilor din domeniul securității naționale. Aceste chestiuni au fost prezentate și astăzi în CSAT. Guvernul nu a venit cu niciun fel de explicații pentru aceste tăieri. Pe de altă parte, directorii serviciilor și instituțiilor ne-au prezentat situația din punctul lor de vedere, arătând foarte clar că, în aceste condiții de tăiere, nu se pot atinge obiectivele stabilite tot în CSAT, tot cu acest Guvern, în prima parte a anului 2018. Având în vedere toate acestea, nu s-a putut obține consens, adică unanimitate în CSAT, și nu s-a putut emite avizul necesar pentru rectificarea bugetară”, a declarat președintele Iohannis.
Șeful statului a mai anunțat că a luat decizia de a suspenda ședința CSAT, astfel încât guvernul să vină cu un nou proiect de rectificare și să renunțe la tăierile bugetelor instituțiilor din zona securității naționale.
Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a declarat marți că suspendarea ședinței CSAT de azi la care s-a discutat rectificarea bugetară ”nu are temei legal” și a cerut desecretizarea stenogramei de la ședință pentru a vedea că pozițiile exprimate de șefii instituțiilor au fost diferite de poziția prezentată de președintele Klaus Iohannis.
“Aş vrea să vă spun şi câteva elemente vizavi de ceea ce s-a întâmplat astăzi la şedinţa CSAT. (…) În primul rând, Guvernul are obligaţia de a cere şi nu de a aştepta un aviz al CSAT. Asta este ceea ce legea prevede în mod foarte clar. De asemenea, – şi am văzut cu toţii, şi noi în şedinţa CSAT şi, după aceea, în conferinţa domnului preşedinte – faptul că s-a suspendat şedinţa CSAT. Acest lucru nu este prevăzut de niciun fel de prevedere legală. Practic, suspendarea nu are temei legal”, a declarat Teodorovici, la Palatul Victoria.
Ministrul Finanțelor a mai spus că Guvernul solicită desecretizarea şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).
(Sursa Foto: Inquamphotos/ Autor: Alexandru Bușcă)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
29 comentarii