
Reuniune la nivel înalt în China pentru a discuta măsuri de stimulare economică și stabilizarea piețelor financiare
Oficiali chinezi de rang înalt organizează miercuri o reuniune pentru a discuta măsuri de stimulare a economiei și de stabilizare a piețelor financiare, au declarat persoane familiare cu planurile, în contextul intensificării războiului comercial cu Statele Unite, transmite agenția Reuters.
Reuniunea la nivel înalt, prima cunoscută public de când președintele american Donald Trump a anunțat tarife reciproce săptămâna trecută, are loc în contextul în care tarifele americane la importurile chineze aproape s-au dublat miercuri, ajungând la 104%. China a impus la rândul ei noi tarife de 84%.
Reprezentanți ai Consiliului de Stat al Chinei și ai mai multor organisme guvernamentale și de reglementare sunt așteptați să participe la reuniune, au declarat sursele citate, care au preferat anonimatul.
Se așteaptă ca participanții să discute măsuri de stimulare a consumului intern și de sprijinire a piețelor de capital, au declarat sursele.
Potrivit uneia dintre acestea, pe ordinea de zi se află și proiecte precum reducerile de taxe la export.
Biroul de informare al Consiliului de Stat, care se ocupă de solicitările mass-media pentru guvernul chinez, nu a răspuns imediat la o cerere de comentarii.
Tarifele vamale ale lui Donald Trump, pe care Beijingul le consideră un șantaj, au zdruncinat ordinea comercială mondială de când au fost anunțate, stârnind temeri de recesiune și făcând ca acțiunile globale să scadă puternic.
Beijingul, care, potrivit analiștilor, se simte încolțit de asaltul tarifar al lui Donald Trump, a anunțat săptămâna trecută taxe vamale asupra importurilor americane ca o contramăsură. Noi tarife au fost anunțate miercuri.
Potrivit surselor, la reuniune sunt așteptați să participe și înalți funcționari din cadrul agențiilor guvernamentale, inclusiv Banca Populară a Chinei (PBOC) și Ministerul de Finanțe.
Reprezentanții Ministerului Comerțului și ai autorităților de reglementare bancară (NFRA) și a valorilor mobiliare (CSRC) sunt, de asemenea, așteptați să participe, a declarat una dintre surse.
Niciunul dintre aceste organisme nu a comentat imediat.
Prin urmare, unele dintre măsurile menite să stimuleze economia chineză ar putea fi puse în aplicare în următoarele săptămâni, a declarat cealaltă sursă.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.