Reuniunea mogulilor de presă la Belgrad: Sebastian Ghiță, Dan Andronic și Cozmin Gușă
Sebastian Ghiță, Dan Andronic (acționar majoritar Evenimentul Zilei) și Cozmin Gușă (acționar majoritar Realitatea TV) apar într-o fotografie făcută la Belgrad și publicată în exclusivitate de Libertatea. Fotografia a fost postată ulterior de Dan Andronic pe contul propriu de Facebook cu mesajul ”La Belgrad, împreună cu niște prieteni. Înconjurați de civili. Civili everywhere :). Am vorbit doar despre media. Amănunte să dea Cozmin. El e purtătorul de cuvânt”.
Cozmin Gușă a recunoscut pentru G4Media.ro că a participat la întâlnirea de la Belgrad cu Sebastian Ghiță și a declarat că “am venit ieri, am discutat câte ceva despre situația din mass media și am băut și un șpriț“.
Reamintim că Sebastian Ghiță, fondatorul România TV, a fugit în 2017 din România la Belgrad, unde a cerut azil politic. El este trimis în judecată în mai multe dosare. Presa sârbă scrie că fostul parlamentar a obţinut suspendarea anchetei în Serbia pentru uz de fals, deschisă de procurorii din Belgrad pe numele său, după ce în aprilie anul trecut l-au prins cu un paşaport fals. Omul de afaceri a apelat la o prevedere din legislaţia sârbă, confom căreia acuzaţiile uşoare pot fi închise dacă suspectul donează bani în scop caritabil, transmite Digi24.ro.
Mai mult, justiția sârbă a refuzat extrădarea lui Ghiță în România.
Citește aici articolul complet în Libertatea
Foto: Libertatea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
35 comentarii