Reuters: Casa Albă se grăbeşte să livreze asistenţă Kievului, întrucât cu Trump ajutorul ar deveni nesigur
Casa Albă intenţionează să livreze rapid Ucrainei miliarde de dolari ca asistenţă de securitate, înainte ca preşedintele Joe Biden să-şi predea mandatul, în ianuarie, au declarat miercuri surse citate de Reuters. Washingtonul speră astfel să întărească poziţia guvernului de la Kiev înainte de învestirea preşedintelui ales Donald Trump, pe 20 ianuarie, transmite Agerpres.
„Administraţia intenţionează să-şi continue eforturile (…) pentru a pune Ucraina în cea mai puternică poziţie posibilă”, înainte de finalul mandatului, a declarat un înalt oficial al administraţiei, sub rezerva anonimatului.
Trump a criticat asistenţa lui Biden pentru Ucraina, alimentând îngrijorarea cu privire la viitorul sprijinului pentru guvernul preşedintelui Volodomir Zelenski în condiţiile preluării de către republicani a controlului asupra Casei Albe, Senatului şi posibil a Camerei Reprezentanţilor.
Republicanii deţin o majoritate restrânsă în Camera Reprezentanţilor din ianuarie 2023 şi nu era clar, până miercuri după-amiază, dacă partidul a câştigat suficiente locuri la alegerile de marţi pentru a-i împiedica pe democraţii să obţină o poziţie dominantă.
Sub control republican, cel mai recent Camera Reprezentanţilor a aprobat livrarea de ajutor pentru Ucraina – inclusiv asigurându-i lui Biden autoritatea de a transfera arme în valoare de miliarde de dolari din stocurile americane – în luna aprilie, la opt luni după ce preşedintele ceruse pentru prima dată ajutor suplimentar, cu sprijinul mai multor democraţi decât republicani.
Din ajutorul aprobat în aprilie, au mai rămas 4,3 miliarde de dolari, la care se adaugă alte transferuri în valoare de 2,8 miliarde de dolari aprobate anterior de legislatori şi 2 miliarde de dolari finanţare pentru achiziţia de arme noi din industrie.
În total, aceste 9 miliarde de dolari ca asistenţă militară ar însemna un sprijin semnificativ pentru stocurile Ucrainei.
Planurile lui Biden privind aceste transferuri au fost raportate pentru prima dată de Politico. Casa Albă nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii.
SUA vor continua să trimită în Ucraina în următoarele luni muniţii şi arme antitanc, cum ar fi rachetele Javelin de la Lockheed Martin şi RTX.
Pentru a ajuta Ucraina să-şi recapete teritoriul în războiul terestru cu Rusia, vor fi necesare mai multe vehicule terestre, precum şi artilerie de 155 mm fabricată de General Dynamics Corp. Ucraina ar trebui să primească de asemenea mai multe rachete GMLRS sol-sol, folosite intens de sistemul de lansare de rachete HIMARS.
Analiştii spun că nu este deloc sigur că Washingtonul va mai aproba acordarea de asistenţă Ucrainei după ce republicanii vor controla Casa Albă şi cel puţin jumătate din Congres, mai ales în condiţiile în care Ucraina se confruntă cu eşecuri pe câmpul de luptă.
„Aceasta va fi o problemă pentru continuarea finanţării suplimentare pentru Ucraina, care la un moment dat va fi necesară”, a notat Scott Anderson, de la think-tank-ul Brookings Institution.
Liderul republicanilor din Senat, Mitch McConnell, a refuzat să discute despre ajutorul pentru Ucraina în cadrul unei conferinţe de presă de miercuri, afirmând că se află acolo doar pentru a discuta rezultatele alegerilor.
În cursul campaniei sale pentru un al doilea mandat de patru ani, Trump a insistat că preşedintele rus Vladimir Putin nu ar fi invadat niciodată Ucraina în 2022 dacă ar fi rămas el în funcţie, adăugând că ar „putea rezolva asta în 24 de ore”.
Anul trecut, Trump a declarat pentru Reuters că Kievul ar putea fi nevoit să cedeze din teritoriu pentru a ajunge la un acord de pace, lucru pe care Ucraina l-a respins şi Biden nu l-a sugerat niciodată.
Vicepreşedintele ales, senatorul american J.D. Vance, a fost la rândul său un critic vocal al asistenţei pentru Ucraina, argumentând că fondurile guvernamentale ar trebui rezervate priorităţilor interne.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank