G4Media.ro

Reuters: Menținerea la putere a lui Vladimir Putin e sigură deocamdată, dar…

Sursa foto: Olga MALTSEVA / AFP

Reuters: Menținerea la putere a lui Vladimir Putin e sigură deocamdată, dar riscurile se amplifică, susţin surse

  • O analiză Reuters, semnată de Andrew Osborn, Phil Stewart şi John Irish

Controlul lui Vladimir Putin asupra puterii în Rusia rămâne ferm, în ciuda eșecurilor militare din Ucraina, a unei mobilizări ratate și a luptelor politice interne, au declarat opt surse bine informate, dar unele au spus că acest lucru s-ar putea schimba rapid dacă se anunță o înfrângere totală.

Cele mai multe dintre surse au spus că președintele rus se află într-una dintre cele mai dificile situații din ultimele două decenii petrecute la putere din cauza situaţiei din Ucraina, unde forțele sale invadatoare au fost împinse înapoi pe alocuri de un Kiev înarmat de Occident. Dar sursele, inclusiv actuali și foști diplomați și oficiali guvernamentali occidentali, au declarat că nu a fost evidentă nicio amenințare iminentă din partea cercului intim al lui Vladimir Putin, a armatei sau a serviciilor de informații.

„Pentru moment, Putin rezistă”, a declarat Anthony Brenton, fost ambasador britanic în Rusia. El a spus că, în opinia sa, liderul rus speră să negocieze în privința Ucrainei, probabil cu americanii, și speră că norocul în declin al Moscovei pe câmpul de luptă se va redresa în ciuda a ceea ce Occidentul spune că este o lipsă de personal, de echipamente și chiar de rachete.

Aflat la putere din 1999, Vladimir Putin a trecut prin numeroase crize interne și războaie și a înfruntat de mai multe ori ample proteste de stradă, înainte de a scoate efectiv în afara legii orice opoziție reală. Cu toate acestea, „operațiunea militară specială” pe care Vladimir Putin, în vârstă de 70 de ani, o desfășoară în Ucraina începând cu 24 februarie, a creat cea mai tensionată confruntare Est-Vest de la criza rachetelor cubaneze din 1962 și a declanșat cele mai dure sancțiuni occidentale împotriva Rusiei din toate timpurile.

Armata sa a suferit retrageri umilitoare, precum și pierderi uriașe, iar sute de mii de ruși au fugit în străinătate pentru a evita lupta. Vladimir Putin s-a angajat, de asemenea, în raiduri nucleare tip demonstraţie de forţă, ceea ce unii interpretează ca fiind un semn de disperare. Unii aliați – de la „soldatul de rând al lui Putin”, așa cum se autointitulează liderul din Cecenia, susținut de Kremlin, până la „bucătarul lui Putin”, porecla șefului unui grup de mercenari cândva obscur – i-au acuzat pe șefii militari că au gestionat greșit războiul.

Anthony Brenton, care a avut interacţiuni cu Vladimir Putin în timpul celui de-al doilea mandat al acestuia, a declarat că nu a existat nicio critică publică la adresa sa din partea elitei politice sau de afaceri, sau vreun semn de mișcare împotriva sa, dar acest lucru ar putea să nu dureze. „Dacă se constată că ei continuă să se retragă în primăvară, în martie/aprilie anul viitor, atunci instinctul meu este că în acel moment lucrurile devin cu adevărat problematice pentru Putin – nu la nivel popular, ci la nivelul elitei. Protestele împotriva mobilizării din partea rudelor, jurământul Ucrainei de a nu trata cu Vladimir Putin și o afirmație aparent nescrisă și retrasă rapid a președintelui american, Joe Biden, potrivit căreia lui Putin nu trebuie să i se permită să rămână la putere, au alimentat speculațiile cu privire la viitorul său.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Putin, a declarat că un raport al Washington Post din această lună, potrivit căruia un membru al cercului intim al lui Putin l-ar fi confruntat pe acesta în legătură cu războiul, este „absolut neadevărat”, dar a spus că există o dezbatere politică sinceră. „Există argumente de lucru: despre economie, despre desfășurarea operațiunii militare, nu este un semn al vreunei diviziuni”, a declarat Dmitri Peskov reporterilor.

Kremlinul susţine că Vladimir Putin este susținut de o majoritate covârșitoare a rușilor și a obținut o victorie zdrobitoare la realegerea în 2018. Un oficial occidental de rang înalt care urmărește îndeaproape situația și care a refuzat să fie numit din cauza sensibilității subiectului, a declarat că până în prezent nu au existat dezertări majore. Au existat, însă, semne de lupte interne, plângeri și o lentoare a procesului de luare a deciziilor, a spus oficialul, „dar nu există semne că a pierdut controlul”, a adăugat acesta.

Un oficial american, care a refuzat să fie numit din același motiv, a declarat că Washingtonul și aliații săi au presupus că poziția lui Vladimir Putin este sigură. Cu servicii de informații puternice care susțin un sistem politic încadrat de loialiști atent supravegheați, ar fi dificil și periculos pentru oricine să acționeze împotriva lui. Andrew Weiss, specialist la Carnegie Endowment, a declarat că, deși „totul este posibil” în Rusia, opinia publică este mai puțin importantă acolo decât în Occident, oponenții reali au fugit sau au fost închiși, iar Putin a fost înconjurat de loialiști.

„Arătați-mi persoana care va vorbi în biroul lui Putin și îi va spune că este terminat. Cine ar avea îndrăzneala să facă asta?”, a declarat Weiss, care a avut diverse roluri politice în cadrul Consiliului de Securitate Națională al SUA și a scris şi o carte despre Putin. Liderul rus ar putea fi răsturnat printr-o lovitură de palat, o rebeliune a elitelor sau o „furtună a Bastiliei” de la bază, a spus el, menționând totodată că liderul irakian Saddam Hussein a condus timp de mai bine de un deceniu după ce invazia sa din 1990 în Kuweit a fost zădărnicită.

Tatiana Stanovaia, fondatoarea firmei de analiză R.Politik, a declarat că Vladimir Putin ar avea probleme dacă ar rămâne fără opțiuni de escaladare a conflictului. În acest caz, elita ar încerca să îl convingă pe Putin să se retragă, a subliniat ea, adăugând că nu există încă semne de lovituri de stat de genul celor care l-au destituit pe liderul sovietic Nikita Hrușciov în 1964, sau care l-au vizat pe Mihail Gorbaciov în august 1991. „Dacă este capabil să… își îndeplinească obligațiile nespuse în fața elitei și a populației – stabilitate, pace, pensii și salarii – atunci nimic nu îl va amenința”, a spus Stanovaia.

„Dar dacă… armata rusă este împinsă înapoi la vechile granițe ale Rusiei de dinainte de anexare, dacă armata ucraineană trece mai departe la ofensivă… și dacă bugetul nu poate face față și există întârzieri la pensii… elita se va mobiliza treptat”. Deși sondajele de opinie din Rusia arată o anxietate publică în creștere, o sursă diplomatică franceză a declarat că, în opinia sa, crede că Vladimir Putin, care domină influenta mass-media de stat, și-ar putea menține controlul. „Să nu uităm că frica domnește”, a spus sursa.

„Cred în continuare că majoritatea rușilor îl vor susține pe Putin, indiferent ce va decide”, a comentat sursa. Un oficial european de rang înalt a declarat că Vladimir Putin ar trebui să piardă războiul în mod demonstrativ pentru a fi înlăturat. Dacă și când va veni acel moment, a declarat fostul ambasador britanic Brenton, este puțin probabil ca succesorul său să fie un prieten al Occidentului. „Oamenii care vor lua deciziile sunt securiști duri. Nu vom avea un liberal drăguț”.

sursa: Reuters (Traducere: Rador/ Magda Baciu)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Sa facem un exercitiu de imaginatie cu ei si sa isi ichipuie cam ce viitor cred vor mai putea avea cu asta dupa ce a facut.

  2. Dacă nu semnează Prelipceanu, studiul este egal cu zero.

  3. Mințiți că vreți pace, dar bombardați Ucraina cu drone sinucigașe. Asta e pace la voi?

  4. „Oamenii care vor lua deciziile sunt securiști duri. Nu vom avea un liberal drăguț”.
    Umor involuntar. Sa mori de ras,nu alta!

  5. Bai, putin, vezi ca astia vor sa-ti adoarma vigilenta. Nu te imbata cu apa chioara.
    In realitate esti pe faras; pozitia ta e tare ca fularu’