
Reuters prezintă propunerile SUA pentru un acord de pace, care înseamnă de fapt capitularea Ucrainei
Agenția Reuters publică textul unui set de propuneri pentru a pune capăt războiului Rusiei în Ucraina, care au fost prezentate oficialilor europeni de către emisarul american Steve Witkoff la discuţiile de la Paris din 17 aprilie. Agenţia britanică de presă menţionează că a văzut documentul pe care îl publică integral, fără modificări, transmite Agerpres. Propunerile înseamnă practic o capitulare a Ucrainei în fața Rusiei. Părți din acest document au fost prezentate deja de Axios cu trei zile în urmă, iar Kievul și mai multe state europene au respins public propunerea.
Cadrul acordului Rusia-Ucraina
Transmitere verbală Prezentare generală: Aceste condiţii reprezintă oferta finală a Statelor Unite pentru ambele părţi.
Încetarea focului
* Încetarea permanentă a focului
* Ambele părţi se angajează imediat în negocieri tehnice de punere în aplicare a garanţiei de securitate a Ucrainei
* Ucraina primeşte o garanţie solidă de securitate
* Statele garante vor fi un grup ad-hoc de state europene plus state non-europene care doresc acest lucru
* Ucraina nu va solicita aderarea la NATO
* Ucraina poate solicita aderarea la UE
Teritoriu
* SUA recunosc de jure controlul Rusiei asupra Crimeei
* SUA recunosc de facto controlul rus asupra Lugansk
* SUA recunosc de facto părţile controlate de Rusia din Zaporojie, Doneţk şi Herson
* Ucraina recâştigă teritorii în regiunea Harkov
* Ucraina recapătă controlul asupra centralei nucleare Zaporojie prin controlul şi administrarea centralei de către SUA, cu energie electrică distribuită ambelor părţi, precum şi a barajului Kahovka
* Ucraina se bucură de trecere neîngrădită pe râul Nipru şi de controlul economic asupra Kinburn Spit
Economie
* Statele Unite şi Ucraina vor pune în aplicare un acord de cooperare economică privind minereurile
* Ucraina va fi reconstruită integral şi despăgubită financiar
* Sancţiunile impuse Rusiei ca urmare a acestui conflict din 2014 vor fi eliminate
* Cooperare economică SUA-Rusia în domeniul energiei şi al altor sectoare industriale
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii