G4Media.ro

Reuters: Şeful diplomaţiei ucrainene va merge în vizită în India săptămâna viitoare…

sursa foto: Pexels/ Lara Jameson

Reuters: Şeful diplomaţiei ucrainene va merge în vizită în India săptămâna viitoare / Kievul încearcă să obţină sprijin pentru planul său de pace / New Delhi a refuzat să condamne invazia rusă

Ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba va merge în vizită în India săptămâna viitoare, în condiţiile în care Kievul încearcă să obţină sprijin pentru planul său de pace, au declarat sub rezerva anonimatului doi oficiali indieni, acesta fiind prima vizită în India a unui important oficial ucrainean de la invazia rusă în Ucraina în urmă cu peste doi ani, relatează Reuters, transmite Agerpres.

New Delhi, care are în mod tradiţional legături economice şi în domeniul apărării cu Moscova, a refuzat până acum să critice în mod deschis Rusia pentru invazia din februarie 2022, crescând în schimb achiziţiile de petrol rusesc la niveluri record.

Vizita lui Kuleba are loc la invitaţia omologului său indian, Subrahmanyam Jaishankar, după o discuţie telefonică între cei doi lideri la începutul anului, a spus unul dintre oficialii indieni.

Planul de pace al Ucrainei, prezentat de preşedintele Volodimir Zelenski, cere retragerea tuturor trupelor ruse de pe teritoriul ucrainean, restabilirea graniţelor post-sovietice ale Ucrainei din 1991 şi un proces prin care Rusia să fie făcută responsabilă pentru acţiunile sale.

Pe lângă discuţiile cu oficialii indieni, Kuleba urmează să „examineze comisia interguvernamentală India-Ucraina”, a spus unul dintre oficiali, referindu-se la un grup însărcinat cu menţinerea legăturilor economice, culturale şi tehnologice între cele două ţări.

Ministerul de Externe indian nu a răspuns imediat unei solicitări de declaraţii.

Unul dintre oficialii indieni citaţi a declarat că un anunţ oficial al vizitei este aşteptat săptămâna viitoare.

Vizita lui Kuleba va avea loc la aproximativ două săptămâni după o discuţie telefonică între Andrii Iermak, şeful de cabinet al preşedintelui ucrainean, şi consilierul indian pentru securitate naţională, Ajit Doval.

India a insistat asupra necesităţii ca ambele părţi aflate în conflict să discute, premierul indian Narendra Modi spunându-i preşedintelui rus Vladimir Putin, în timpul unei întâlniri în septembrie 2022, că aceasta nu este o eră a războiului.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Ar trebui sa discute si despre achizitia de obuze de artilerie!