
Reuters: SUA întreabă statele europene, într-un document, de ce au nevoie pentru a oferi garanţii de securitate Ucrainei
Statele Unite au solicitat aliaţilor europeni să precizeze de ce sprijin ar avea nevoie din partea Washingtonului pentru a participa la aranjamentele de securitate pentru Ucraina, potrivit unui document consultat de Reuters, transmite News.ro.
Mesajul diplomatic, trimis săptămâna trecută şi structurat în şase puncte şi întrebări, cere de asemenea detalii despre ţările care ar putea contribui la garanţiile de securitate, care dintre acestea ar fi dispuse să trimită trupe în Ucraina ca parte a unui acord de pace şi ce dimensiune ar trebui să aibă o astfel de forţă condusă de europeni.
Preşedintele american Donald Trump a şocat săptămâna aceasta aliaţii europeni după ce l-a sunat pe preşedintele rus Vladimir Putin – a cărui armată a invadat Ucraina acum trei ani – fără a consulta statele europene sau Kievul şi a anunţat iniţierea imediată a negocierilor de pace.
Sâmbătă, mai multe publicaţii, inclusiv Reuters, au relatat că SUA au trimis un document în care solicită guvernelor europene să precizeze ce pot oferi în materie de garanţii de securitate. Însă, textul integral, obţinut de Reuters, arată că SUA cer, de asemenea, să ştie de ce sprijin ar avea nevoie statele europene pentru a putea contribui.
Această abordare va fi bine primită de multe guverne europene, care au subliniat deja că ar putea oferi garanţii de securitate doar cu sprijinul Washingtonului.
”Ce sprijin, dacă este cazul, din partea SUA ar considera guvernul dumneavoastră necesar pentru a participa la aceste aranjamente de securitate? Mai exact, ce resurse pe termen scurt şi lung credeţi că vor fi necesare din partea SUA?”, se arată într-una dintre întrebări.
Doi diplomaţi europeni au declarat că încă există dezbateri asupra răspunsului capitalelor europene, dar unii cred că ar trebui oferit un răspuns colectiv.
Unii lideri europeni, inclusiv cei din Marea Britanie şi Germania, se vor întâlni luni la Paris pentru un summit de urgenţă privind Ucraina.
Documentul mai cere clarificări despre care ţări europene sau din afara Europei ar putea sau ar dori să participe la aceste aranjamente şi dacă statele respective ar fi dispuse să trimită trupe în Ucraina ca parte a unui acord de pace.
”Dacă forţele militare ale unei ţări terţe ar fi desfăşurate în Ucraina ca parte a unui acord de pace, ce dimensiune ar considera guvernul dumneavoastră a fi necesară pentru o astfel de forţă condusă de europeni? Cum şi unde ar fi desfăşurate aceste forţe şi pentru cât timp?”, se precizează în document.
De asemenea, ţările sunt întrebate ce acţiuni ar trebui să fie pregătite să întreprindă SUA, aliaţii şi partenerii dacă Rusia ar ataca aceste forţe.
”Ce capabilităţi suplimentare, echipamente şi opţiuni de întreţinere este guvernul dumneavoastră pregătit să furnizeze Ucrainei pentru a-i îmbunătăţi poziţia de negociere şi a creşte presiunea asupra Rusiei?”, se arată în chestionar.
De asemenea, documentul cere guvernelor să precizeze ce măsuri sunt dispuse să adopte pentru a intensifica sancţiunile împotriva Rusiei, inclusiv prin aplicarea mai strictă a celor existente.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
9 comentarii