Reuters: UE are un „plan B” dacă Ungaria se opune prin veto noului ajutor financiar pentru Ucraina / „Ungaria riscă să-şi forţeze prea mult norocul. Oamenii se satură ca Budapesta să ţină pe toată lumea ostatică”
Statele Uniunii Europene au o soluţie pentru a ocoli un eventual veto al Ungariei faţă de ajutorul financiar european de 50 de miliarde de euro cerut de Comisia Europeană pentru a fi oferit Ucrainei, au declarat vineri surse europene agenţiei de presă Reuters, citată de Agerpres.
Premierul ungar Viktor Orban se opune acestui ajutor pentru Ucraina în contextul în care Comisia Europeană a blocat accesul Ungariei la fondurile de coeziune şi la cele din planul european de relansare post-pandemie în urma disputelor cu Budapesta privind statul de drept.
Budapesta a obiectat şi anul trecut faţă de ajutorul macrofinanciar de 18 miliarde de euro oferit de blocul comunitar Ucrainei pentru anul în curs, dar în final a renunţat la veto după un acord cu Bruxellesul pentru deblocarea parţială a fondurilor europene ce revin Ungariei – acord care nu a fost aplicat, Comisia Europeană punând ulterior Ungariei noi condiţii – şi după ce la Bruxelles a fost lansată ideea unei soluţii de ocolire a veto-ului ungar.
O astfel de soluţie este avută în vedere şi acum. Astfel, dacă Budapesta opune veto faţă de noul ajutor financiar pentru Ucraina, atunci Bruxellesul va cere celorlalte 26 de state membre ale UE să pună fiecare la dispoziţie propriul pachet de ajutor financiar, iar toate acestea însumate să formeze pachetul cerut iniţial de Comisia Europeană, 50 de miliarde de euro pentru următorii patru ani, afirmă doi oficiali europeni care s-au exprimat cu condiţia anonimatului.
„Ungaria riscă să-şi forţeze prea mult norocul. Am prefera să-i avem alături de noi, dar vine un moment când oamenii se satură ca Budapesta să ţină pe toată lumea ostatică. Soluţia ocolitoare este obositoare, dar va trebui să o folosim dacă este nevoie”, spune unul dintre respectivii oficiali.
„Chestiunea banilor pentru Ucraina va fi rezolvată într-un fel sau altul. Kievul va obţine ajutorul UE. Dacă Ungaria devine un obstacol în unanimitatea necesară pentru a-l acorda prin bugetul UE, statele membre vor găsi o altă cale, cum ar fi un acord interguvernamental sau garanţii naţionale”, confirmă celălalt oficial citat.
Parlamentul ucrainean a adoptat joi bugetul de stat pentru anul viitor, în care mai mult de jumătate din cheltuieli sunt destinate armatei, în timp ce nu se întrevede vreun sfârşit în războiul declanşat de Rusia în urmă cu 20 de luni. Kievul mizează pe ajutorul occidental pentru a acoperi deficitul uriaş de circa 43,58 de miliarde de dolari din bugetul pentru anul viitor. Ministrul ucrainean de finanţe, Serhii Marcenko, a avertizat că Ucraina riscă un colaps economic anul viitor dacă aliaţii săi nu-i acoperă deficitul bugetar.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
8 comentarii