Revărsare de populism și discuția pe fond în cazul Sorina

Cazul Sorinei Lucan, fetița luată de un procuror însoțit de mascați de la o asistentă maternală din Baia de Aramă, pentru a fi predată familiei adoptive, a generat o revărsare de populism din partea politicienilor și reacții emoționale dintr-o parte a publicului.

Mai întâi, faptele. Soții Săcărin, stabiliți în Statele Unite la începutul anilor 2000, au devenit oficial părinții Sorinei pe data de 23 aprilie 2019 printr-o decizie definitivă a Curții de Apel Craiova.

Asistentul maternal, Mariana Șărămăt, a refuzat să predea copilul familiei de adopție, copil pentru creșterea căruia statul îi plătea un salariu lunar. Nu mai are nicio relevanță în cazul de față dacă a mai încercat sau nu să o adopte pe Sorina, câți ani a crescut-o etc. Avem o decizie definitvă și punct.

În 24 mai, Comisia pentru Protecția Copilului, din cadrul Consiliului Județean Mehedinți, i-a retras Marianei Șărămăt atestatul de asistent maternal profesionist, „constatând că aceasta nu şi-a respectat obligaţia privind copilul pe care-l avea în plasament, de a contribui la reintegrarea acestuia în familia adoptivă, încălcând, astfel, grav interesul superior al copilului şi, privându-l pe acesta de a avea o familie”. (Sursa Newsweek).

Sorina ajunge la familia adoptivă o lună mai târziu, în urma intervenției unui procuror însoțit de mascați, după ce familia Săcărin a făcut o plângere penală pentru privare de libertate și rele tratamente.

Mariana Șaramăt nu mai avea de două luni niciun drept de a mai ține copilul acasă și, tot din aprilie, Sorina avea din punct de vedere legal părinți adoptivi.

Abia după încă o lună de la retragerea atestatului, timp în care fetița a stat la fosta asistentă, Sorina a fost dată familiei adoptive, în urma unei intervenții în forță a unei procuroare de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Intervenția s-a bazat pe o plângere făcută de soții Săcărin, pentru privare de libertate și rele tratamente aplicate copilei.

În filmul intervenției de vineri dimineața postat pe Facebook de către familia Șărămăt se vede cum procurorarea Maria Pițurcă, de la parchetul Curții de Apel Craiova, o trage pe Sorina afară din casă, fiind însoțită de mascați.

Fetița în vârstă de opt ani plânge, se zbate și refuză să plece din casa familiei care a crescut-o de când avea un an și jumătate.

Intervenția ar fi avut loc în urma altor patru încercări eșuate ale soților Săcărin de a convinge familia Șărămăt le dea copilul asupra căruia fosta asistentă nu mai avea niciun drept legal.

Politicieni și jurnaliști s-au cățărat pe valul de emoție publică cerând anchete, controlale, verificări. Cu toții au denunțat ”abuzul” procurorului și au invocat interesul superior al copilului, dar niciunul n-a subliniat celălalt abuz, infinit mai grav, și anume nerespectarea unui hotărâri judecătorești definitive.

Or, ambele sunt de discutat aici.

Ministrul Justiției, Ana Birchall și procurorul general, Bogdan Licu, au mers până acolo, încât s-au pronunțat public pentru menținerea copilului în țară până la clarificarea situației, deși nu există nici un mecanism legal care să le permită așa ceva.

După revărsarea de populism, trebuie să aibă loc discuția pe fond, la rece. Cazul Sorinei în mod cert nu este singular. Între asistenții maternali și copiii îngrijiți de aceștia ani de zile se formează uneori legături puternice, se atașează unii de alții.

Atunci când copiii își găsesc o familie adoptivă, momentul despărțirii este dureros, iar uneori, ca în cazul Sorinei, se dovedește foarte dificil, mai ales dacă asistentul maternal nu recunoaște decizii judecătorești definitive.

Având în vedere că la mijloc se află soarta unui minor, iar trecerea din fosta în noua sa familie reprezintă oricum un moment delicat, întrebarea este cum trebuie procedat?

În ce fel trebuie să intervină statul, astfel încât să limiteze la maxim eventuale traume? În ce mod trebuie luat copilul minor și predat familiei adoptive? Cu procurori, jandarmi și mascați sau printr-o procedură de negociere cât mai puțin invazivă, eventual prin extragerea adultului și prin limitarea contactului fizic cu minorul, pe cât posibil?

La toate aceste întrebări cei chemați să răspunsă sunt specialiștii din domeniu și guvernul. În locul declarațiilor bombastice,  premierul Dăncilă ar trebui să ceară rapid elaborarea unui set de proceduri clare. Cazul Sorina arată că este nevoie de un protocol de intervenție cu pași de urmat, cine intervine în astfel de situații critice, în ce mod.

Prioritatea zero a celor de la putere ar trebui să fie acum nu verificările și controalele făcute din populism, ci elaborarea urgentă a unor mecanisme clare pentru a evita noi cazuri Sorina. Așa pot arăta că le pasă într-adevăr de ”interesul superior al copilului”, restul e gargară și spectacol TV.

Un astfel de protocol încheiat între instituțiile implicate într-un proces de adopție ar elimina arbitrariul și eventuale acuzații de abuz, întrucât fiecare instituție ar cunoaște din start ce are de făcut și cine este responsabil pentru a se asigura că hotărârea definitivă de adopție este pusă în aplicare și copilul ajunge în condiții cât mai bune în noua sa familie.

Or, cazul Sorina exact asta a scos la iveală: vidul de procedură. Am văzut cu toții frustrarea unei familii în fața incapacității statului de a pune în aplicare o hotărâre definitivă de adopție, altfel decât prin recurgerea la plângeri penale și intervenții în forță.

Iar aici statul trebuie să acționeze rapid prin stabilirea unor reguli, astfel încât să nu se mai ajungă la procurori și mascați pentru a preda un minor familiei adoptive.