G4Media.ro

Revelionul în Kiev, după 10 luni de război: în surdină, fără electricitate,…

Sursa foto: Sergei SUPINSKY / AFP

Revelionul în Kiev, după 10 luni de război: în surdină, fără electricitate, dar pentru unele familii cu bucuria de a se reuni după luni de despărțire. Soții și fiice revin în capitală pentru a petrece cu cei dragi – reportaj AP

Pentru milioane de ucraineni, mulți dintre ei fiind bombardați de Rusia și confruntându-se cu penuria de apă și de energie electrică, sărbătorirea Anului Nou va fi în surdină, deoarece războiul de 10 luni al Rusiei continuă fără a se întrevadă un sfârșit. Dar pentru unele familii este o șansă de a se reuni, chiar dacă pentru scurt timp, după luni întregi de separare, potrivit unui reportaj al Associated Press.

Sâmbătă dimineață, în gara centrală din Kiev, Mykyta, încă în uniformă, strângea cu putere un buchet de trandafiri roz în timp ce aștepta pe peronul 9 ca soția sa Valeria să sosească din Polonia. Nu o mai văzuse de șase luni.

„De fapt, a fost foarte greu, știți, să aștept atât de mult timp”, a declarat el pentru The Associated Press, după ce a îmbrățișat-o și a sărutat-o pe Valeria.

În apropiere, un alt soldat, Vasyl Khomko, în vârstă de 42 de ani, s-a întâlnit cu bucurie cu fiica sa Yana și soția sa Galina, care au trăit în Slovacia din cauza războiului, dar s-au întors la Kiev pentru a petrece împreună Revelionul.

Atmosfera contrasta puternic cu cea de acum 10 luni, când familiile au fost despărțite de invazia rusă în Ucraina.

În februarie, tații, soții și fiii au fost nevoiți să rămână în urmă în timp ce soțiile, mamele și fiicele lor se urcau în trenuri cu copii mici, căutând siguranță în afara țării. Scenele de despărțiri pline de lacrimi au ocupat ecranele televizoarelor și primele pagini ale ziarelor din întreaga lume.

Dar în ultima zi a anului marcat de războiul brutal, mulți s-au întors în capitală pentru a petrece Revelionul alături de cei dragi.

În timp ce atacurile rusești continuă să vizeze alimentarea cu energie electrică, lăsând milioane de oameni fără electricitate, nu sunt așteptate mari sărbători și va fi instituită o stare de asediu în momentul în care ceasul va suna în noul an. Dar pentru majoritatea ucrainenilor a fi împreună cu familiile lor este deja un lux.

Valeria s-a refugiat pentru prima dată din calea conflictului în Spania, dar ulterior s-a mutat în Polonia. Întrebată care sunt planurile lor pentru noaptea de Anul Nou, ea a răspuns simplu: „Doar să fim împreună”.

În încercarea de a se asigura că locuitorii au lumină în timpul sărbătorilor, guvernul regional al provinciei Odesa din sud-vestul Ucrainei intenționează să limiteze activitatea celor mai mari consumatoare de energie în zilele de 31 decembrie și 1 ianuarie.

Șeful regiunii, Maksym Marchenko, a făcut acest anunț vineri, prin intermediul Telegram, și a declarat că inginerii energeticieni din provincie au folosit toate mijloacele posibile pentru a „elimina consecințele” valului de atacuri ale Rusiei asupra Ucrainei de joi și pentru a restabili alimentarea cu energie electrică.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

6 comentarii

  1. duamnele cersinski sunt rugate sa nu mai paraziteze europa in cautare de pomana in cursul zilelor lucratoare

  2. ❤️

  3. La multi ani, Ucraina! Sunteti niste oameni buni, sa fiti impreuna cat mai curand, la voi acasa, in pace!

  4. La noi au chemat salvarea de cat au putut mânca.😀😀😀