G4Media.ro

Rezervele valutare ale Ucrainei au crescut cu 42% în 2023 graţie unor…

Foto: Pexels

Rezervele valutare ale Ucrainei au crescut cu 42% în 2023 graţie unor ajutoare occidentale „fără precedent”

Rezervele valutare ale Ucrainei au crescut cu 42% pe parcursul anului trecut, graţie unui sprijin financiar extern „fără precedent”, ajungând la un nivel de 40,5 miliarde de dolari la data de 1 ianuarie 2024, a anunţat vineri Banca Naţională a Ucrainei, transmite Reuters, citată de Agerpres.

De la debutul invaziei ruseşti în luna februarie 2022, Kievul se bazează foarte mult pe ajutorul financiar şi militar oferit de aliaţii occidentali, însă negocierile politice au amânat eliberarea unor pachete importante de ajutoare în acest an.

„Anul trecut, Ucraina a primit un sprijin financiar global fără precedent. Aproximativ 42,7 miliarde de dolari au intrat în conturile guvernului de la Banca Naţională a Ucrainei”, a informat banca într-un comunicat de presă.

Datele oficiale arată că de la începutul războiului şi până în prezent Ucraina a primit ajutoare financiare în valoare de peste 73,5 miliarde de dolari.

Banca Naţională a Ucrainei a precizat că, în 2023, Uniunea Europeană a fost cel mai important susţinător financiar al Ucrainei, în condiţiile în care i-a transferat aproximativ 19,7 miliarde de dolari.

Însă pe măsură ce războiul se prelungeşte, s-au înmulţit îngrijorările cu privire la ajutoarele occidentale care vor fi puse la dispoziţia Ucrainei în acest an. Noi pachete de ajutoare pentru Ucraina, cu o valoare totală de peste 110 miliarde de dolari, au fost amânate în SUA şi Uniunea Europeană.

Ucraina cheltuie cea mai mare parte a veniturilor bugetare proprii pentru finanţarea armatei şi apărării. Ajutorul financiar occidental este vital pentru ca guvernul ucrainean să poată continua să îşi finanţeze cheltuielile sociale şi umanitare precum şi să plătească pensiile şi salariile în sectorul public.

Moneda ucraineană (hrivna) a început să fie supusă la presiuni din cauza incertitudinilor cu privire la continuarea ajutoarelor financiare occidentale. Banca Naţională a Ucrainei a vândut 3,55 miliarde de dolari pe piaţa valutară în luna decembrie pentru a veni în întâmpinarea cererii de valută. Instituţia monetară a subliniat că o serie de factori sezonieri, inclusiv plăţi mai active la buget, stau în spatele cererii mai mari pentru valută.

În luna decembrie, vânzările de valută ale Băncii Naţionale a Ucrainei au fost echilibrate de intrările de ajutoare occidentale. În comunicatul de presă al Băncii Naţionale se precizează că în luna decembrie 2023 Ucraina a primit peste 5,5 miliarde de dolari din partea aliaţilor occidentali. Aceste fonduri au inclus 1,8 miliarde de dolari de la Uniunea Europeană şi aproape 2,5 miliarde de dolari de la guvernele din Japonia, Norvegia şi SUA via un fond de tip trust al Băncii Mondiale. De asemenea, luna trecută Ucraina a primit şi 900 de milioane de dolari de la Fondul Monetar Internaţional, în cadrul uui program de asistenţă pe patru ani în valoare de 15,6 miliarde de dolari.

Comparativ, la începutul lunii decembrie 2023, rezervele valutare ale Ucrainei se situau la 38,8 miliarde de dolari.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...