G4Media.ro

Rezistența în robe. Cum au devenit judecătorii ultima barieră împotriva lui Trump

Sursa Foto: Pexels

Rezistența în robe. Cum au devenit judecătorii ultima barieră împotriva lui Trump

Judecătorii federali americani au devenit ultima linie de apărare împotriva deciziilor și acțiunilor luate de administrația președintelui Donald Trump, despre care democrații și diferite grupuri de advocay susțin că reprezintă “o încălcare flagrantă a legii.”

În condițiile în care opoziția democrată nu pare să aibă puterea de a organiza o rezistență eficientă în fața tăvălugului de ordine executive emise de Casa Albă, Congresul este divizat și slăbit, iar activismul civic pare insuficient pentru blocarea acțiunilor administrației, magistrații de peste ocean, în special cei din curțile federale, sunt văzuți ca soluția salvatoare, deși temporară, pentru a-l opri pe Trump.

Judecătorii au făcut pasul înainte din cauză că celelalte mecanisme de control ale puterii prezidențiale nu au fost suficient de eficiente sau consecvente în a limita acțiunile celui care ocupă Biroul Oval, cred analiștii.

Decizii judecătorești

Judecătorii federali au suspendat temporar mai multe dintre ordinele executive ample ale președintelui Trump, care vizează remodelarea guvernului federal, după ce zeci de plângeri în justiție au contestat acțiunile liderului din Biroul Oval.

Procesele se concentrează pe diverse probleme, inclusiv imigrația, drepturile de gen și drepturile angajaților federali.

Aceste procese, a scris The Hill, ar putea ajunge la Curtea Supremă, care are o majoritate conservatoare de 6 la 3.

De exemplu, sâmbăta trecută un judecător federal din Manhattan a blocat temporar accesul lui Elon Musk și al echipei sale din Departamentul de Eficiență Guvernamentală (DOGE) la sistemele Departamentului Trezoreriei, care procesează trilioane de dolari în plăți. Aceasta după ce democrații au tras un semnal de alarmă privind posibilitatea ca informațiile confidențiale ale americanilor să fi fost compromise atunci când DOGE a obținut acces la sistem.

Judecătorul districtual Paul Engelmayer a emis o decizie mai amplă decât acordul la care Administrația Trump ajunsese la începutul săptămânii trecute pentru a limita temporar accesul a doi membri ai echipei DOGE. Engelmayer a blocat Departamentul Trezoreriei să ofere acces oricărei persoane “în afară de funcționarii publici care au nevoie de acces pentru a-și îndeplini atribuțiile de serviciu.” Hotărârea interzice explicit accesul angajaților guvernamentali speciali și persoanelor detașate din afara departamentului.

De asemenea, magistratul a ordonat că oricine este acum blocat să șteargă imediat orice material pe care l-a descărcat deja.

Decizia este doar temporară și va rămâne în vigoare cel puțin până vineri, când un alt judecător, care supraveghează permanent cazul intentat de 19 procurori generali democrați, va organiza o audiere la New York pentru a decide dacă suspendarea trebuie prelungită.

“Evaluarea fermă a Curții este că, din motivele invocate de state, acestea vor suferi un prejudiciu ireparabil în absența unui ordin de restricție,” a scris Engelmayer, care a fost numit în funcție de fostul președinte Barack Obama. “Aceasta se datorează atât riscului ca noua politică să ducă la divulgarea de informații sensibile și confidențiale, cât și riscului crescut ca sistemele în cauză să fie mai vulnerabile decât înainte la atacuri cibernetice,” a continuat judecătorul.

Engelmayer a emis hotărârea sâmbătă dimineața devreme, la doar câteva ore după ce statele au depus plângerea în justiție.

De asemenea, într-un alt caz semnificativ, judecătorul districtual John Coughenour din Seattle a transmis un mesaj puternic într-o audiere de joi, subliniind că Trump trebuie să respecte statul de drept, în timp ce a blocat temporar una dintre cele mai controversate politici ale acestuia – eliminarea dreptului la cetățenie prin naștere.

Reamintim că, în primele ore după revenirea la Casa Albă, Trump a semnat un ordin executiv prin care se cere refuzarea dreptului la cetățenie americană copiilor imigranților care se află fie ilegal în SUA, fie cu vize temporare, dacă mamele lor erau “prezente ilegal” în momentul nașterii, iar tatăl nu era cetățean american sau rezident permanent legal. Aceeași regulă se aplică și copiilor născuți din mame care erau rezidente legale temporare și din tați care nu erau cetățeni sau rezidenți permanenți legali în SUA.

Departamentul de Justiție al lui Trump susține că ordinul este în concordanță cu precedentele juridice, bazându-se pe formularea amendamentului, care se aplică doar persoanelor “aflate sub jurisdicția” Statelor Unite.

În hotărârea sa, magistratul din Seattle a spus că ordinul executiv emis de președintele republican este “flagrant neconstituțional” și a prelungit suspendarea temporară a politicii. Judecătorul Coughenour, numit în funcție de președintele Ronald Reagan, l-a criticat dur pe Trump pentru abordarea sa lipsită de respect față de constrângerile legale.

“Devine din ce în ce mai evident că, pentru președintele nostru, statul de drept nu este decât un obstacol în calea obiectivelor sale politice. În viziunea sa, statul de drept este ceva de ocolit sau pur și simplu de ignorat, fie în scopuri politice, fie personale,” a declarat judecătorul. “Cu toate acestea, în această sală de judecată și sub supravegherea mea, statul de drept este un far luminos pe care intenționez să îl urmez.”

Politico a scris că dreptul la cetățenie prin naștere este garantat de Amendamentul al 14-lea al Constituției SUA, care prevede: “Toate persoanele născute sau naturalizate în Statele Unite și supuse jurisdicției acestora sunt cetățeni ai Statelor Unite.”

Curtea Supremă a hotărât că acest amendament garantează cetățenia aproape tuturor celor născuți pe teritoriul american.

Douăzeci și două de state au intentat un proces împotriva ordinului executiv al lui Trump, iar patru dintre ele – Arizona, Illinois, Oregon și Washington – s-au alăturat cazului atribuit lui Coughenour. Un alt proces, intentat în numele a trei femei imigrante însărcinate, a fost de asemenea repartizat acestui judecător.

Coughenour a emis un ordin de restricție temporară împotriva ordinului lui Trump pe 23 ianuarie, calificând directiva drept “în mod flagrant neconstituțională.”

Judecătorul a reafirmat acest punct de vedere săptămâna trecută, când a emis o ordonanță preliminară pe termen mai lung.

“Dreptul la cetățenie prin naștere este un drept constituțional fundamental. Amendamentul al 14-lea garantează binecuvântările libertății generațiilor viitoare, acordând tuturor celor născuți în Statele Unite și supuși jurisdicției sale drepturile cetățeniei,” a declarat Coughenour. “Faptul că guvernul a mascat ceea ce este, în esență, o modificare constituțională sub forma unui ordin executiv este la fel de neconstituțional.”

“Dacă guvernul dorește să schimbe acest drept excepțional oferit de America – cetățenia prin naștere – trebuie să modifice însăși Constituția. Așa funcționează Constituția noastră și așa funcționează statul de drept, pentru că ordinul președintelui încearcă să ocolească acest proces. Este clar neconstituțional,” a adăugat magistratul.

În plus, un alt judecător federal din Maryland, Deborah Boardman, numit de fostul președinte Joe Biden, a emis miercurea trecută o ordonanță preliminară împotriva ordinului lui Trump, considerând că acesta contravine precedentelor obligatorii stabilite de Curtea Supremă și practicii guvernului american de peste un secol.

Comentatorii americani se așteaptă ca Departamentul de Justiție să conteste aceste ordonanțe. Între timp, deciziile celor doi judecători suspendă aplicarea politicii până la soluționarea proceselor.

Deciziile luate de judecătorii federali în ceea ce privește accesul echipei DOGE la Departamentul Trezoreriei și al dreptului la cetățenie prin naștere au venit în contextul în care, în săptămânile care s-au scurs de la investirea oficială în funcție a lui Trump, mai mulți magistrați au suspendat temporar și politicile administrației republicane care vizau înghețarea unor granturi federale de miliarde de dolari, desființarea agenției americane de ajutor extern, modificarea regulilor privind persoanele transgender și adoptarea unui plan de cumpărare a demisiilor pentru mii de angajați federali.

Magistrații federali

Înainte de a vedea însă care a fost reacția celor din Team Trump la avalanșa de decizii judecătorești, să vedem ce sunt magistrații federali.

Judecătorii federali din SUA sunt magistrați numiți pentru a interpreta și aplica legea federală. Ei fac parte din sistemul judiciar federal și sunt numiți de președintele SUA, cu aprobarea Senatului. Puterile lor sunt reglementate de Articolul III din Constituția SUA, care prevede că judecătorii federali au un mandat pe viață, atâta timp cât au “o conduită bună.”

În ultimele decenii, numărul de judecători federali numiți de președinții americani a variat semnificativ. Conform datelor disponibile până în februarie 2025, ultimii cinci președinți au realizat următoarele numiri:

  • Bill Clinton (1993-2001): 378 de judecători federali.
  • George W. Bush (2001-2009): 327 de judecători federali.
  • Barack Obama (2009-2017): 329 de judecători federali.
  • Donald Trump (2017-2021): 234 de judecători federali.
  • Joe Biden (2021-2025): 235 de judecători federali.

Este important de menționat că președinteleBiden a reușit să numească 235 de judecători federali în mandatul său, depășind numărul de 234 de numiri realizate de Trump în primul său mandat. Această realizare a fost posibilă în ciuda faptului că Biden a moștenit mai puține posturi vacante la preluarea mandatului.

Reuters a scris că numărul total de numiri poate varia în funcție de durata mandatului președintelui și de numărul de posturi vacante disponibile în timpul respectiv.

Există mai multe tipuri de judecători federali, printre cei mai importanți fiind:

  • Judecătorii Curții Supreme a SUA (Supreme Court) – aceștia sunt cei mai importanți magistrați federali și interpretează Constituția. Deciziile lor au un impact major asupra legislației și politicilor naționale.
  • Judecătorii Curților de Apel (Courts of Appeals) – ei revizuiesc deciziile instanțelor inferioare și asigură aplicarea corectă a legii federale. Există 13 curți de apel federale.
  • Judecătorii Curților Districtuale (District Courts) – sunt magistrați care se ocupă de cazuri federale la nivel de primă instanță, incluzând procese penale și civile. Există 94 de astfel de curți.
  • Judecătorii Magistrați și Judecătorii Falimentari – aceștia sunt numiți pentru perioade determinate și au atribuții specifice, cum ar fi supravegherea procedurilor de faliment sau gestionarea unor aspecte procedurale.

În ceea ce privește puterile lor, judecătorii federali:

  • Interpretează Constituția – pot declara neconstituționale legile și acțiunile guvernului.
  • Aplică legea federală – se ocupă de cazuri care implică Constituția, tratatele, legile federale și disputele între state sau cetățeni din state diferite.
  • Judecă crimele federale – de la fraude la terorism, judecătorii federali se ocupă de cazuri care încalcă legislația federală.
  • Revizuiesc deciziile altor instanțe – Curțile de apel pot anula sau menține deciziile instanțelor inferioare.

Experții legali afirmă că sistemul judiciar federal are o influență majoră asupra politicii și dreptului din SUA, iar judecătorii federali au un rol esențial în menținerea echilibrului constituțional al țării.

Reacții critice

Așa cum era de așteptat, președintele Trump și aliații săi au criticat vehement deciziile luate de judecători împotriva lor.

Elon Musk a lansat primul atac duminică dimineață, într-o postare pe X, reacționând furios la decizia judecătorului federal de a bloca accesul echipei DOGE la documentele Departamentului Trezoreriei.

“Un judecător corupt care protejează corupția. Trebuie demis ACUM!” a scris Musk.

Ulterior, vicepreședintele JD Vance a comentat: “Dacă un judecător ar încerca să-i spună unui general cum să conducă o operațiune militară, ar fi ilegal. Dacă un judecător ar încerca să ordone procurorului general cum să-și folosească discreția ca procuror, asta ar fi de asemenea ilegal. Judecătorii nu au voie să controleze puterea legitimă a executivului.”

Inițial, Vance a redistribuit o postare a unui profesor de la Harvard Law School, care susținea că “interferența judiciară” cu ramura executivă reprezintă o încălcare a separației puterilor prevăzută de Constituție.

Aceasta ca răspuns la o postare a senatorului republican Tom Cotton, care a calificat decizia în cazul DOGE drept o decizie a unui “judecător în afara legii.”

Potrivit The Independent, Vance a susținut de mult timp că Casa Albă poate ignora ordinele pe care le consideră neconstituționale.

“Și când instanțele – pentru că vei ajunge în instanță – și când instanțele te opresc, stai în fața națiunii așa cum a făcut Andrew Jackson și spui: ‘Judecătorul-șef și-a dat hotărârea. Acum lasă-l să o pună în aplicare,’” a spus el într-un podcast din 2021.

De partea sa, președintele Trump a reacționat la deciziile luate de judecători, afirmând: “Suntem foarte dezamăgiți de judecătorii care ar lua o astfel de decizie. Dar avem mult de parcurs. Trebuie să căutăm, trebuie să găsim toată frauda care are loc. Avem o fraudă uriașă, o risipă uriașă și abuzuri uriașe, și, de altfel, furt. Și în ziua în care nu ai voie să cauți furt și fraudă, etc., atunci nu avem prea mult dintr-o țară. Așadar, niciun judecător nu ar trebui, sincer, să poată lua o astfel de decizie. Este o rușine.”

Iar într-o postare de luni dimineață pe platforma sa X, Musk a răspuns unui utilizator care a notat că judecătorii federali pot fi demiși de către Congres. “A venit momentul,” a spus miliardarul.

În sfârșit, ca răspuns la o postare critică din partea secretarului pentru Transporturi al Administrației Biden, Pete Buttigieg, șeful adjunct de cabinet al Casei Albe, Stephen Miller, a scris: “Hei Pete, vrei să ne arăți fraza din Constituție unde se spune că un singur judecător de district, neales, poate prelua controlul decizional asupra întregii ramuri executive, afectând 300 de milioane de cetățeni? Există vreo mențiune despre ordinele de restricție temporară la nivel național (TRO) ale instanței de district? Sau despre o birocrație total puternică, eternă?”

“Și de asemenea,” a adăugat el, făcând referire la descrierea puterii prezidențiale în Constituție, “poți să ne spui cui îi revine datoria de a ‘se asigura că legile sunt executate în mod fidel’?”

Rezistența în robe

Nu de mult, am scris că avalanșa de ordine executive emise de Trump și acțiunile administrației sale au declanșat mai multe acțiuni în justiție. Acestea urmăresc să împiedice planurile președintelui SUA de a stopa imigrația ilegală, de a reorganiza forța de muncă federală sau de a anula protecțiile pentru persoanele transgender.

De la Seattle la Boston și de la Concord (New Hampshire) la Washington D.C., judecătorii au programat audieri în sălile de judecată din toată America în zilele următoare, unde vor avea loc primele mari bătălii juridice ale noii administrații republicane.

Situația magistraților federali este una specială, ținând cont mai ales de climatul politic actual din America.

Asta în condițiile în care, după înfrângerea dramatică de la alegerile din noiembrie trecut, când a pierdut Casa Albă și Senatul și nu a reușit să pună mâna pe Camera Reprezentanților, Partidul Democrat traversează una dintre cele mai dificile perioade din istoria sa recentă.

Înfrântă în alegeri, fără un lider clar și o direcție precisă, opoziția democrată încă își linge rănile, iar rezistența sa la noua administrație este aproape inexistentă. Stânga americană, la fel cum se întâmplă și cu suratele ei din alte democrații vestice, este la pământ și pare că nu mai are forța să se ridice.

De aceea, cu controlul republican asupra ambelor camere ale Congresului și o reacție de protest aproape inexistentă a rezistenței anti-Trump în comparație cu mandatul său anterior, instanțele federale au devenit, aprope peste noapte, ultimul bastion al luptei împotriva republicanului, iar sălile de judecată sunt văzute ca fiind cel mai probabil loc unde politicile lui Trump ar putea întâmpina provocări.

Lucru notat și de Ty Cobb, fost consilier juridic al Casei Albe în timpul primului mandat al lui Trump. “Cred că adevărata întrebare nu este dacă instanțele vor face ceea ce trebuie, ci dacă, odată ce își vor face treaba, acest lucru va avea vreun efect asupra lui Trump, dacă și până când Curtea Supremă intervine, pentru că aceasta este singura instanță de care pare să asculte,” a spus Cobb pentru The Independent.

Comentând pe marginea acestui subiect, TIME a scris că “judecătorii încep să-i limiteze pe Donald Trump și Elon Musk, făcând munca pe care ramura legislativă și activiștii se pare că nu o pot realiza,” adăugând că, în condițiile în care nu există un Plan B, “democrații au nevoie de judecători pentru a-l controla pe Trump.”

Menționând cele aproximativ 40 de acțiuni în justiție împotriva ordinelor Administrației Trump, revista a notat că multe dintre aceste acțiuni nu fac altceva decât să amâne inevitabilul.

“Democrații se uită la instanțe ca la un bastion împotriva dominării totale a Trumpismului. Dar, chiar presupunând că sistemul judiciar va desființa cele mai distructive eforturi ale administrației – ceea ce nu este garantat – există încă teama că Trump ar putea merge înainte cu ceea ce un judecător i-a spus explicit că nu ar avea voie să facă. În acel moment, dezbaterea despre dacă ne aflăm în mijlocul unei crize constituționale va fi încheiată. Așadar, deocamdată, jucătorii politici din capitala federală urmăresc cum o coaliție largă de forțe anti-Trump se bazează pe obstrucționism ca instrument, dar nu ca soluție, și păstrează convingerea că judecătorii pot limita majoritatea abuzurilor de putere ale președintelui,” a scris publicația.

O opinie împărtășită și de Reuters, care a afirmat că “judecătorii federali transmit cel mai puternic semnal de până acum despre o confruntare iminentă (cu Trump) – cu respectarea statului de drept,” iar justiția a devenit “un bastion împotriva inițiativelor politice ample ale lui Trump, într-un moment în care alte verificări ale puterii sale au fost absente.”

Agenția a notat că deciziile magistrațiilor sunt însă temporare, iar în săptămânile următoare, judecătorii și curțile de apel vor fi nevoite să abordeze întrebări care ar putea obliga președintele să respecte norme și legi de lungă durată – sau să-i extindă puterea.

Pericolul, așa cum îl văd cei de la Reuters, este că ordinile lui Trump creează cazuri pe care susținătorii conservatori ai legii sperau să le aducă în fața Curții Supreme.

De exemplu, unii experți legali conservatori au susținut că un președinte ar trebui să aibă autoritatea exclusivă asupra întregii ramuri executive, inclusiv asupra agențiilor și consiliilor independente pe care Congresul le-a pus dincolo de controlul ramurii executive.

Această teorie ar putea fi curând pusă la încercare. Trump a demis un membru independent al Consiliului de Muncă, care aplică drepturile lucrătorilor, o mișcare fără precedent care pare să încalce o lege care interzice demiterea de către președinte. Acest lucru a dus la o acțiune în justiție.

Trump și opozanții săi se războiesc, de asemenea, în ceea ce privesc legile care împiedică un președinte să cheltuiască mai puțin decât cere Congresul pentru un program, care interzic demiterea inspectorilor generali sau care protejează informațiile guvernamentale private de persoane externe, cum ar fi Musk, care analizează sistemele agențiilor pentru a căuta risipa.

Cazurile judiciare pot dura, de asemenea, ani de zile, a explicat Reuters. Până când politici precum încetarea ajutoarelor umanitare externe vor fi declarate ilegale, ar putea fi prea târziu pentru a repara daunele aduse proiectelor care depindeau de bani, cum ar fi spitalele din taberele de refugiați și curățarea minelor de pe câmpurile de luptă.

“Tribunalele sunt importante, dar nu ne vor salva singure,” a spus Dan Urman, profesor la Facultatea de Drept a Universității Northeastern, specializat în politici publice. “În cele din urmă, ar putea ajunge ca instanțele să rescrie legea și să sprijine puterea executivă pentru a fi și mai puternică, mutând obiectivele într-un mod care îi conferă mai multă autoritate.”

De partea sa, Casa Albă s-a declarat convinsă că va înfrunta cu succes toate cazurile aduse împotriva ordinelor președintelui.

“Fiecare acțiune luată de Administrația Trump-Vance este complet legală și conformă cu legea federală,” a spus Harrison Fields, adjunctul principal al purtătorului de cuvânt al Casei Albe, într-o declarație pentru USA TODAY.

“Orice provocare legală împotriva acesteia nu este altceva decât o încercare de a submina voința poporului american, care l-a ales în mod covârșitor pe președintele Trump pentru a securiza granițele, a revitaliza economia și a restabili politici cu bun-simț.”

Fields a mai spus că prin “recurgerea la procese,” democrații “împing în față o manipulare a unei misiuni mai largi a celor din DOGE.”

“Reducerea risipei, fraudei și abuzului, transformarea în administratori mai buni ai banilor câștigați cu greu de contribuabilii americani poate fi o crimă pentru democrați,” a afirmat Fields, “dar nu este o crimă într-o instanță de judecată.”

Surse: The Hill, Politico, Reuters, New York Times, The Independent, TIME, USA Today, whitehouse.gov, congress.gov, scotusblog.com, uscourts.gov, courtwatch.news, YouTube, X

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. Trump, acest Dragnea de USA… Pana la urma o sa faca ce-l taie capul pentru ca toate cauzele ce ajung la The Supreme Court vor fi judecate de baietii pusi de el, varianta americana a capoatelor visinii de la noi.

  2. Trump, acest Dragnea de USA… Pana la urma o sa faca ce-l taie capul pentru ca toate cauzele ce ajung la The Supreme Court vor fi judecate de baietii pusi de el, varianta americana a capoatelor visinii de la noi.

  3. Daca o democratie cu „state vechi” poate fi pusa in genunchi atat de repede….Si daca stau sa ma gandesc, factorul determinat este „ochiul dracului”.

  4. Capitalismul a adus americanul exact in punctul in care își doreau oligarhii de atât de mult timp. Incapabil sa reacționează, incapabil sa gândească, incapabil sa se miște. KO. Good bye, Democracy! Say hello to digital oligarchy!

  5. De aceasta rezistenta depinde viitorul omenirii: va fi democratic sau tiranic?
    Eu sper ca poporul american sa se trezeaza, odata, din aceasta betie dictatoriala si nebuneasca in care l-a aruncat vraja inexplicabila a acestui personaj demn de benzile desenate.

  6. E absolut lăudabil efortul acestor judecători federali de a =si îndeplini cu conștiinciozitate îndatoririle, de a=și afirma statutul și independența profesiei în fața încercărilor puterii de a rescrie și interpreta abuziv Constituția și legile, a p produce schimbări antidemocratice, de încălcare a drepturilor și libertăților statornicite de secole în America.

  7. * de a produce schimbări

  8. Asta înseamnă Separația puterilor în stat și Independența justiției.

    In România justiția este la dispoziția pesede și penele.

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.