G4Media.ro

Rezoluție dedicată României în Congresul SUA, la împlinirea a 25 de ani…

Sursa foto: Facebook / Andrei Muraru

Rezoluție dedicată României în Congresul SUA, la împlinirea a 25 de ani a Parteneriatul Strategic dintre România și Statele Unite

O rezoluție dedicată României a fost introdusă în Congresul SUA, la împlinirea a 25 de ani a Parteneriatul Strategic dintre România și Statele Unite, documentul reafirmând legăturile apropiate dintre cele două țări, „bazate pe un angajament comun față de libertate, democrație, statul de drept și prosperitate economică”.

Potrivit unui comunicat al Ambasadei României în SUA, cei doi copreședinți ai Grupului de prietenie cu România din Congresul Statelor Unite ale Americii, membrii Camerei Reprezentanților Mike Turner și Debbie Dingell, care reprezintă cele două mari partide americane, Republican și Democrat, au introdus o rezoluție pentru a onora oficial borna de 25 de ani a Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite.

Rezoluția introdusă în Congresul american reafirmă „legăturile apropiate dintre România și Statele Unite, bazate pe un angajament comun față de libertate, democrație, statul de drept și prosperitate economică” și recunoaște eforturile României de a sprijini Ucraina în contextul invaziei ilegale și neprovocate a Rusiei, notând că „România oferă asistență critică poporului ucrainean, oferind refugiu și rute de trecere pentru cei peste un million de ucraineni care au fugit în fața invaziei Rusiei”. Textul complet al rezoluției poate fi accesat pe site-ul Congresului.

Ambasadorul României în Statele Unite, Andrei Muraru, a punctat importanța Parteneriatului Strategic pentru parcursul euro-atlantic al României, pentru integrarea în NATO, pentru consolidarea democrației și a economiei românești: „Acest parteneriat a fost încheiat între guvernele noastre, însă este și un parteneriat între cetățenii noștri. Este o poveste de succes. Povestea nu ar fi însă completă fără recunoașterea rolului extraordinar pe care Congresul american și fiecare dintre cei prezenți l-au jucat în ultimii 25 de ani în formarea, încurajarea și promovarea legăturilor puternice dintre statele noastre.”

Mai mulți membri ai Senatului și ai Camerei Reprezentanților din Congresul Statelor Unite au fost prezenți și au adresat câteva cuvinte la evenimentul organizat în clădirea Capitoliului cu prilejul introducerii rezoluției în Congres, atât republicani – senatorul Rob Portman, reprezentanții Mike Turner (copreședinte al Grupului de Prietenie cu România și liderul republican al Comitetului pentru Intelligence), Michael McCaul (liderul republican al Comitetului pentru Relații Externe), Robert Aderholt, cât și democrați – reprezentanții Eric Swalwell, Bill Keating (președinte al subcomitetului pentru Europa, energie, mediu și cyber din cadrul Comitetului pentru Relații Externe), Elissa Slotkin, John Sarbanes, printre alții, precizează sursa citată.

De partea română, cei care au adresat câteva cuvinte în cadrul evenimentului organizat la Capitoliu au fost Ben-Oni Ardelean (PNL), vicepreședinte al Comisiei pentru politică externă din Camera Deputaților și Ana Cătăuță (PSD), vicepreședinte al Grupului PRO-America din Camera Deputaților. Au mai fost prezenți, din partea Parlamentului României, Daniel Suciu (PSD), Alexandru Muraru (PNL), Sabin Sărmaș (PNL), Sorin Moldovan (PNL), Bogdan-Gruia Ivan (PSD).

Ambasada României la Washington a organizat, la 12 iulie, un eveniment în Capitoliul american pentru a marca introducerea rezoluției, cu participarea mai multor membri ai Congresului american și a unor membri ai Parlamentului României, ai comunității românești și ai mediului de afaceri româno-american.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

3 comentarii

  1. E un fel de „m**e Rusia, de 25 de ani”.

  2. Acest parteneriat cu SUA reprezinta cel mai important eveniment din istoria postdecembrista a noastra si cea mai importanta garantie de securitate a Romaniei. Sa nu uitam ca datorita lui Emil Constantinescu a fost posibil acest parteneriat strategic unic.

  3. Și toți românii prezenți au primit câte o bomboană AMERICANĂ (fabricată în China, desigur).