Partidul preşedintelui Aleksandar Vucic câștigă atât alegerile legislative cât și cele locale, potrivit rezultatelor complete
Partidul Progresist Sârb (SNS, dreapta naţionalistă) al preşedintelui Aleksandar Vucic a câştigat alegerile legislative şi locale din 17 decembrie, al căror rezultat este contestat de opoziţie, cu 46,75% din voturi la nivel naţional, potrivit rezultatelor complete publicate miercuri, relatează AFP conform Agerpres.
Acest scor asigură partidului preşedintelui Vucic, conform propriilor proiecţii, majoritatea absolută a locurilor în Parlament. Principala coaliţie de opoziţie „Serbia împotriva violenţei” (SPN), care a denunţat fraude la alegerile legislative şi locale, a obţinut 23,66% din voturi.
Rezultatele complete au fost publicate pe site-ul Comisiei Electorale (RIK), după scrutinul repetat în aproximativ treizeci de secţii de votare – în principal din mediul rural – şi numărarea finală a buletinelor de vot din toate cele 8.723 de secţii de votare din ţară, a anunţat RIK pe site-ul său.
RIK nu a oferit propria proiecţie a locurilor în Parlament, însă preşedintele sârb a declarat pe 30 decembrie că partidul său, aflat la putere din 2012, ar urma să aibă o majoritate absolută la nivel naţional, şi anume 129, sau chiar 130 de locuri, într-o Adunare Naţională cu 250 de locuri.
Scrutinul din 17 decembrie a fost contestat încă din prima zi de opoziţie, care a denunţat „fraude”, şi a fost urmat de manifestaţii aproape zilnice în faţa sediului Comisiei Electorale şi de blocaje pe străzile din Belgrad.
SPN a cerut Uniunii Europene să organizeze o anchetă internaţională independentă pentru a verifica afirmaţiile sale privind „nereguli” în alegeri.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank