G4Media.ro

Rezultatele întârzie semnificativ în Iowa, primul stat unde democraţii au votat pentru…

Rezultatele întârzie semnificativ în Iowa, primul stat unde democraţii au votat pentru desemnarea candidatului la preşedinţia SUA. S-au înregistrat „neconcordanţe” la raportarea datelor

În Iowa, primul stat unde reprezentanţii Partidului Democrat au votat pentru desemnarea candidatului la preşedinţia SUA, rezultatele întârzie semnificativ, semnalează Reuters şi dpa, preluate de Agerpres.

Democraţii au precizat că scrutinul nu a fost viciat de hackeri sau de modificarea datelor înregistrate.

„Datele de bază şi documentaţia sunt solide, dar va dura pur şi simplu ceva mai mult până la anunţarea rezultatelor”, deoarece s-au înregistrat „neconcordanţe” la raportarea datelor, arată un comunicat al Partidului Democrat din Iowa, preluat de presa locală. O purtătoare de cuvânt a declarat că se folosesc fotografii ale rezultatelor şi documente pentru validarea acestora, iar aplicaţia informatică pentru consemnarea cifrelor nu a fost scoasă din funcţiune.

Între timp, politicienii democraţi au urcat pe scene la sedii locale ale partidului, pentru a adresa scurte mesaje voluntarilor care aşteptau rezultatele. Procesul intern de nominalizare a democratului care va fi contracandidatul lui Donald Trump la alegerile prezidenţiale din 3 noiembrie va dura câteva luni.

Înaintea voturilor din aşa-numitul „caucus”, cei mai bine plasaţi în competiţia din Partidul Democrat erau, conform sondajelor, senatorul Bernie Sanders, fostul vicepreşedinte Joe Biden, Pete Buttigieg – fost primar al oraşului South Bend din statul Indiana – şi senatoarea Elizabeth Warren. Site-ul de internet FiveThirtyEight, cunoscut pentru analiza datelor din sondaje, îl consideră favorit în Iowa pe Sanders – reprezentant al stângii, urmat de Biden, exponent moderat al „establishment-ului”.

Alegerile interne din Iowa se bucură de o atenţie deosebită deoarece sunt primele, restul statelor urmând să organizeze proceduri similare mai târziu în acest an. Rezultatele din Iowa pot ajuta candidaţii să îşi consolideze poziţiile înaintea competiţiilor din state cu populaţie mai mare, care vor avea un cuvânt mai greu de spus la Convenţia Naţională a Partidului Democrat, unde va fi desemnat oficial reprezentantul în cursa pentru Casa Albă. Pe 3 martie, zi cunoscută ca Super Tuesday (super-marţi) vor avea loc caucus-uri în 14 state, inclusiv California şi New York. De cele mai multe ori, deşi are doar trei milioane de locuitori, Iowa a votat pentru câştigătorul la nivelul SUA, deci rezultatul din acest stat este considerat un indiciu semnificativ.

Diferite sondaje – inclusiv cele ale televiziunilor ABC şi CNN – arată că principala preocupare pentru democraţii din Iowa a fost Trump, într-o măsură chiar mai mare decât subiecte cum ar fi serviciile de sănătate. Scrutinul intern din acest stat a avut loc în timp ce în Senatul Statelor Unite se desfăşoară procesul pentru demiterea preşedintelui.

La caucus nu se votează cu buletine individuale, ci alegătorii democraţi se adună efectiv în locuri publice cum ar fi şcolile sau bibliotecile şi se grupează în funcţie de candidatul preferat, stabilind astfel câştigătorii.

Dintre cei 11 politicieni democraţi înscrişi în cursă, doar miliardarul Michael Bloomberg a decis să nu participe la alegerile interne din primele state. El a cheltuit în campanie peste 200 de milioane de dolari, în special pentru reclame cu ajutorul cărora speră să atragă voturi pentru aripa din Partidul Democrat care susţine mediul de afaceri.

Echipa de campanie a lui Trump a luat în derâdere problemele democraţilor. Managerul de campanie Brad Parscale a observat pe Twitter: „Nu sunt în stare nici măcar să ţină un caucus şi vor să conducă guvernul”. Republicanii au organizat şi ei un caucus în Iowa, câştigat de Trump, care nu are concurenţi semnificativi. În multe state, Partidul Republican a anulat alegerile interne, considerate inutile din cauza popularităţii preşedintelui în exerciţiu.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

11 comentarii

  1. Astia zici ca sunt de la USR :)) Trump ftw!

    • Si eu sper sa castige tot Trump. Belive it or not, he’s the lesser evil.
      Cred ca si Joe Biden ar fi o alegere ok. E mai conservativ decat toti ceilalti democrati.
      Si da, in America sa fii conservativ acum e un lucru bun, avand in vedere ideile de MMT si universal basic income care ar putea prabusi economia globala.

    • Presedintele perfect ar fi fost acesta:
      https://en.wikipedia.org/wiki/Ron_Paul

  2. Partidul Democrat din SUA este un fel de PSD cuplat cu USR, adică o structură clientelară, bazată pe clanuri și jocuri de culise cuplată cu o agendă ultra-progresistă.O combinație mortală.
    Se pare că primele 2 locuri sunt luate de 2 extremiști de stânga: Sanders și Warren. Biden abia pe 4 sau 5. Liderii PD nu știu cum să gestioneze gălușca radicalizării propriului electorat. Dacă un extremist câștigă nominalizarea, va avea puține șanse să atragă centriștii și independenții în noiembrie. Îi lasă cale liberă lui Trump.

  3. Sistemul de numărare s-a blocat la 1,9% din voturi când au văzut că Sanders e pe primul loc, iar Biden mult în urmă :))))
    https://www.realclearpolitics.com/

  4. Aplicația prin care urma să se facă centralizarea voturilor a fost dezvoltată de o firmă finanțată parțial din fondurile de campanie ale unuia dintre candidați (Buttigieg). Cică aplicația a cedat, iar acum se face numărătoarea voturilor centralizate pe hârtie. Imaginați-vă că în România soft-ul care numără voturile a fost creat de o firmă de casă a PSD. Cine are nevoie de Putin, când acești oameni își sabotează singuri credibilitatea? Vorbim de America, nu de o țară care abia acum începe să țină alegeri.
    Citiți pe larg într-o publicație de stânga:
    https://www.theguardian.com/commentisfree/2020/feb/04/joe-biden-flopped-badly-iowa

  5. Exista mai multi candidati Democrati decenti si potrivit pentru biroul oval. Andrew Yang my fav

  6. Come on, we basically know how Iowa voted: Against Biden
    https://www.washingtonexaminer.com/opinion/come-on-media-we-basically-know-how-iowa-voted-against-biden

    COUNCIL BLUFFS, Iowa–As of 6:30 am Central Time the day after, media outlets had results from 0% of Iowa precincts, and 90% of the media reaction to the caucuses was about the state Democratic Party’s failure to get and report results.

    But we shouldn’t pretend the results are a total mystery. From data reported by campaigns and media outlets, three things are pretty clear:

    1) Joe Biden bombed, finishing a distant fourth
    2) Bernie Sanders was at or near the top of the field
    3) Pete Buttgieg outperformed the polls to finish at or near the top
    … Hahaaaaaaaaa

  7. E clar, ce s-a intamplat la Iowa caucus al lui Democratic Party a fost momentul intreruperii discursului lui Ceausescu la mitingul din 21 decembrie. Consecinta? Trump va castiga in noiembrie 2020.

  8. Regulile impuse de bernie panders dupa fiasco-ul din 2016 s-au intors sa-l muste de dos! Apropo, Trump a castigat cu 97% primarele din Iowa!

  9. Elizabeth Warren va fi cistigatoarea absoluta in dauna lui Sanders