G4Media.ro

Rezultatele testului de sânge antidrog pentru elevii din București nu vor fi…

Sursa foto: Stanley Morales / Pexels

Rezultatele testului de sânge antidrog pentru elevii din București nu vor fi cunoscute de școli, ci de către familie, potrivit prefectului Capitalei / Un chestionar de accept va fi aplicat în licee și poate și la clasele a VII-a și a VIII-a, în ultima săptămână din septembrie

Prefectul Capitalei, Rareș Hopincă, a declarat la TVRInfo că „rezultatul testului (antidrog, n.red.) va fi disponibil doar pentru membrii familiei, doar pentru părinți și pentru copil”. Acesta a precizat că „nu trebuie ca rezultatul acesta să fie unul public, pentru că altfel vom transforma o luptă legitimă împotriva consumului de droguri într-o stigmatizare a unor copii și, știu eu, victimele unor posibile acțiuni de bullying”. Un chestionar va fi aplicat părinților în ultima săptămână din septembrie, după cum a anunțat prefectul, scrie Edupedu.ro.

Potrivit prefectului, la școală se va merge doar cu adeverința că respectivul copil și-a făcut analiza antidrog. Acesta a explicat cum ar putea fi ajutate familiile elevilor:

„Pentru că sunt foarte multe familii, mai ales cele din medii vulnerabile, care nu știu problemele cu care se confruntă copiii, nu știu anturajele în care se învârt copiii, nu știu, poate, pericolele la care se expun copiii la diverse petreceri, când nu știm ce beau din diverse pare, din diverse băuturi”, a menționat Rareș Hopincă.

El a spus în ce constă procedura de acum: „În acest moment, împreună cu sociologi și psihologi, creăm chestionarul. În data de 20 septembrie, în următoarea întâlnire a grupului de lucru, validăm acest chestionar și, în ultima săptămână din septembrie, aplicăm chestionarul la nivelul tuturor liceelor din Municipiul București. Dacă se va decide în grupul de lucru, poate îl aplicăm și la clasele a VII-a și a VIII-a.”

Citește declarațiile integrale pe Edupedu.ro.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. Perdele de fum. Dealerii sunt problema.

  2. Ăștia sunt pe prafuri? Au rămas nefolosite zeci de mii de teste de detectare a Covidului și au fost aruncate, chiar dacă se făceau din salivă.
    Câți părinți își vor duce copii să li se ia sânge? Păi, nu era Șoșo care urla că vine Bill Ghiță sa fure ADN-ul?
    Trecând peste ideea in sine de a lua sânge de la zeci de mii de copii, cine o va face? Cine va analiza probele? De cate ori se va repeta testarea? O dată pe săptămână, pe lună, pe an? Pentru ce tipuri de droguri? De unde fonduri?
    Ce vrei face cu copii care vor fi testați pozitiv? Daca testele au euro și sunt pozitive? Ii bagi la brutărie pe toți?
    Preșoiu s-a predat cu creditarea la adulți, dar i-a emanat o idee ca să distrugă copii.
    Sau totul este doar o gargară ca să nu se mai vorbească de Crevedia și drogatul liber la omorât alții oameni? Nu este mai plauzibil asta?

  3. Asa si daca pe adeverinta scrie ca elevul nu si-a facut testul antidrog?

    • Îi pune poza la intrarea în școală

    • Asa si daca unii abandoneaza scoala?

    • Așa și dacă numărul de vieți pierdute va tot crește și va crește și noi stăm pitiți la umbra unui test ?

  4. Copiii din clasa 0 vor trebui și ei testați? Că ăștia de mici sunt periculoși.
    Ar trebui să se înceapă din grădiniță. Sau, mai bine, de la creșă , ca să fie stârpiți din fașă.
    Pe ministru și prefect, ii testează cineva?

  5. Opincarul roșu s-a trezit vorbind prostii. Prezența la școală nu poate fi condiționată de nimic, existând deja o decizie a ICCJ. Dacă vreun cățel de partid roșu s-a gândit cum să mai cheltuiască niște bani publici, iar gașca s-a conformat și a început zgomotul, eu nu voi fi de acord. Adică, dacă rezultatele vor fi cunoscute de familie, ce treabă mai are școala? Pentru vâltoare? Ce competențe au cățeii de partid din școli – numiți în funcții de conducere, dacă ei nu fac nimic nici în privința bullingului, existând și obliugații legale, și comisii… Consumatorii de droguri sunt cei cu bani mulți, și protejeați de instituțiile plătite pentru a respecta legea și drepturile cetățenilor.