
Risipă din banii publici: Primăria orașului Bistrița alocă 12,5 milioane de lei ca să cumpere un stadion în paragină, deși guvernul construiește un nou stadion
Proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli al municipiului Bistriţa pentru anul în curs, publicat luni pe site-ul primăriei, include şi alocarea sumei de 12,5 milioane de lei pentru achiziţionarea stadionului Gloria, aflat în paragină, pentru care s-au purtat negocieri între municipalitate şi lichidatorul judiciar al clubului timp de aproape zece ani, transmite Agerpres. Nu e clar de ce vrea municipalitatea să cheltuiască bani publici pentru un stadion dărăpănat, dat fiind că guvernul, prin CNI, a început deja lucrările la un stadion nou.
Municipiul Bistrița-Năsăud are o populație de doar 78.877 de locuitori. Echipa locală de fotbal joacă în eșaloanele inferioare. În anii 90, echipa Gloria Bistrița a fost una dintre fondatoarele sistemului corupt din fotbalul românesc, cunoscut sub numele de ”cooperativă”.
Stadionul a apărut pe lista de potenţiale achiziţii de imobile şi în proiectul de buget din anul 2024 întocmit de fosta administraţie, necesarul estimat atunci fiind de 22,5 milioane de lei, însă banii nu au fost alocaţi.
Actualul primar al Bistriţei, Gabriel Lazany (PSD), a anunţat încă din campania electorală de anul trecut că doreşte să cumpere acest stadion, urmând ca tribuna oficială, aflată la limita cu parcul municipal, să fie demolată şi în locul ei să se construiască o scenă, tribuna a doua să fie modernizată, iar pista de atletism să rămână accesibilă iubitorilor de mişcare.
Cele 12,5 milioane de lei prinse în bugetul pentru anul 2025 au ca sursă exclusivă bugetul local.
În paralel, Compania Naţională de Investiţii are în derulare licitaţia pentru construirea unui nou stadion în municipiul Bistriţa, în localitatea componentă Unirea, în vecinătatea noii săli polivalente, iniţiatorul acestui proiect fiind Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud.
Valoarea acestei investiţii este estimată la aproximativ 220 milioane de lei, iar termenul limită de depunere a ofertelor este luni, 3 martie.
Clubul de fotbal Gloria 1922 Bistriţa a intrat în lichidare în anul 2013, iar de atunci vechiul stadion s-a degradat constant.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii