Robert Negoiţă susține că Hala Laminor nu poate fi autorizată ISU: „Cel mai corect demers este să solicităm să fim exceptaţi prin lege” / „Ticăloșii care fac scandal nu zic nimic că Primăria generală nu are aviz ISU”
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, a declarat, joi, că Hala Laminor, din cauza structurii pe care o are, nu poate obţine o autorizaţie de la ISU, însă trebuie reabilitată pentru că reprezintă o parte din istoria României, transmite Agerpres.
Edilul Sectorului 3 a precizat, în cadrul dezbaterii publice referitoare la propunerile de buget ale Sectorului 3 pe anul 2024, că singura soluţie ar fi exceptarea prin lege a Halei Laminor de la obţinerea unui aviz de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), similar cu situaţia clădirii Palatului Parlamentului.
„Apropo de avizul de la ISU – am avut discuţii, inclusiv în acest an, în biroul domnului Arafat, cu toţi reprezentanţii principali din zona ISU. Suntem foarte interesaţi de treaba asta, dar este un amestec de reglementare foarte strictă pe care e greu s-o atingi, pe de altă parte faptul că atunci când s-au făcut normativele nu s-a luat în calcul că există astfel de clădiri, iar cel mai bun exemplu este că Palatul Parlamentului, de pildă, este exceptat prin lege să obţină aviz de la ISU, pentru că nu ar obţine niciodată aviz ISU. Dar ticăloşii care fac scandal (….) nu zic nimic că Primăria Generală nu are aviz ISU”, a susţinut Negoiţă, la dezbaterea publică organizată la sediul Primăriei Sectorului 3.
El a spus că şapte din 10 spitale nu au aviz ISU, opt din 10 şcoli nu au aviz ISU, totuşi aceste obiective nu pot fi închise.
„Haideţi să vedem ce putem face, mai bine. Şi credeţi-ne că nu e uşor să discutăm de Hala Laminor. În real, pe normativul ăsta, cel mai corect demers este să solicităm să fim exceptaţi prin lege de la aşa ceva. (…) Ăsta e adevărul şi anume că o astfel de clădire, pe real, nu poate fi autorizată ISU”, a afirmat Robert Negoiţă.
Potrivit primarului, după cazurile Colectiv, Tohani, Crevedia, cei de la ISU nu mai vor să semneze avize. El a adăugat că poate şi furniza documente în sensul acesta.
„Revin la normativ – felul în care este gândit normativul astăzi, o astfel de hală, o astfel de clădire nu poate fi autorizată ISU. De ce? Pentru că nu au gândit aşa ceva când au făcut normativul, nu s-au gândit că în România va veni la vizare aşa ceva”, a mai declarat Negoiţă.
El a explicat că suma de 30 de milioane de lei este doar bugetarea pentru 2024 pentru continuarea lucrărilor la Hala Laminor, care are şapte hectare şi nu poate costa puţin, deoarece mărimea dă costul aferent.
„Hala Laminor este un proiect foarte mare în România, ne referim la suprafaţă şi volum. Acolo era o mare problemă socială. Nu ştiţi ce era acolo înainte să intervenim noi. De asemenea, Hala Laminor este o clădire monument istoric categoria 1A, este obligaţia noastră s-o reabilităm. (…) E o chestiune foarte migăloasă şi foarte costisitoare. Nu întâmplător, vă propun să vă uitaţi pe piaţa imobiliară şi o să vedeţi că clădirile de patrimoniu au o valoare la jumătate faţă de clădirile care nu sunt listate, pentru că este infernal să reabilitezi o clădire monument istoric”, a transmis primarul Negoiţă.
Edilul a menţionat că reabilitarea şi punerea în funcţiune a Halei Laminor este un proiect enorm de care se va ocupa şi anul acesta. Nu este un proiect pe care să-l poţi finaliza în 2-3 ani, a evidenţiat el.
„Trebuie să fim cât se poate de conştienţi de faptul că acolo este vorba de istoria României – este pe acelaşi tip de structură ca şi Turnul Eiffel şi produsă în aceeaşi uzină, respectiv Uzina de la Reşiţa. Este o mândrie pentru români şi trebuie să avem grijă de lucrurile astea”, a mai afirmat Negoiţă.
Context. Amenzi de 420.000 lei au fost date de reprezentanții ISU BIF la Hala Laminor, la finalul anului 2023, pentru lipsa autorizației de securitate la incendiu. Amenzile au vizat atât autoritatea publică locală, reprezentată prin Societatea ALGORITHM CONSTRUCTII S3 S.R.L., cât și organizatorii de evenimente care au închiriat o parte din spațiul halei pentru organizarea Revelionului.
Reamintim că în iunie 2023 un incendiu a izbucnit la Hala Laminor, care a afectat aproximativ 100 de mp de acoperiș. Viceprimarul sectorului 3, Lucian Judele, a declarat pentru G4Media că pe acoperișul halei se montau panouri fotovoltaice. De asemenea, viceprimarul a acuzat administrația sectorului 3 că în clădire au fost organizate deja două evenimente publice (un târg de nunți și o expoziție de ambarcașiuni) fără să existe autorizație ISU.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii