Robert Sighiartău propune facilități pentru combaterea declinului demografic și încurajarea natalității: România pierde aproape 400 de locuitori în fiecare zi
Deputatul liberal Robert Sighiartău propune un pachet legislativ care vizează combaterea declinului demografic prin sprijinirea familiilor și încurajarea natalității și care include, printre altele, deduceri personale din venitul net lunar din salarii pentru contribuabilii care au persoane în întreținere, acordarea unei mese calde la creșă și grădiniță, alocații dublate pentru părinții singuri sau tichete de reducere pentru achiziționarea de mașini cu mai mult de cinci locuri.
„România pierde aproape 400 de locuitori în fiecare zi, o statistică alarmantă care se traduce în pierderi economice, sociale și culturale majore pentru țară. În fiecare an, pierdem echivalentul unui oraș cât Piteștiul, iar până în 2050, numărul de locuitori din România se va reduce la 14 milioane. Aceste cifre sunt tulburătoare și trebuie să ne mobilizeze pentru a lua măsuri concrete în vederea combaterii declinului demografic”, afirmă Sighiartău, într-un comunicat remis G4Media.ro. Consecințele, spune el, sunt „multiple și grave”: îmbătrânirea accelerată a societății, scăderea forței de muncă, a numărului de contribuabili și a veniturilor bugetare, concomitent cu creșterea cheltuielilor în domeniul sănătății.
Comunicatul PNL nu menționează care este anvelopa financiară a programului.
Ce propune deputatul PNL:
Familii mari, taxe mici. Reduceri fiscale pentru familiile numeroase
Proiectul vizează deduceri personale din venitul net lunar din salarii pentru acei contribuabili care au persoane în întreținere.
Astfel, contribuabilii care au una, două sau trei persoane în întreținere – soție, copii, rude – vor beneficia de deduceri egale cu valoarea corespunzătoare unuia, a două, respectiv trei salarii de bază minim brut garantate în plată pe anul respectiv. Pentru cei ce au patru sau mai multe persoane în întreținere, deducerea va fi valoarea a patru salarii minime.
Proiectul a fost depus în 23 martie 2022 la Senatul României.
Masă caldă pentru copii. Nicio zi fără o masă caldă, la creșă și grădiniță
Proiectul de lege prevede asigurarea unei mese calde în creșele și grădinițele de stat, particulare sau confesionale, astfel încât toți copiii să beneficieze de acest avantaj.
În acest sens, proiectul prevede acordarea unei mese calde în valoare de 15 lei/zi, sumă care va fi indexată anual cu rata inflației, pentru toți copiii din școlile și grădinițele acreditate ori autorizate.
Alocații dublate pentru părinții singuri
În situația unui singur părinte care îngrijește un copil, nivelul va fi în jur de 220 lei, la doi copii, alocația pentru familie va fi de 430-450 lei, la trei copii, alocația pentru familie va urca la 640-670 lei, iar la patru sau mai mulți copii în îngrijirea unui singur părinte, alocația pentru familie va fi între 850-899 lei.
Kiss & Go. Lasă copilul la şcoală în siguranță
Programul Kiss & Go este o inițiativă menită să îmbunătățească siguranța rutieră a copiilor și să reducă aglomerația în trafic din jurul școlilor. Programul este conceput pentru a oferi familiilor un spațiu sigur și convenabil pentru a ridica sau lăsa copiii.
Zona Kiss & Go este o zonă de oprire pe termen scurt, în care șoferii au permisiunea să oprească și să staționeze pentru o perioadă scurtă de timp – nu mai mult de două minute – în timp ce elevul coboară sau urcă în mașină, astfel încât copiii să poată merge între mașină și școală în siguranță. Programul este implementat de consiliul local.
Zona funcționează în timpul orelor de vârf, permițând părinților să staționeze în mașini timp de până la două minute în imediata apropiere a școlii. Această zonă nu este un loc de parcare, iar amenzi și puncte de penalizare se aplică dacă șoferul părăsește vehiculul nesupravegheat.
În momentul de față, astfel de zone sunt implementate sporadic, dar se impune generalizarea acestei practici, care s-a dovedit utilă și eficientă.
Card de reduceri pentru familiile numeroase. Recunoaștere legală și facilități
Inițiativa are ca scop sprijinirea familiilor mai vulnerabile prin definirea pentru prima dată în România a conceptului de „familie numeroasă” și oferirea de beneficii și facilități prin intermediul unui card public emis de către administrația publică sau prin intermediul unui card privat oferit de către parteneri privați. Aceste beneficii și facilități pot include tichete de reducere pentru achiziționarea de mașini cu mai mult de cinci locuri, reduceri sau gratuități la medicamente și la articole pentru copii și alte avantaje similare.
Proiectul de lege propune introducerea unor condiții obligatorii pentru a beneficia de facilitățile oferite, printre care: cel puțin unul dintre părinți trebuie să aibă un loc de muncă și să se ocupe de îngrijirea și supravegherea a cel puțin trei copii, să aibă capacitate deplină de exercițiu; condiția vârstei maxime de 18 ani (sau cel mult 21 de ani în cazul continuării studiilor) pentru cei trei copii care fac parte din familia numeroasă, împreună cu condiția școlarizării obligatorii a copiilor și restricții clare privind numărul de absențe permise. Măsura are ca scop și prevenirea abandonului școlar al copiilor din familiile numeroase din cauza cheltuielilor crescute.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii