Roberta Metsola, întâlnire cu femeile care au funcții de conducere în parlamente / Alina Gorghiu a fost și ea prezentă: Discuțiile de la Bruxelles s-au concentrat asupra problemelor legate de primirea și integrarea femeilor, copiilor și a persoanelor vârstnice din Ucraina, dar și pe alte priorități sociale generate de agresiunea Rusiei
Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, s-a întâlnit miercuri, în premieră, la sediul legislativului din Bruxelles, cu femeile care deţin funcţii de conducere în parlamentele naţionale, relatează Agerpres. La întâlnire a fost prezentă și preşedintele Senatului României, Alina Gorghiu.
Înainte de sesiunea de discuţii cu femeile din conducerea parlamentelor naţionale, Roberta Metsola a declarat, în cadrul unui interviu cu jurnalişti din România, Polonia şi Lituania, că încearcă să creeze acest format de dialog în contextul în care numărul femeilor care conduc parlamente naţionale este în creştere.
„Va fi prima dată când acest lucru se întâmplă în acest parlament, este un format care trebuie continuat. Cred că ajutorul practic pentru Ucraina, dar şi extinderea şi apărarea vor fi principalele subiecte pe care le vom discuta astăzi, pentru că asta aşteaptă cetăţenii noştri de la noi”, a declarat ea, conform Agerpres.
Mai târziu, în deschiderea sesiunii de discuţii cu colegele sale din conducerea parlamentelor naţionale deschisă mass-media, ea a afirmat că este „mândră că ţările şi regiunile noastre, autorităţile locale, şi-au deschis frontierele şi casele pentru ucrainenii care fug de agresiunea regimului lui Putin”.
„Ştim cu toţii greutăţile cu care se confruntă, îmi amintesc o întâlnire foarte dificilă şi emoţională pe care am avut-o cu ucrainenii strămutaţi la Varşovia, la revenirea mea din călătoria de la Kiev”, a mai spus şefa legislativului comunitar.
Ea a subliniat că UE continuă să aibă o abordare foarte puternică şi unită faţă de războiul neprovocat al lui Putin, că rămâne de neclintit în susţinerea sa pentru Ucraina şi că va continua să furnizeze sprijinul politic, umanitar şi militar necesar pentru menţinerea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a acestei ţări.
„Acest Parlament a mers mai departe cu acest sprijin practic găzduind un hub al societăţii civile ucrainene în sediul său, am furnizat mai multe camioane de echipamente IT pentru Verhovna Rada (parlamentul ucrainean – n.r.) şi am contactat 160 de parlamente din lume pentru a le ralia la cauza ucraineană imediat după invazie”, a menţionat ea câteva din acţiunile concrete ale PE.
De altfel, acest al hub al societăţii civile de la Parlamentul European a fost vizitat de femeile din conducerea parlamentelor naţionale în cursul dimineţii de miercuri.
„Ştim că Ucraina nu luptă doar un război teritorial, ci luptă un război pentru a ne apăra valorile. Putem face mai mult şi trebuie să facem mai mult. (…) Speranţa mea pentru întâlnirea de astăzi este să deschidem noi drumuri pentru cooperarea noastră şi să dăm un nou impuls de care avem nevoie în aceste vremuri extraordinare”, a mai spus Metsola.
Alina Gorghiu a transmis și ea că „discuțiile de la Bruxelles s-au concentrat asupra problemelor legate de primirea și integrarea femeilor, copiilor și a persoanelor vârstnice din Ucraina, dar și pe alte priorități sociale generate de agresiunea Rusiei”.
La întâlnirea cu Roberta Metsola au participat Marketa Pekarova Adamova, preşedintă a Camerei Deputaţilor din Cehia, Eliane Tillieux, preşedinta Camerei Reprezentanţilor din Belgia, Annita Demetriou, preşedinta Camerei Deputaţilor din Cipru, Viktorija Cmilyte-Nielsen, preşedinta parlamentului lituanian (Seimas), Elzbieta Witek, preşedinta Seimului polonez, Alina Gorghiu, preşedinta Senatului României, Dagmara Beitnere-Legalla, vicepreşedinta parlamentului leton (Saeima), Natasa Sukic, vicepreşedinta Adunării Naţionale din Slovenia, şi Olena Kondratiuk, vicepreşedinta Verhovna Rada din Ucraina.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii