G4Media.ro

Roboţi, ceasuri şi calculatoare: Grecii antici le-au avut primii pe toate

Roboţi, ceasuri şi calculatoare: Grecii antici le-au avut primii pe toate

Un automaton humanoid, îmbrăcat cu o tunică de servitor, ţine o amforă în mâna dreaptă şi, acţionat de mecanisme ascunse, ridică şi toarnă vin într-o cupă pe care cineva i-a pus-o în mâna stângă. Acest „robot” este o reconstrucţie a celebrului servitor automat al lui Philon, conceput în urmă cu 2.200 de ani în Grecia şi care funcţiona în baza unui mecanism complex de arcuri şi greutăţi, la care se mai adaugă şi presiunea atmosferică, mecanism ce-i permitea să dilueze vinul cu apă în proporţiile perfecte pentru deţinătorul său.

Acest automaton este principala atracţie a unei expoziţii ce cuprinde peste 100 de invenţii care vorbesc despre moştenirea tehnică lăsată de Grecia Antică. La această expoziţie permanentă, deschisă la Muzeul Kotsanas al Tehnologiei Antice Greceşti din centrul Atenei, mai pot fi admirate exponate precum un prim calculator analogic, un ceas deşteptător şi primele uşi automate, acţionate de foc, transmite marţi Reuters.

„Dacă ridici capota autoturismului tău modern, vei vedea şuruburi, piuliţe, pârghii şi alte subansambluri. Toate acestea sunt doar o parte dintre invenţiile vechilor eleni, invenţii care se află la baza tehnologiei complexe” din prezent, susţine directorul acestei expoziţii, Panagiotis Kotsanas.

Modul în care funcţionau exponatele este explicat prin materiale audio-video şi prin diagrame detaliate, iar multe dintre exponate sunt interactive.

Uşile automate ale lui Heron din Alexandria au fost considerate un miracol de la zei. Instalate într-un templu, acestea se deschideau singure dacă focul era aprins în altar, spre uluirea asistenţei.

Considerat un precursor al calculatoarelor, celebrul mecanism Antikythera, vechi de 2 milenii, este realizat din roţi zimţate şi cadrane şi era folosit pentru a prezice mişcările astrelor şi pentru a marca diferite evenimente calendaristice.

Ceasul deşteptător al filosofului Platon folosea un sistem hidraulic de ulcioare ceramice umplute cu apă şi marca ora dorită cu un susur cristalin de apă.

Printre obiectele expuse se află şi o replică a balistei cu repetiţie Polybolos, capabilă să lanseze săgeţi în succesiune rapidă, exemple de instrumente folosite pentru a cripta mesajele ce trebuiau transmise în perioade de război sau o seringă folosită pentru extragerea puroiului din rănile infectate.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. Mie mi se par grecii niste panarame.

  2. Fără Cici, viața e pustiu…

  3. Protocronia…..

  4. si Tudor avea un dinte , si Cici avea o sora mai mica …

  5. care-i era potrivita …