Rocada guvernamentală: Ar fi bine să iasă UDMR de la guvernare sau să fie eliminat de PNL și PSD din viitorul cabinet?

România experimentează în premieră o rocadă guvernamentală prin schimbarea primului ministru între cele două principale partide, de stânga și de dreapta, PSD și PNL.

În acest proces, s-a confirmat ceea ce de luni de zile a circulat la nivel informal, și în anumite analize, faptul că PNL, după transferarea poziției de prim ministru, are ca țintă obținerea portofoliului Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA).

Cererea PNL nu este o surpriză pentru UDMR, ci doar un punct culminant al comportamentului ostil al liberalilor față de formațiunea maghiară, exprimat prin nerespectarea acordurilor din coaliție referitoare la numirea miniștrilor plus o tendință de limitare a puterii UDMR în coaliție. Iar când în UDMR se spune PNL, se spune președintele României.

În situația dată UDMR s-a ridicat de la masa negocierilor și ia în calcul părăsirea guvernării, lăsând totuși deschisă calea negocierilor până la anunțarea componenței cabinetului de viitorul premier desemnat.

Prezenta analiză urmărește să ajungă dincolo de afirmații și poziții, și să caute răspunsuri la întrebarea: care sunt semnificațiile prezenței sau nu a UDMR la guvernare?

Analiză

Cel mai important element al unui proiect politic este scopul, obiectivele urmărite de un astfel de demers.

Obiectivele constituirii coaliției de guvernare PSD – PNL – UDMR în toamna anului 2021 au urmărit asigurarea
unei stabilități politice pentru gestionarea crizelor suprapuse (criza post covid, cea financiară, economică, a energiei, la care s-a adăugat războiul din Ucraina), pentru atragerea fondurilor UE (PNNR și Fondurile Europene Structurale și de Investiții), astfel încât să se atingă un grad însemnat de dezvoltare economică și socială a României.

Tacticile de atingere a acestor obiective sunt trasate prin obligațiile pe care România și le-a asumat prin acordul cu UE pentru PNNR. Practic, PNNR și Fondurile Structurale suplinesc lipsa unui proiect de țară.

Proiectul politic a fost gândit și pentru după alegerile parlamentare și prezidențiale din 2024, ca un proiect pe 7 ani, după modelul din Germania a parteneriatelor guvernamentale dintre partidele de dreapta și stânga.

Doar că, România nu e Germania. De asemenea, orice schimbare, reformă are un spațiu de realizare, de mișcare, definit de rezistența pe care o manifestă societatea la schimbare, de strategiile partidelor politice, de ambițiile de carieră ale liderilor politici.

În România se adaugă rolul  președintelui statului și influența instituțiilor de intelligence – altminteri, negată public, dar să nu fim ipocriți, în realitate toată lumea recunoaște rolul cheie al ”sistemului”, sau a ”băieților din pădure” cum sunt ei denumiți de clasa politică, analiști, jurnaliști.

Obiectivele de interes național nu se întâlnesc mereu cu obiectivele liderilor politici, și ai altor actori instituționali.

Obiectivele constituirii coaliției de guvernare PSD – PNL – UDMR în toamna anului 2021, sunt grevate de mega anul electoral 2024, de competiția internă din partide, și între partide. Rezultatele alegerilor din 2024, în special cele prezidențiale și parlamentare vor trasa arhitectura de putere pentru 5-10 ani în România, și vor marca carierele liderilor politici.

Dar care este situația politică și relațiile de putere în partidele din coaliția de guvernare, ce determină pozițiile de negociere în rocada pe funcția de prim ministru, și implicit în constituirea unui nou guvern?

În PSD, liderul Marcel Ciolacu are ca obiectiv câștigarea tuturor rundelor de alegeri din 2024, iar scopul suprem este obținerea funcției de președinte al statului, social democrații constatând pe propria piele cât de importantă este această funcție în arhitectura de putere reglementată de Constituția României.

Prin preluarea funcției de premier, Marcel Ciolacu își pune la bătaie cariera politică: dacă reușește să livreze o guvernare performantă, va menține PSD ca cel mai important partid la guvernare și după alegerile parlamentare din 2024, și are premisele unei candidaturi cu șanse pentru alegerile prezidențiale.

Dacă nu ”livrează” ca șef al guvernului, și implicit în maratonul alegerilor ca lideri de partid,  Marcel Ciolacu va pierde puterea în PSD, așa cum s-a întâmplat cu toți liderii acestui partid în ultimii 33 de ani. O astfel de evoluție, conduce la finalul carierei politice liderului actual al PSD.

PSD este un partid cu o stabilitate internă solidă, iar Marcel Ciolacu a reușit să gestioneze relațiile de putere, astfel încât să-și țină competitorii interni în poziții care să nu-i subminează autoritatea, ca aceștia să nu reprezinte pe termen scurt și mediu o provocare pentru poziția sa de putere.

Necesitatea de a gestiona relațiile de putere din PSD, a obligat partidul să ceară rediscutarea protocolului cu PNL pentru schimbarea ministerelor cu ocazia rocadei guvernamentale.
PSD a subordonat negocierile privind ministerele rațiunilor de gestionare a relațiilor de putere din interiorul partidului și anului electoral 2024.

PNL urmărește de asemenea obiective ce țin de alegerile maraton de anul viitor. Pe termen scurt țintește  oprirea scăderii în sondaje a partidului, urmând ca din noua poziție la guvernare (partid care nu dă premierul) să-și îmbunătățească poziția electorală.

PNL este partidul cu cel mai mare grad de instabilitate din România. Nicolae Ciucă nu a reușit să se impună în partid și în electorat ca lider care are capacitatea să tragă partidul după el și să emane putere. Nicolae Ciucă pur și simplu nu s-a născut pentru a fi lider politic, nu reușește să convingă că ar putea să câștige o competiție electorală și nici el nu pare să aibă încredere că are această capacitate de lider politic.

În întregul său limbaj non-verbal, premierul în funcție nu emană nicio bucurie sau vreun sentiment pozitiv că exercită funcția de premier și de președinte de partid. Parcă nu-i face plăcere, nu-i place să fie președinte de partid și premier.

Scăderea în sondaje a creat tensiuni în interiorul partidului, care a identificat, printre altele, prezența UDMR la guvernare ca fiind unda dintre cauzele pierderii electoratului, mai ales în Transilvania.

În loc să-și rezolve problema de leadership intern, PNL dă dovadă de incapacitate internă în gestionarea acestei situații: liberalii au apelat la o strategie de izolare, hărțuire a UDMR la nivel intern, și chiar extern, prin nerespectarea acordurilor politice, dar și cu atacuri mediatice, mizând pe cartea naționalistă. În această linie se înscriu și revendicările PNL care privesc ministere ale UDMR, mai precis solicitarea ca Ministerul Dezvoltării să revină PNL, urmând ca ministru să devină Nicolae Ciucă.

Poziția de ministru la MDLPA ar contribui și la menținerea cât de cât a funcției de președinte PNL pentru Nicolae Ciucă, acesta având putere de decizia asupra resurselor portofoliului în speță.

Prin întărirea portofoliilor guvernamentale, PNL nu-și rezolvă problema reală, cea de leadership, și nu va reuși să se redreseze în sondaje. PNL riscă să rateze anul electoral 2024, să obțină rezultate sub AUR, și cel mai negativ lucru: să piardă funcția de președinte al statului.

Această perspectivă este reală, mai devreme sau mai târziu, în toamna acestui an, sau cel mult anul viitor după alegerile europarlamentare, pot conduce la ruperea partidului, aripa veche liberală și cea din PD să se desprindă de gruparea președintelui statului din partid, în cazul în care se continuă pe linia trasată de Palatul Cotroceni.

UDMR a adus un echilibru în coaliția de guvernare și o plus valoare prin resursa umană delegată în funcțiile de putere, fiind mai puțin afectată de gradul ridicat de contraselecție din politica din România. UDMR a intrat la guvernare fiind conștientă că nu sunt necesare voturile sale, dar prin portofoliile deținute au avut la dispoziție instrumente să conteze în arhitectura puterii guvernamentale, și să nu fie doar de decor.

Prezența UDMR la guvernare înseamnă posibilitatea să poată influența parcursul României în atingerea obiectivelor mai sus menționate, să asigure în mod rezonabil și proporțional accesul comunităților locale, inclusiv a acelor UAT-uri în care locuiesc cetățeni români de etnie maghiară la fondurile PNNR și structurale. Pentru UDMR, la fel de importantă este și gestionarea relației interetnice.

Miniștrii MDLPA și al mediului au obținut performanțe, cele două fiind portofoliile care au atras cele mai multe fonduri europene. Marcel Ciolacu a lăudat expres prestația ministrului Cseke Attila la Congresul UDMR din acest an, cerând aplauzele participanților.

În fapt, Cseke Attila a respectat acordul din coaliție în conducerea MDLPA, acordarea acestui minister UDMR-lui a prevenit conflicte inerente între PSD și PNL în accesul la resursele gestionate de acest portofoliu.
Performanța UDMR la conducerea MDLPA nu justifică luarea acestui minister.

Oferta PNL către UDMR de a prelua Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene – MIPE nu este una care să ofere Uniunii o poziție de putere, de influență în noul guvern. MIPE este un minister cu o serie de probleme grave, cu foarte multe întârzieri în PNNR și pe linia accesării fondurilor structurale. Îndeplinirea jaloanelor din PNNR nu depind de MIPE, ci de alte ministere de resort, asupra cărora UDMR nu are control.

UDMR a avut o contraperformanță la Ministerul Sporturilor, lipsa de experiență politică și administrativă a titularului portofoliului și-a spus cuvântul, și a mai demonstrat încă odată, că un sportiv de performanță, nu va deveni în mod natural și un antrenor performant, în acest caz un ministru performant.

UDMR și-a pus în dificultate partenerii de guvernare printr-o serie gesturi ale liderilor săi în legătură cu simbolurile minorității maghiare, și cele ale statului român.

Gestul ministrului mediului la partida de hochei jucată de naționala României cu cea a Ungariei, sau lipsa poziției liderilor UDMR la declarațiile cu iz revizionist ale oficialităților Ungariei, la utilizarea hărții Ungariei Mari de premierul Ungariei, sau a inițiativei Federației Ungare de Fotbal de a permite utilizarea harta Ungariei Mari la competițiile naționalei de fotbal a Ungariei, toate au contribuit la tensiuni și dificultăți pentru statul român, dar mai ales pentru partenerii de coaliție, care au fost expuși pierderilor electorale. Punctul culminant a acestor fapte, a fost discursul rasist al premierului Orbán Viktor.

În ultimii 33 de ani, orice partid parlamentar român a fost și este conștient că se expune unui risc de pierdere din electorat atunci când se aliază cu UDMR.

Dar reproșul, critica majoră față de formațiunea maghiară este relația ei cu partidul de guvernământ din Ungaria, FIDESZ. Analiștii și liderii politici din România atrag atenția asupra riscurilor pe care le comportă această relație de dependență a UDMR față de FIDESZ, și alinierea expresă sau mai mult tacită a UDMR la liniile iliberale ale FIDESZ. Și de aici rezultă și marea problemă a UDMR: dependența electoratului maghiar din România de FIDESZ.

Orbán Viktor a format mentalitatea maghiarilor din Transilvania după chipul și asemănarea doctrinei sale iliberale și suveraniste.

Riscul este ca UDMR și maghiarii din România să-și piardă identitatea și autonomia politică transilvană, și în același timp să fie izolată pe plan intern și extern, ca efect al izolării Ungariei în relațiile externe.

De asemenea, să nu uităm, că și în UDMR există o competiție pentru putere, cine va fi următorul președinte al formațiunii, după retragerea lui Kelemen Hunor? Acest subiect a fost unul principal în discuțiile informale de la Congresul din luna mai a anului curent.

Totuși, în privința leadershipului, se poate spune că UDMR este cea mai stabilă formațiune politică, Kelemen Hunor fiind doar cel de-al treilea președinte al Uniunii, iar transferul de putere urmează o cultură organizațională total diferită decât a celorlalte partide.

UDMR urmărește de asemenea obiective ce țin de maratonul anului electoral, astfel încât să mențină o reprezentare relevantă la toate nivelurile puterii din România. UDMR se află în situația de avea un electorat a cărei mentalitate a fost influențată și formată prin mass-media partidului de guvernământ din Ungaria, FIDESZ:  maghiarii din România manifestă un grad ridicat de euroscepticism, iar UDMR trebuie să gândească o strategie electorală prin care aduce suflet și viață în acest electorat, fondurile accesate prin proiecte, ca urmare a participării la guvernare nefiind suficiente pentru mobilizarea la vot a maghiarilor. Și maghiarii au nevoie de un proiect de țară, de o perspectivă de dezvoltare.

Concluzii

În decizia rămânerii sau nu la guvernare, UDMR are în vedere în primul rând obiectivele pe care le are noul guvern, după rocada premierilor. Întrebările la care se caută răspuns:

• Care sunt țintele guvernului Marcel Ciolacu?
• Are capacitatea noul guvern de a atinge aceste ținte?
• Are capacitatea să implementeze măsurile cerute de atingerea acestor ținte?
• Va avea o poziție de putere UDMR în noul guvern, astfel încât să influențeze deciziile guvernamentale, sau va fi ignorată și menținută la putere doar de decor?
• Va avea o poziție de putere UDMR în noul guvern, astfel încât să livreze rezultate la nivel național și implicit pentru comunitatea maghiară ale cărei interese le reprezintă?
• Să participe UDMR la o coaliție guvernamentală în care PSD și PNL au o abordare competitivă, și nu cooperativă?

În toate coalițiile la care a participat, UDMR a fost cel mai stabil partener.  Este cunoscut că UDMR este un negociator foarte bun și dificil, dar odată ajuns al un acord, este un partener care își respectă cuvântul dat, și este loial partenerilor.

O vulnerabilitate majoră a viitorului guvern Marcel Ciolacu este instabilitatea politică internă a PNL, tensiunile și disensiunile ce se exprimă din cauza poziției slabe din sondaje, și a crizei de leadership. Aceste tensiuni pot conduce la ieșirea de la guvernare în toamna acestui an sau după alegerile europarlamentare de anul viitor, sau cel puțin o scindare a partidului, ceea ce conduce tot la o pierdere a ponderii în coaliția de guvernare.

În prezența unei astfel de vulnerabilități, PSD are nevoie de UDMR ca partener stabil la guvernare, atât pe termen scurt, mediu, respectiv pe termen lung.

Mai mult, după alegerile parlamentare din 2024 se poate ajunge în situația în care pentru constituirea noului guvern să fie nevoie de voturile UDMR, pentru că PSD și PNL împreună nu vor avea majoritatea parlamentară.

Trimiterea UDMR în opoziție, înseamnă trimiterea unei comunități minoritare de 1,2 milioane de cetățeni români de etnie maghiară, în perioadă de crize suprapuse. Când decidenții politici ai statului român au trimis UDMR în opoziție, aceștia au sancționat întreaga comunitatea maghiară din România, nu doar Uniunea.

Decidenții politici români au făcut această eroare în anul 2012, când au trimis pentru mai multe de 8 ani UDMR și comunitatea maghiară în opoziție, afectând grav relațiile interetnice din România. Eroarea de analiză a factorilor de decizie a statului român, a împins cetățenii români aparținând minorității maghiare din România în brațele statului de rudenie, sau a statului mamă: Ungaria, a premierului Orbán Viktor, cu toate consecințele pozitive și negative dar și riscurile deja cunoscute.

Alături de plus valoarea adusă de prezența UDMR în guvernul de coaliție alături de PSD-PNL, Uniunea a dispus de instrumentele și resursele guvernamentale de a începe și implementa în mod planificat, conștient, un proces de echilibrare a relației București – maghiarii – Budapesta, reușind în ultimul an să întoarcă privirea comunității maghiare din Transilvania către statul român, astfel încât aceștia să nu mai privească neapărat către România ca la o mamă vitregă.

UDMR s-a înhămat la construcția României, prin accesarea fondurilor interne și UE de către MDLPA și Ministerul Mediului, văzând că prin implementarea efectivă a acestor proiecte, se aduce dezvoltare și bunăstare comunităților locale, atât românilor, cât și maghiarilor, respectiv celorlalte minorități etnice.

În ultimul an, UDMR a pus deoparte orice demers sau discurs legat de dezideratele specifice comunității maghiare din Transilvania, a renunțat să forțeze adoptarea proiectului de lege privind statului minorităților naționale, a gestionat în tăcere chiar tensiunile create de încălcarea drepturilor minorității maghiare, a avut un comportament prin care a susținut toate dezideratele de politică externă ale României în această perioadă de criză.

UDMR a condamnat agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, Kelemen Hunor declarând, chiar înainte de izbucnirea războiului din Ucraina, că din Est, de la ruși, nu a venit niciodată nimic bun. UDMR și-a asumat această poziție, chiar cu riscul de a pierde din electoratul atins de manipularea mass-media în privința subiectelor de mai sus.

UDMR a fost capabilă de aceste activități pentru că a avut instrumentele guvernamentale la dispoziție, și a acționat atât în interesul general al României, și implicit în interesul comunității maghiare, în vreme de criză și pe fondul războiului din Ucraina.

UDMR a fost din nou factor de stabilitate, și să nu uităm că România este singurul stat stabil din regiune: Bulgaria e neguvernată de 2 ani, Ungaria e izolată pe plan internațional din cauza criticilor aduse regimului de la Budapesta, Moldova este ținută pe aparate de Occident, Serbia se confruntă cu tensiuni în urma atacurilor armate, dar chiar și înainte de aceste atacuri nu era un stat pro Occidental.

UDMR și-a asumat această linie politică, chiar cu riscul de a-și periclita sprijinul unei părți din electorat.

Principala miză a rămânerii UDMR la guvernare vizează contribuția acestei formațiuni la stabilitatea politică a României, a managementului corect și pozitiv a relațiilor interetnice româno-maghiare, prin contribuția cu resursă umană competitivă la actul de guvernare, totul într-o perioadă de criză multiplă, în perioadă de război la granițele României.

Dar pentru aceste obiective, UDMR are nevoie de instrumente efective, și nu doar de un rol de decor la putere, iar MDLPA a fost un portofoliu care a făcut ca vocea UDMR să conteze la guvernare.

Aceste pot fi argumentele UDMR în negocieri. Uniunea nu are alte atuuri, că va fi la guvernare sau în opoziție, UDMR va susține liniile de politică externă ale României (Schengen, OECD, linia pro atlantică etc.), acestea nefiind niciodată elemente de negociere ale Uniunii.

Fără obiective clare ale guvernării, fără garanții că guvernul are capacitatea de a adopta măsurile necesare atingerii obiectivelor, fără ministere de putere care să asigure o influență a UDMR în guvern, Uniunea nu-și va asuma guvernarea, pentru că nu poate contribui la atingerea interesului general, și implicit a maghiarilor, riscând să rateze și obiective din anul electoral 2024.

PNL și PSD sacrifică liniile de interes național pentru a își gestiona relații de putere din interiorul partidului.

Răspunsul la întrebarea dacă se dorește sau nu participarea UDMR la guvernare în condițiile și nevoile Uniunii, trebuie dat de președintele statului, Klaus Iohannis, respectiv de instituțiile considerate în discuțiile informale și la nivel de percepție. Se sacrifică mizele participării UDMR la guvernare pentru a găsi o soluție falsă pentru leadership-ul PNL, sau nu?

Este nevoie de un dialog, chiar și informal între cei doi actori și UDMR. Totuși, percepția este că există un dialog deficitar sau mai deloc între acești actori și UDMR. Desigur, o astfel de analiză modestă nu va convinge înălțimile dealului Cotroceni, să coboare la nivelul onorant al interesului național, și să inițieze măcar un dialog informal cu liderii UDMR.

Decizia lui Klaus Iohannis de formare a guvernului în urma rotativei este în disonanță totală cu trecutul și viitorul politic al acestuia. Fostul primar al Sibiului, un minoritar exponent al toleranței și respectului dreptului minorităților naționale, ajuns președinte al României, decorat cu o serie de distincții: premiul Charlemagne, Premiul „Carol cel Mare”, premiul „Otto cel Mare“.

Și nu în ultimul rând, Klaus Iohannis urmează să i se acorde pe 4 iunie, anul curent, la Frankfurt, Premiul Franz Werfel pentru Drepturile omului, care potrivit juriului „onorează activitatea amplă și diversă a Președintelui României, care a luptat pentru drepturile omului în diferite funcții, în special pentru minoritățile din țara sa și din întreaga Europă”. Am uitat de „Ionapotchivanoc PSD!”

Cum se împacă acest portofoliu de imagine pe care și-o construiește președintele României pentru candidatura la o înaltă funcție la nivelul UE? Ce conținut intern, în fapte, au aceste premii internaționale?

Cum explică președintele statului încheierea mandatului său prin scoaterea de la guvernare a celei mai importante minorități etnice din România, care dincolo de orice critici (justificate sau mai puțin justificate) au fost un factor de stabilitate și un actor pro euroatlantic al României?

Cu sau fără dialog, atunci când acești doi actori își formulează răspunsul către UDMR, ar fi bine să nu uite: stabilitatea și securitatea națională nu ține doar de uniformă.