G4Media.ro

Roche şi Regeneron colaborează la crearea unui medicament cu anticorpi pentru prevenirea…

Sursa foto: Pexels

Roche şi Regeneron colaborează la crearea unui medicament cu anticorpi pentru prevenirea şi tratarea Covid-19

Companiile farmaceutice Roche, din Elveţia, şi Regeneron, din Statele Unite, au convenit să colaboreze pentru crearea unui medicament cu anticorpi pentru prevenirea şi tratarea Covid-19, transmite Reuters, citată de News.ro.

Astfel, Roche va contribui cu capacitatea sa de producţie şi expertiza în dezvoltarea globală la eforturile Regeneron de creare a cocktailului cu anticorpi împotriva Covid-19.

Regeneron, care așteaptă luna viitoare date referitoare la efectul medicamentului REGN-COV2 asupra oamenilor, după ce a prevenit şi tratat boala la macaci şi hamsteri, va gestiona vânzările în Statele Unite, în timp ce Roche se va ocupa de distribuţia la nivel global, dacă medicamentul va fi aprobat, au anunţat companiile miercuri.

Roche are unele dintre cele mai dezvoltate operaţiuni de producţie de anticorpi, inclusiv facilităţi în San Francisco, şi va creşte capacitatea totală pentru REGN-COV2 de cel puţin trei ori şi jumătate, ceea ce ar fi fost foarte dificil de făcut pentru Regeneron.

”Această colaborare majoră cu Roche oferă o anvergură importantă şi expertiza globală de a aduce REGN-COV2 la mult mai mulţi pacienţi în Statele Unite şi în restul lumii”, a afirmat directorul general al Regeneron, Leonard Schleifer.

Decizia Roche de a colabora cu Regeneron a fost luată după ce propriul său medicament, Actemra, a eşuat în studiul clinic împotriva Covid-19.

Companiile vor finanţa şi derula un studiu clinic de fază a 3-a pentru prevenţia Covid-19 şi un studiu de siguranţă de faza 1 pe voluntari sănătoşi, precum şi studii suplimentare pentru evaluarea REGN-COV2 în tratarea sau prevenirea COVID-19.

Medicamentul combină un anticorp creat de Regeneron şi un al doilea anticorp izolat de la persoane care s-au vindecat de Covid-19.

Combinaţia are rolul să se lege de proteina externă utilizată de noul coronavirus pentru a accesa celulele umane, limitând capacitatea sa de a scăpa.

Un analist al Zuercher Kantonalbank, Michael Nawrath, a spus că se aşteaptă ca REGN-COV2 să obţină aprobarea din partea autorităţilor de reglementare.

sursa foto: Pexels

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează