Roger Stone, consilierul lui Donald Trump, a fost găsit vinovat în ancheta privind complicitatea între Moscova și echipa de campanie a președintelui SUA
Roger Stone, „prieten vechi” şi consilier de multă vreme al lui Donald Trump, a fost găsit vinovat, vineri, pentru că a împiedicat ancheta privind implicarea Rusiei în campania electorală din 2016, din SUA, și pentru că a mințit Congresul cu privire la legătura pe care a avut-o în acest scandal, notează New York Times.
Roger Stone a fost găsit vinovat pentru toate cele șapte infracțiuni pentru care a fost acuzat. Judecătorii au arătat că Roger Stone s-a străduit să obțină emailuri pe care Federația Rusă le-a furat din calculatoarele Partidului Democrat și le-a dat WikiLeaks, pentru a le face publice în momentele cheie pentru a o discredita pe Hillary Clinton, contracandidatul lui Donald Trump.
Juriul american, format din nouă femei și trei bărbați, a deliberat timp de șapte ore în ultimele două zile, înainte de a-l condamna pe Roger Stone. După câteva minute de la anunțarea sentinței, Donald Trump a reacționat pe Twitter: “Deci, acum îl condamnă pe Roger Stone că a mințit și vor să-l închidă pentru mulți ani”.
Judecătorul Amy Berman Jackson va decide, în 6 februarie, sentința finală pe care o va ispăși Roger Stone, pentru cele șapte infracțiuni pentru care a fost găsit vinovat de juriu. Cea mai gravă infracțiune ar putea să îi aducă lui Stone maximum 20 de ani de pușcărie, iar celelalte câte cinci ani fiecare, mai notează jurnaliștii New York Times. Însă, ținând cont că este prima condamnare, Roger Stone va primi o sentință mai ușoară. Roger Stone (67 ani), unul dintre cei mai importanți consultanți ai președintelui Donald Trump, a fost principalul arhitect al campaniei electorale a candidatului republican în 2016.
Citește articolul integral aici.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
11 comentarii