Rolul alfabetizării digitale în lupta împotriva dezinformării: Cum poate școala accelera ieșirea din pandemie?
Cu câteva săptămâni în urmă am participat la o conversație în care un cunoscut a insistat că măștile nu au nici o eficiență împotriva răspândirii noului virus și că acest lucru ar fi fost dovedit de un studiu de la Universitatea Stanford. Se pare că această informație a fost mediatizată în mai multe țări, inclusiv în România (vezi aici). O asemenea afirmație are o greutate foarte mare, datorită prestigiului enorm de care se bucură Universitatea Stanford. În mod curios, am observat că unii participanți la conversație au acceptat instant valoarea de adevăr a acestei afimații (fără să o verifice), iar alții au început să își pună întrebări legate de utilitatea măștilor (deși în trecut au dovedit prin comportamentul lor și ideile exprimate că susțin rolul lor). “Nu mai știi ce să crezi, în ziua de astăzi”, au concluzionat unii, vizibil derutați.
Fiind intrigat de faptul ca Universitatea Stanford s-ar afla în spatele unei asemenea cercetări, am verificat informația. Am aflat că, într-adevăr, în noiembrie 2020 a fost publicat un studiu în jurnalul Medical Hypotheses, în care se susține ideea ineficienței măștilor împotriva noului virus și, chiar mai mult decât atât, ideea efectelor negative ale purtării măștilor asupra sănătății oamenilor. Studiul a fost semnat de un autor afiliat la Universitatea Stanford. Când am investigat profilul jurnalului am constatat că acesta publică studii teoretice – deci informațiile prezentate nu pot fi prezentate ca dovezi, ci ca ipoteze. La scurt timp, am descoperit că studiul a fost retras (vezi aici), din cauză ca o verificare ulterioară a dovedit că informațiile prezentate nu au fost verificate și evaluate corespunzător (vezi aici). În plus, autorul studiului nu mai era afiliat Universității Stanford din 2016 (informație verificată din două surse). Purtătoarea de cuvânt oficială a școlii de medicină din cadrul Universității Stanford (Julie Greicius) și-a cerut scuze într-un comunicat public față de aceasta neplăcere, susținând că universitatea recunoaște importanța folosirii măștilor ca strategie de prevenire a răspândirii noului virus. Editorul-șef al publicației și editura și-au cerut public scuze pentru acest articol. Cu toate acestea, știrea s-a răspândit rapid printre cei care nu au avut o alfabetizare digitală avansată pentru a verifica critic asemenea informații (sute de distribuiri pe Twitter în SUA), iar mulți dintre cei care s-au opus măștilor au ignorat complet poziția oficială ulterioară a universității, promovând în continuare știrea care le-a convenit.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii