G4Media.ro

Român de 35 de ani, căutat în Italia pentru uciderea unui bărbat…

Foto: Pixabay.com

Român de 35 de ani, căutat în Italia pentru uciderea unui bărbat de 82 de ani / Victima a fost înjunghiată și tăiată cu o drujbă / După toate aparențele, între ei exista o relație amoroasă

Un bătrân de 82 de ani care trăia în zona centrală a orașului Milano a fost înjunghiat și tăiat cu drujba, iar polițiștii caută acum un cetățean român de 35 de ani, considerat principalul suspect al crimei, relatează Il Messaggero.

Românul ar fi intrat în apartament folosind drujba. Tânărul a tăiat ușa, după care l-a înjunghiat pe italian, iar apoi a folosit din nou drujba tăind corpul bărbatului, susțin polițiștii.

Vecinii, alarmați de zgomot, au sunat carabinierii, în timp ce alte familii au alertat pompierii pentru că erau îngrijorați de fumul care ieșea din podea. Cel mai probabil acesta a fost produs de drujbă. Acțiunea a durat câteva minute, iar forțele de ordine când au ajuns la fața locului nu au mai găsit decât cadavrul și două cuțite aruncate pe jos.

Suspectul, tânărul de 35 de ani fusese denunțat în ultimele luni de către bătrân, acuzându-l că-l hărțuiește și chiar a obținut un ordin de restricție împotriva lui.

Polițiștii au găsit în apartament lucruri ale românului, după toate aparențele acesta a locuit o vreme cu italianul, iar între ei existând o legătură amoroasă.

Sursa foto: Pixabay.com

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Aoleu…pai eu știam că lgbtistii au familii perfecte…

  2. Conform italienilor, mai spurcati decat romanii sunt doar moldovenii.

  3. Milițian deștept mai întâlnești, dar român cinstit ba!

  4. Cu drujba!!! Asta s-a inspirat din Narcos.