G4Media.ro

Românca Sorana Cîrstea a câştigat turneul WTA de la Istanbul

Sursa Foto: Facebook

Românca Sorana Cîrstea a câştigat turneul WTA de la Istanbul

Veste de ultimă oră: jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a câştigat turneul WTA de la Istanbul, dotat cu premii totale de 235.238 de dolari.

Sorana Cîrstea  a învins-o în finală pe belgianca Elise Mertens cu 6-2, 7-6 (3).

Cîrstea (31 ani, 67 WTA) s-a impus după o oră şi 40 de minute şi a obţinut doar al doilea titlu al carierei, la o distanţă de 13 ani de primul, câştigat în 2008 la Taşkent.

Sorana Cîrstea a făcut un prim set de senzaţie, câştigând cu 6-1, în 20 de minute, cu trei ghemuri albe.

În actul secund, Mertens (25 ani, 17 WTA) a fost cea care a condus ostilităţile şi a avut 4-1 şi 5-2 pe tabelă, dar Cîrstea a reuşit o revenire formidabilă, câştigând patru ghemuri la rând (6-5). Sorana a servit pentru meci, dar emoţiile şi-au spus cuvântul şi a comis mai multe erori simple şi s-a ajuns în tiebreak. Cîrstea a fost mai inspirată şi s-a impus cu 7-3.

Cîrstea câştigase ambele dueluri anterioare cu Mertens (25 ani, 17 WTA), cu 6-3, 6-0, în 2016, în turul al treilea la Roland Garros, şi cu 7-5, 6-4 în 2018, în turul al doilea la Doha.

Sorana Cîrstea a cucerit titlul la Istanbul fără a pierde vreun set: 6-4, 7-6 (6) în primul tur, cu Katerina Kozlova (Ucraina), 7-6 (6), 6-4 în optimi cu rusoaica Anastasia Potapova, 6-4 cu franţuzoaica Fiona Ferro (abandon) în sferturi, 6-4, 6-4 cu ucraineanca Marta Kostiuk, în semifinale, 6-2, 7-6 (3) cu Elise Mertens în finală.

Românca s-a ales cu un cec de 29.200 de dolari şi 280 de puncte WTA pentru victoria sa finală.

Sorana Cîrstea, pe lângă cele două titluri, de la Taşkent (2008) şi Istanbul (2021), a mai jucat la simplu trei finale, la Budapest (2007), Toronto (2013) şi Taşkent (2019).

Anul trecut, titlul la Istanbul a fost cucerit de altă româncă, Patricia Ţig, relateaza Agerpres.

Sursa Foto: Arhiva/Facebook/ Sorana Cîrstea

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Chiar trebuia să scrieți că e româncă? Adică nu mi-aș fi dat seama? Dupa poza zici că i-o mulge la unu de pe pornhub, nu că mă uit eu acolo zilnic la filme cu negrotei, ferească domnul de așa ceva.

  2. Felicitari Sorana!!!

    @NpS: Esti penibil!

  3. Felicitări!
    Și la mai mare!

  4. Întrebare : Dl. Ion Ion Tiriac, cum va explicati succesul prietenei d-voastra, la Istambul ?
    Raspuns : Habar n-am ! Intrebati-l pe tata !