G4Media.ro

România a avut cea mai ridicată rată anuală a inflaţiei din UE…

Sursa foto: bnr.ro

România a avut cea mai ridicată rată anuală a inflaţiei din UE şi în luna august (Eurostat)

Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a scăzut în luna august până la 2,4%, de la un nivel de 2,8% în iulie, iar România este, pentru a şasea lună la rând, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar, cu un avans anual al preţurilor de 5,3%, arată datele publicate, miercuri, de Eurostat, transmite Agerpres.

În luna august, ţările membre UE cu cele mai scăzute rate anuale ale inflaţiei au fost Lituania (0,8%) şi Letonia (0,9%). La polul opus, ţările membre UE cu cele mai ridicate rate ale inflaţiei au fost România (5,3%), Belgia (4,3%) şi Polonia (4%).

Comparativ cu datele din luna iulie 2024, rata anuală a inflaţiei a scăzut în 20 state membre, inclusiv în România de la 5,8%, până la 5,3%, a rămas stabilă într-o singură ţară şi a crescut în şase state membre.

În zona euro, rata anuală a inflaţiei a scăzut de la 2,6% în luna iulie, până la 2,2% în luna august. Totuşi, datele Eurostat arată că inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a rămas stabilă la 2,8%. Un alt indicator care, pe lângă preţurile la energie şi alimente, exclude şi preţurile la ţigări şi alcool, a scăzut uşor, de la 2,9%, până la 2,8%. Inflaţia de bază este indicatorul urmărit cu atenţie de către BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.

În cazul României, Institutul Naţional de Statistică (INS) a informat săptămâna trecută că rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna august, la 5,1%, de la 5,42% în iulie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 4,25%, cele nealimentare cu 4,35%, iar serviciile cu 8,60%.

Indicele armonizat al preţurilor de consum în luna august 2024 comparativ cu luna iulie 2024 a fost 100,28%. Rata anuală a inflaţiei în luna august 2024 comparativ cu luna august 2023 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) a fost 5,3%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (septembrie 2023 – august 2024) faţă de precedentele 12 luni (septembrie 2022 – august 2023) determinată pe baza IAPC a fost 6,7%.

Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în scădere, la 4%, de la 4,9% anterior, prognoza de inflaţie pentru finalul anului 2024 şi anticipează că aceasta va ajunge la 3,4% la sfârşitul lui 2025, potrivit datelor prezentate în august de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Conform prezentării, tendinţa de reducere a ratei inflaţiei va continua pe cvasitotalitatea intervalului proiecţiei, însă ritmul dezinflaţiei este anticipat să încetinească vizibil în a doua parte a acestuia. „Traiectoria este marcată de unele oscilaţii de ritm, induse preponderent de efecte de bază asociate evoluţiilor din trecut: majorări de impozite indirecte în ianuarie 2024, cu efect favorabil în ianuarie 2025; corecţii ale tarifelor la gaze naturale şi preţuri la legume, fructe, ouă în al doilea trimestru din 2024, cu efect nefavorabil în al doilea trimestru din 2025; majorare a accizei la carburanţi în iulie 2024, cu efect favorabil în iulie 2025”, se menţiona în Raportul trimestrial asupra inflaţiei.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. campionii PSDNLUDMR

  2. Datele INS sunt masluite, crestere de 0.1% ca sa nu declaram recesiune pe 2 trimestre. Daca INS spune ca a scazut inflatia cand toate au crescut sigur au „calculat” bine.

  3. Măcar suntem și noi primii la ceva în UE, nu doar la abandon școlar și analfabetism.