G4Media.ro

România a câştigat 35 de medalii la Campionatul mondial de înot în…

Sursa foto: Pexels / Markus Spiske

România a câştigat 35 de medalii la Campionatul mondial de înot în ape îngheţate

România a câştigat 35 de medalii la Campionatul mondial de înot în ape îngheţate, organizat de International Ice Swimming Association (IISA) în perioada 13 – 19 ianuarie, în Italia, la Molveno. Opt dintre medaliile obţinute sunt în clasamentul general, transmite Agerpres.

Potrivit unei postări pe Facebook a preşedintelui Asociaţiei de înot în ape deschise şi îngheţate din România, Paul Georgescu, dintre cele opt medalii câştigate de România în clasamentul general două sunt de aur, două de argint şi patru de bronz, acestora adăugându-li-se alte 27 obţinute în clasamentul pe vârste – zece de aur, nouă de argint şi opt de bronz.

„România a demonstrat încă o dată că rămâne una dintre cele mai puternice echipe în această disciplină. (…) Din ce în ce mai multe ţări cu care ne batem de la egal la egal, Franţa, Germania, Polonia, aparţin şi sunt finanţate de federaţiile de specialitate, iar în România ice swimming-ul nu e recunoscut încă oficial ca ramură sportivă”, a menţionat Georgescu.

La cea de-a VI-a ediţie a Campionatului mondial de înot în ape deschise din Italia, echipa României a fost formată din 20 de sportivi de performanţă sau amatori cu vârste cuprinse între 17 şi 52 de ani.

La evenimentul organizat de IISA, au fost prezenţi sportivi din 35 de ţări.

IISA s-a înfiinţat în anul 2009 şi „a inventat” ice swimming-ul, acest sport, considerat extrem, presupunând înotul în apă cu o temperatură mai mică de 5 grade Celsius, doar cu o cască de silicon, o pereche de ochelari şi un costum standard de înot. Asociaţia a stabilit un set cuprinzător de reguli de siguranţă pentru sportivi, iar în urma competiţiilor oficiale există şi recorduri mondiale. În momentul de faţă, asociaţia are membri în 73 de ţări, iar în 43 dintre ele, printre care şi România, sunt înotători care au parcurs cel puţin un kilometru. Obiectivul asociaţiei este introducerea înotului în ape îngheţate în categoria sporturilor olimpice de iarnă.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.