România a fost pusă sub supraveghere de CEDO din cauza modului în care autoritățile tratează infracțiunile sexuale cu minori: 3 din 4 cazuri de acte sexuale cu victime copii sunt judecate în instanțele românești ca fapte consimțite

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a pus România sub supraveghere în 2016 din cauza incapacității de a dezvolta o practică judiciară consacrată și uniformă în legătură cu noțiunea de consimțământ pentru a face o deosebire clară între cazurile de viol și cele de act sexual cu un minor.

Și asta pentru că în 3 din 4 dosare penale în care au fost judecate acte sexuale cu copii, judecătorii au apreciat că relațiile intime au fost consimțite, deși era vorba de fete cu vârste cuprinse între 7 și 13 ani.

În cei trei ani de când a fost pusă sub supraveghere, România nu a făcut nimic concret în rezolvarea situației, dovada fiind cele opt cazuri judecate între 2016 și 2019 și în care problemele semnalate de CEDO continuă să existe, arată jurnalista Diana Oncioiu într-o anchetă publicată pe platforma Dela0.ro.

Specialiștii consultați sunt de acord că problema există inclusiv la nivel de Cod penal, unde distincția dintre act sexual cu un minor și viol nu este clară.

Când un minor cu vârsta sub 15 ani este abuzat sexual în România, șansele ca o instanță de judecată națională să încadreze ca viol infracțiunea comisă sunt reduse. Statistic: cam o șansă din patru. Dacă agresorul nu lasă urme care să probeze constrângerea fizică, judecătorii pleacă în cele mai multe cazuri de la premisa că actul sexual s-a produs și cu acceptul copilului căzut victimă.

• În toamna anului 2016 Judecătoria Târgu Bujor, din județul Galați, condamnă un bărbat la trei ani de închisoare pentru comiterea infracțiunii de act sexual cu un minor. Victima avea 11 ani, iar inculpatul era o rudă din partea mamei.
• Tot în 2016 Judecătoria Ploiești condamnă un bărbat de 53 de ani, la cinci ani de închisoare, pentru act sexual cu un minor. Victima avea 12 ani.
• La începutul lui 2017 Judecătoria Constanța schimbă încadrarea juridică în cazul unui medic homeopat trimis în judecată pentru că a violat două fete, de 11 și 13 ani. O schimbă în act sexual cu un minor.
• În 2018, la Judecătoria Târgu Jiu, un bărbat este trimis în judecată pentru viol în formă continuată, dar ajunge condamnat la trei ani de închisoare pentru act sexual cu un minor. Tot la Judecătoria Târgu Jiu un profesor de 34 de ani care a abuzat sexual o elevă de 12 ani e judecat pentru aceeași infracțiune: act sexual cu un minor.
• Alte și alte cazuri în care se judecă fapte de abuz sexual comise asupra copiilor trec chiar acum, în timp ce citiți aceste rânduri, cu această încadrare prin instanțele de judecată: act sexual cu un minor.
• În multe din aceste cazuri, justiția română consideră că victime de 7, 9, 11 sau 13 ani și-au dat consimțământul pentru a întreține relații sexuale cu abuzatorii lor. Dacă nu există urme ale constrângerii fizice, care să dovedească faptul că victima s-a împotrivit, judecătorii tind să adopte o încadrare juridică fundamentată pe ideea că a existat o formă de consens între abuzat și abuzator.

Ce spun specialiștii

În trei cazuri judecate la Tribunalul Mehedinți victimele aveau 11 și 13 ani. L-am întrebat pe Adrian Georgescu, procuror criminalist, fost șef al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, dacă ideea consimțământului poate fi un argument juridic valabil.

Pentru procuror, în cazul unei vârste fragede a victimei, “infracțiunea de act sexual cu un minor își pierde sensul pentru că ne situăm în sfera violului”.

Pentru avocata Diana Hatneanu vârsta fragedă a victimei poate să fie chiar motivul pentru care victima s-a aflat în imposibilitatea de a-și exprima voința, ceea ce reprezintă în sine o formă de constrângere morală. De asemenea, diferența mare de vârstă dintre victimă și inculpat poate să fie un indiciu că a existat o formă de constrângere morală.

Chiar și așa, conchide Hatneanu, constrângerea trebuie dovedită.

Și pentru a demonstra constrângerea ar trebui să ne mutăm pe teritoriul inculpatului. Acțiunea penală, subliniază Hatneanu, e exercitată împotriva inculpatului, nu a victimei: “De aceea, mai ales în faza de urmărire penală, în cazul unui viol, ar trebui să se urmărească probarea aspectelor referitoare la comportamentul inculpatului, nu al persoanei vătămată”.

Ori în cazurile prezentate lipsa constrângerii a fost justificată prin acțiunile victimei – nu a țipat, nu are leziuni pe corp, a continuat să se vadă cu inculpatul.

Procurorul Georgescu sugerează că interpretăm constrângerea într-o manieră foarte rigidă, tradițională. Când de fapt lucrurile sunt ceva mai complicate. Constrângerea nu e doar fizică. Ea poate să însemne și manipularea victimei. “Degeaba vorbim că lipsesc leziunile, că nu a strigat după ajutor, că nu a spus părinților când metoda de constrângere e seducția”, exemplifică procurorul.

Poate ar trebui să redefinim zona aceasta, ne spun sursele consultate.

Ce înseamnă consimțământ. Și ce înseamnă constrângere.

Citește ancheta integral pe dela0.ro