G4Media.ro

România a înregistrat în 2020 cel mai mic număr de nou-născuţi vii…

Sursa foto: Pexels

România a înregistrat în 2020 cel mai mic număr de nou-născuţi vii din ultimii 90 de ani

România a înregistrat anul trecut cel mai mic număr de nou-născuţi vii din ultimii 90 de ani, iar gradul de cuprindere în învăţământ a populaţiei de vârstă şcolară a fost de 71,9% la 1 ianuarie 2021, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate luni, relatează Agerpres.

Populaţia şcolară la începutul anului şcolar 2020/2021 era de aproximativ 3,495 milioane de elevi.

Reţeaua de învăţământ cuprindea 6.970 de unităţi şi 235.600 cadre didactice.

Din totalul populaţiei şcolare, numărul copiilor din creşe şi grădiniţe era de 522.600, al elevilor din clasele primare şi gimnaziale de 1,589 milioane, iar al celor din învăţământul liceal de 620.600. Din numărul total de elevi înscrişi, 2,216 milioane erau înscrişi la forma de învăţământ cu frecvenţă.

La 1 ianuarie 2021, numărul copiilor cu vârsta cuprinsă între 0-18 ani care aveau domiciliul în România a fost de 3,895 milioane, în scădere cu 37.900 comparativ cu anul anterior.

Ponderea minorilor în totalul populaţiei după domiciliu a fost de 17,6%, de asemenea în scădere faţă de anii anteriori.

Ponderea băieţilor în segmentul de populaţie mai mică de 18 ani a fost, în ultimii ani, superioară (51,4%), comparativ cu cea a fetelor de aceeaşi vârstă; raportul de masculinitate a fost de 1057 băieţi la 1000 fete. În anul 2020, numărul născuţilor-vii înregistraţi la oficiile de stare civilă din România a fost de 178,6 mii copii, cel mai mic număr de născuţi-vii din 1930 până în prezent„, precizează INS.

În anul 2020, rata de fertilitate a scăzut faţă de anii anteriori ajungând la 34 născuţi-vii la 1000 femei de vârstă fertilă (15-49 ani). Cele mai ridicate rate ale natalităţii, înregistrate în anul 2020, au fost în regiunile Bucureşti-Ilfov (9,1 născuţi-vii la 1000 locuitori), Nord-Vest (8,8) şi Centru (8,7), iar cele mai scăzute rate de natalitate s-au înregistrat în regiunile Sud-Est (7,2 născuţi-vii la 1000 locuitori) şi Sud-Vest Oltenia (7).

La data de 1 Iunie este celebrată Ziua Internaţională a Copilului.

sursa foto: Pexels

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

15 comentarii

  1. Ca sa vezi!
    Te pomenesti ca or fi avut retineri, vreo epidemie, ceva?

  2. Nou nascuti vii…?

    • Da, „Nou nascuti vii” si „Nou nascuti morti”, sunt Indicatori separati… cititi pe net, gasiti la INS!

    • Aia nascuti morti nu se pun la numaratoare, trebuie d-aia vii ca sa conteze in societate.

    • Adică cei născuți morți sau avorturile spontane nu se iau în considerare

  3. Am mai avut pedelisti, dar nu erau suficienti. A mai venit un spiralist.

  4. Asta din cauza creșterii spectaculoase a economiei, românii pierd timpul cheltuind bani și uită să mai facă copii.

  5. Romania, Politici publice PRO-familie: ZERO!
    Johannis si Citu nu au copii, nu dau nici o importanta!
    PIXul va „rezolva” probleme grava a Pensiilor publice in urmatorii 10-20 de ANI!

  6. Un copil e prea puțin, doi sunt prea mulți. Încă mai alții curaj să dea naștere unui copil aici in tara. Conditii dezastru pentru a creste Un copil , creșe, nu, grădinițe cu program prelungit nu , școli nu, infrastructura ptr sport ptr deplasarea copilului de la școală acasă nu etc să nu mai vb de alocațiile mizerabile la cel mai slab nivel din UE. Salariile pe care le iau unii părinți de abia dacă își duc ei traiul dar să mai aibă copil. Educația este catastrofa , locuri de joacă pentru copii ZERO. Au apărut grădinițe și școli private unde pretul este exorbitant minim 2000 de lei alții nu au salarii ăsta.

  7. Tineretul este stresat sa își mențină locurile de munca și sănătatea. Viata este atât de nesigura în democrația aceasta de tip romanesc, încât tineretul rațional nu considera oportun ca nesiguranței vieții de zi cu zi, sa adauge stresul creșterii unui copil.

  8. E recordul nostru,nu?
    Iar acum vor sa fericeasca viitoarele mame,cu pseudo vaccinuri!
    Mai mult ca sigur,ca sa …sporeasca fertilitatea…
    CIRCOVID=GENOCID