România a pierdut la vot în UE: pesticidele care ucid albinele, interzise în Europa, în ciuda opoziţiei Ministerului Agriculturii
Comisia Europeană a interzis cele trei pesticide periculoase pentru albine. Deşi România a votat vineri împotriva măsurii în Comitetul pentru plante, animale şi alimente (PAFF), executivul european a obţinut susţinerea a 16 state, majoritatea calificată necesară interzicerii neonicotinoidelor. România a votat împotrivă alături de Ungaria, Cehia şi Danemarca. Votul exprimă voinţa a 76% din cetăţenii europeni, astfel că de la 1 ianuarie 2019 neonicotinoidele nu vor mai putea fi folosite în culturi deschise.
G4Media.ro a scris în exclusivitate că, deşi este unul dintre liderii europeni în producţia de miere de albine, România nu susţine opinia executivului de la Bruxelles şi se poziţionează în favoarea folosirii pesticidelor cotroversate pentru protejarea culturilor împotriva paraziţilor. Surse politice au declarat pentru G4Media.ro că poziţia României e dată de Ministerul Agriculturii, condus de Petre Daea.
Aceste comitete funcţionează în baza Regulamentului 1107-2009 de punere pe piaţă a produselor de protecţie a plantelor. Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) are rolul major de evaluator de risc, iar Comisia de management are rolul de evaluator al riscului potenţial anunţat de EFSA. Prin urmare, aceste comitete sectoriale la nivel de experţi pot adopta, la propunerea Comisiei, acte delegate care se aplică direct.
În cazul de faţă, urmează ca propunerile adoptate ale Comisiei să fie publicate în Jurnalul Oficial. În text se cere o perioadă de tranziţie cât mai scurtă, de şase luni de la publicarea în JO, ceea ce înseamnă că intedicţia va intra în vigoare pentru toate statele membre cel mai târziu în 2019.
Cele trei pesticide vor fi deci interzise în spaţiile deschide, dar vor putea fi folosite în continuare în condiţii speciale, în sere, unde există garanţia ca nu au acces albinele.
Pentru fiecare dintre cele trei substante este o propunere separata:
Foto: Pixabay.com
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.