România a pierdut procesul cu OMV la Tribunalul Arbitral de la Paris și trebuie să plătească circa 300 de milioane de lei pentru lucrări de mediu
Tribunalul Arbitral de la Paris a decis pe 9 iulie că Ministerul Mediului trebuie să plătească 287 de milioane de lei, plus dobânzi, companiei austriece OMV, potrivit raportului financiar făcut public de OMV Petrom miercuri.
Suma reprezintă contravaloarea lucrărilor de mediu (închideri de sonde și decontaminare a unor situri poluate de la Arpechim, Doljchim și Petrobrazi) realizate de OMV după achiziționarea pachetului majoritar de acțiuni la fosta companie de stat Petrom.
Ministerul Mediului nu a recunoscut aceste costuri, așa că OMV a început în 2017 procedura de arbitraj. În urmă cu două săptămâni, Ministerul Mediului a pierdut, decizia Tribunalului Arbitral de la Paris fiind definitivă.
”In data de 9 iulie 2020, Tribunalul Arbitral a emis Decizia Finala in arbitrajul initiat de OMV Aktiengesellschaft („OMV AG”) la Camera Internationala de Comert de la Paris (”ICC”) impotriva Ministerului Mediului din Romania, cu privire la anumite notificari de pretentii neplatite de catre Ministerul Mediului pentru costurile suportate de OMV Petrom S.A. cu privire la lucrari de dezafectare de sonde si de refacere a mediului. Tribunalul arbitral a solicitat Ministerului Mediului sa ramburseze OMV Petrom S.A. suma de 287,62 mil lei (aproape intreaga suma solicitata initial) si dobanda aferenta. Impactul deciziei este reflectat in rezultatele pentru T2/20 si se refera in principal la recunoasterea unui venit din dobanzi in rezultatul financiar net”, se arată în raportul financiar al OMV Petrom.
Foto: Site oficial OMV
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
12 comentarii